Advertisement
Agentia de presa pentru romanii de pretutindeni
redactia@rgnpress.ro


Menu Principal
Home
- - - - - - -
Arhiva 2006 - listing
- - - - - - -
Arhiva 2006
<<
Martie 2006
>>
D
L
M
M
J
V
S
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30 31  
Cautare
 
Istoricii basarabeni ii cer lui Voronin retragerea cursului de “istorie integrata” din scoliPDF Print E-mail
Chisinau, Basarabia/Romanian Global News
Accesari :536
Wednesday, 22 March 2006

Reprezentantii Asociatiei istoricilor din Republica Moldova i-au expediat o scrisoare presedintelui Vladimir Voronin, in care isi exprima profunda ingrijorare in legatura cu situatia alarmanta creata in invatamantul istoric, solicitand stoparea asa-numitului experiment privind introducerea istoriei integrate.

„Ne pronuntam impotriva unei asemenea modalitati de abordare a problemelor de istorie care, in fond, sunt probleme de ordin national. Ineptiile si aberatiile care se contin in asa-numita conceptie a istoriei integrate sunt atat de grave, incat nici chiar autorii acesteia nu au gasit de cuviinta sa le semneze. Un manifest politic, agramat si ofensator este prezentat drept conceptie pedagogica”, se arata in scrisoare

Printre cei 30 semnatari ai scrisorii se numara Demir Dragnev, Anatol Petrenco, Andrei Esanu, Ion Niculita si Gheorghe Palade. Acestia sustin ca „asa-numita conceptie a istoriei integrate nu a fost discutata si nu a fost aprobata de nimeni, iar asa-numita „comisie Cristea” nu a luat nici o decizie in ce priveste predarea istoriei in scoala”. Potrivit lor, conceptia istoriei integrate a fost impusa in mod ilegal, dictatorial, prin metode abuzive. Totodata, semnatarii declaratiei sustin ca curriculumul elaborat de adeptii cursului integrat este absolut disproportionat, teme de istorie nationala aproape ca lipsind cu desavarsire. Ei afirma ca din cauza modului eronat de interpretare a recomandarilor Consiliului Europei privind abordarea integrata a problemelor de istorie europeana, „Republica Moldova risca sa devina singurul stat in care nu se va studia istoria nationala”.

Istoricii sustin ca desi conceptia si curiculumul nu au fost discutate si aprobate, Ministerul Educatiei a angajat istorici care sa redacteze manuale de istorie integrata. Potrivit lor, manualul de istorie pentru clasa a V-a demonstreaza cu prisosinta intentiile clare ale sustinatorilor cursului - falsificarea istoriei, punerea ei in serviciul unor cercuri politice, denigrarea istoriei nationale, reducerea ei la cateva informatii nesemnificative din trecutul poporului nostru. „Sub lozinca introducerii istoriei integrate se urmareste scopul de a rupe populatia bastinasa din Republica Moldova de istoria si cultura nationala si de a-i conferi acesteia o identitate eminamente politica. Istoria, in viziunea adeptilor cursului integrat, se transforma intr-o disciplina scolara complet politizata. In Republica Moldova se incearca reanimarea unor concepte de sorginte cominternista stalinista. Readucerea in invatamantul public a ideilor perimate si depasite pot avea grave consecinte asupra societatii, ele pot periclita echilibrul civic stabilit in ultimul timp”, se arata in scrisoare.
Istoricii solicita respectarea moratoriului declarat de Consiliul Europei privind predarea istoriei in institutiile de invatamant din Republica Moldova, sistarea imediata a asa-numitului experiment privind introducerea istoriei integrate, retragerea din invatamant a manualelor de istorie integrata pentru clasa a V-a, restabilirea disciplinelor istorice la examenele de bacalaureat, precum si stavilirea oricarei ingerinte a unor agenti politici, straini intereselor nationale, in procesul de invatamant. Semnatarii scrisorii cer sefului statului sa fie curmate persecutiile impotriva profesorilor ce nu accepta dictatul politic al „unor angajati iresponsabili ai Ministerului Educatiei”, stoparea practicii de corupere, prin majorarea salariilor, avansarea in posturi, prin conferirea nemeritata a gradelor didactice profesorilor care au fost siliti sa accepte cursul integrat de istorie.

 
Visele horror ale ambasadorului ReabovPDF Print E-mail
Chisinau, Basarabia/Romanian Global News
Accesari :547
Wednesday, 22 March 2006
{mosimage}Alaltaieri, dinspre Ambasada Federatiei Ruse au curs puhoaie de vorbe pe cat de amenintatoare, pe atat de brutale.

{mosimage}Nici nu-ti venea sa crezi ca au iesit din gura unui diplomat. Cu astfel de cuvinte nesocotite isi poate plange necazul in fata unei vodci doar vreun rus amarat dintr-o gubernie urgisita. Tocmai de aceea, telespectatorii s-au uitat, pesemne, uluiti in fata celuia care le-a rostit. Curiozitatea lor nedumerita este fireasca. Chipul trufas al ambasadorului Nicolai Reabov parea intruchiparea atitudinii dusmanoase pe care a luat-o Kremlinul fata de Republica Moldova.

Fara sa dramatizam, trebuie sa fim constienti ca seful misiunii diplomatice ruse a ars luni ultimele punti care ne legau de Moscova. Vorbind din varful buzelor, el a pus punctul pe i. Mai intai, a spus fara echivocuri ca Rusia, fiind o supraputere mondiala, are interese la Nistru si de aceea nu doreste sa se retraga de aici. Mai apoi, a lasat sa se intrevada ca, atata timp cat diferendul nu este solutionat, Vladimir Voronin nu are ce cauta la Moscova. Scurt si cuprinzator.

Scandaloase si rautacioase, afirmatiile ambasadorului rus se dispenseaza de orisice comentarii. Ce-i drept, vreun cititor doct in materie de istorie ar putea sa ma contrazica, zicand ca Nicolai Reabov, de felul sau, e un personaj coleric si nestapanit pe care, din cand in cand, il ia gura pe dinainte. De buna seama, acum un deceniu, de exemplu, fiind ambasador la Praga, acesta, in plina iarna, i-a avertizat pe cehi ca, in cazul in care vor intra in NATO, Rusia nu le va mai livra gaze naturale si ei vor ingheta de frig. Un monstruos scandal politic a provocat el si in timp ce era sef al misiunii diplomatice a tarii sale din Baku. In consecinta, s-a vazut silit sa-si ia talpasita din Azerbaidjan inainte de termen.

Este adevarat ca Reabov adesea isi pierde echilibrul si incepe sa vada in jur, in loc de oameni, fenomene si obiecte reale, niste vise horror. In consecinta, el isi iese din pielea de diplomat si intra in cea a unui zmeu-paraleu care scurge limbi de foc peste inchipuitii neprieteni ai tarii sale. Dar tot atat de adevarat este si faptul ca sederea sa la Chisinau nu-i deloc intamplatoare.

Reabov a fost adus la noi nu pentru a ascuti creioane, bineinteles, ci tocmai pentru ca are gura mare si sloboda. Anume pentru aceasta calitate pare sa fie considerat omul potrivit la locul potrivit si in momentul potrivit. Kremlinul are nevoie de el la Chisinau pentru a vorbi cu Moldova de pe pozitii de forta.
Cu toate ca-i nervos si fara delicatete diplomatica, actualul ambasador al Rusiei e un demnitar nu mai putin ascultator si disciplinat decat labradorul lui Putin. Iata de ce nu trebuie sa ne amagim cu ochii deschisi, iluzionandu-ne ca Reabov ar fi avut luni o iesire necontrolata. Gestul sau a fost, neindoios, calculat. Atata doar ca nu de Ambasada Rusiei la Chisinau, ci de Kremlin.
Ni s-a dat de inteles, astfel, ca intre noi acum e o prapastie in care riscam sa cadem. Ca ne despart de Rusia ambitiile ei de mare putere mondiala.

(Preluare cotidianul Flux, un editorial de Petru Bogatu)

 
Represiune la MinskPDF Print E-mail
Minsk, Belarus/Romanian Global News
Accesari :153
Wednesday, 22 March 2006
In noaptea de luni spre marti, la Minsk au fost arestate aproximativ 20 persoane care au participat la actiunile de protest ale opozitiei, neautorizate de Lukasenko.

Mitingul sustinatorilor opozitiei continua si in prezent, ceea ce pentru capitala Belarus este un eveniment nemaiintalnit, informeaza presa internationala.
Printre cei arestati se numara si liderul Partidului Civil Unit, Anatoli Lebediko. Surse din cadrul organelor de interne ale Belarus au declarat ca „arestarea a fost operata in conformitate cu legislatia privind organizarea si participarea la actiuni de strada, mitinguri si marsuri”.

Liderul Uniunii Fortelor de dreapta din Rusia, Nichita Belah, considera ca autoritatile din Belarus actioneaza „mai fin”, nelimitandu-se cu imprastierea participantilor la miting. La randul sau, comentatorul Pavel Seremet de la TV publica a Rusiei, a declarat ca ceea ce se intampla in prezent in Belarus, este o aparitie serioasa a opozitiei, care de cativa ani se afla intr-o situatie oprimata de semilegalitate si este supusa represiunilor.

Totodata, directorul Institutului pentru statele CSI, Constantin Zatulin, membru al Comitetului Dumei de stat pentru CSI, considera ca opozitia belarusa are electoratul sau, pe care poate conta.

(Preluare cotidianul Flux, autor Victor Dragan)

 
Comitetul pentru situatii de urgenta, convocat din cauza gripei aviarePDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :137
Wednesday, 22 March 2006
Directia de sanatate a municipiului Bucuresti a convocat comitetul pentru situatii de urgenta in vederea reactualizarii masurilor si transmiterii de mesaje catre populatie referitoare la modalitatile de prevenire a imbolnavirilor de gripa aviara

Populatia este avertizata ca in cazul aparitiei unor simptome cum ar fi febra peste 38 de grade, tuse frecventa si obositoare, trebuie sa se adreseze de urgenta medicului de familie, daca in ultima perioada au intrat in contact cu persoane presupuse bolnave din zona unde au fost depistate focare de gripa aviara, informeaza Rador.

 
Presedintele Basescu, la lucrarile Consiliului European de primavara de la BruxellesPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :194
Wednesday, 22 March 2006
Presedintele Romaniei, Traian Basescu, va participa in perioada 23 si 24 martie, la Bruxelles, la lucrarile Consiliului European de primavara.

Agenda reuniunii la nivel inalt a statelor membre si in curs de aderare la Uniunea Europeana se va concentra pe progresele in implementarea angajamentelor formulate anul trecut, cu privire la promovarea cresterii economice si a crearii de noi locuri de munca in spatiul european. Potrivit unui comunicat de presa emis de Presedintia Romana, vor fi inventariate reperele de actiune la nivel national si comunitar, respectiv noul cadru al Strategiei Lisabona, adoptat in martie 2005, si Programele Nationale de Reforma, iar pe baza analizarii contextului economic si social existent in UE, statele membre vor adopta un set de prioritati pentru eficientizarea demersurilor in cele doua domenii de interes major pentru dezvoltarea UE, in conditiile avansarii proceselor de globalizare.

Un rol central pe agenda Summit-ului il va ocupa problematica energetica. Discutiile vor fi purtate din perspectiva definirii unei politici energetice comune a UE. La propunerea presedintiei austriece a UE, dezbaterea asupra cursului de actiune pe termen scurt va fi axata pe prioritati precum cresterea investitiilor in domeniul cercetarii si inovarii, dezvoltarea competitivitatii economice a UE si promovarea, in acest context, a rolului IMM-urilor, multiplicarea oportunitatilor de ocupare a fortei de munca, prin dezvoltarea corelata a pietei locurilor de munca si a sectorului de resurse umane, precum si conturarea unei politici energetice a statelor UE.

Subiectele aflate pe agenda Consiliului European din 23-24 martie au o importanta deosebita pentru Romania, fiind in corelatie directa cu procesele de reforma care vizeaza modernizarea si dezvoltarea societatii romanesti. In acelasi timp, experienta acumulata de tara noastra pe parcursul pregatirii pentru aderare reprezinta un argument important pentru afirmarea contributiei Romaniei in ceea ce priveste atingerea obiectivelor UE de crestere economica si creare de noi locuri de munca. In cadrul discutiilor bilaterale cu liderii europeni, seful statului va avea de asemenea ocazia de a reitera obiectivul de aderare a Romaniei la UE la 1 ianuarie 2007.

 
Militari romani preiau comanda Aeroportului International KabulPDF Print E-mail
Kabul, Afganistan/Romanian Global News
Accesari :89
Wednesday, 22 March 2006

Primii militari ai Fortelor Aeriene Romane, care vor prelua, incepand cu 1 aprilie, comanda Aeroportului International Kabul (KAIA), au plecat in Afganistan de la Baza 90 Transport Aerian, la bordul unui avion C 130 Hercules.

Un numar de 39 de militari vor lua in primire, de la contingentul elen, conducerea aeroportului afgan, incadrand functii din structura administrativa si din cea de comanda ale aeroportului. Detasamentul romanesc isi va desfasura activitatea in cadrul Fortei de Asistenta de Securitate din Afganistan, ISAF, aflata sub comanda operationala a NATO.

Principalele misiuni pe care militarii romani le vor indeplini timp de patru luni sunt conducerea aeroportului, coordonarea operatiilor aeriene zilnice, controlul decolarilor, aterizarilor si monitorizarea traficului aerian din zona. De asemenea, militarii romani vor analiza si prognoza conditiile meteorologice pentru asigurarea securitatii zborurilor, vor mentine aparatura de comunicatii in parametrii functionali si vor asigura sprijinul logistic al operatiunilor de pe aeroport. Cel de-al doilea esalon de militari romani va pleca spre Afganistan duminica, 26 martie, se arata intr-un comunicat de presa emis de MApN.

 
61 de ani de la eliberarea Cehiei si Slovaciei de catre militarii romaniPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :158
Wednesday, 22 March 2006
La 25 martie se implinesc 61 de ani de cand Divizia 9 infanterie din Armata 4 Romana a eliberat orasul Banska-Bystrica, importanta localitate din Slovacia.

Romania a participat intre decembrie 1944 si mai 1945 la luptele pentru eliberarea fostei Cehoslovacii cu Armatele 1 si 4. Trupele romane angajate in aceste lupte au numarat circa 250.000 militari, pierderile suferite ridicandu-se la peste 66.000 de morti, raniti si disparuti. Din 18 decembrie 1944 si pana la 12 mai 1945, au fost eliberate in total 1.722 de localitati, din care 31 de orase. Printre acestea mentionam: Zvolen (14 martie),  Kremnica (2 aprilie), Piestani (5 aprilie), Nove Mesto (7 aprilie), Stara Tura (8 aprilie), Straznice (13 aprilie), Hroznova Lhota (17 aprilie), Brno (26 aprilie), Uherske Hradiste (26 aprilie), Panov (30 aprilie), Pustimer (4 mai), Kromeriz (4-5 mai), Havlikuv Brod (9 mai). Dupa razboi, multi dintre cei cazuti pe campul de lupta au fost adusi in doua mari cimitire de onoare romanesti, unul la Zvolen, in Slovacia, unde sunt inhumati 10.384 militari, iar cel de-al doilea la Brno, in Cehia, unde se afla 1.569 militari. Popoarele slovac si ceh au ramas profund recunoscatoare sacrificiului romanesc pentru eliberarea tarilor lor, atitudine exprimata prin permanenta grija de a cinsti memoria eroilor romani la cimitirele si monumentele comemorative, presarate pe teritoriul celor doua state, informeaza Oficiul National pentru Cultul Eroilor.

 
“Promovarea comunitatilor locale din Romania in spatiul UE”PDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :88
Wednesday, 22 March 2006
Ministerul Afacerilor Externe a initiat programul de diplomatie publica „Promovarea comunitatilor locale din Romania in spatiul Uniunii Europene”, care se deruleaza in perioada 2006 - 2007.

Acest proiect are in vedere rolul din ce in ce mai important pe care comunitatile locale il joaca in dezvoltarea economica si socio-culturala a Romaniei, prin interconectarea cu comunitatile locale din afara tarii si prin cuplarea la diferite tipuri de programe si politici europene. Demersul consta in prezentarea si sustinerea profesionista a intereselor, specificului si oportunitatilor judetelor Romaniei, pe trei paliere distincte - administrativ, economic si cultural-academic - in diferite regiuni din tari membre ale UE. Principalele obiective vizeaza prezentarea potentialului economic si a oportunitatilor de afaceri din fiecare judet participant la program, resursele culturale, educationale si turistice din judetul respectiv, precum si stabilirea unor relatii de colaborare intre institutii locale similare: autoritatile administratiei publice, camere de comert si industrie, oameni de afaceri, universitati, ONG-uri, biblioteci, teatre, muzee etc. Primele judete care vor efectua vizite de prezentare vor fi Ilfov si Olt, urmate la scurt timp de Valcea si Timis. Reprezentantii judetului Ilfov viziteaza de luni, 20 martie a.c., landul Niederosterreich din Austria, unde vor avea intalniri si vor purta discutii axate, in special, pe problematica de mediu cu care se confrunta o regiune care inconjoara un oras cu peste un milion de locuitori – asa cum este, de altfel, si judetul Ilfov. Alte intalniri vor mai fi cu reprezentanti ai unor firme austriece din domeniul investitiilor imobiliare, constructiilor, infrastructurii, turismului, precum si cu decidenti locali din domeniile cultural, academic, IT. In ceea ce priveste judetul Olt, reprezentantii acestuia vor vizita provinciile Torino, Vercelli si Genova, din Italia. Intalnirile si discutiile vor viza, in special, domeniile agriculturii si industriei alimentare, constructiilor civile si industriale, turismului, precum si probleme specifice administratiilor publice locale. Ambele delegatii din Romania vor beneficia de primiri protocolare la cele mai inalte oficialitati ale regiunilor vizitate, respectiv la prefectii landului austriac si ai provinciilor italiene. Vizitele sunt asistate de M.A.E., prin intermediul Departamentului pentru Diplomatie Publica si al ambasadelor Romaniei din tarile Uniunii Europene.

 
“Lovitura de gratie” in dosarul celei mai mari retele de traficanti de tigari din vestul tariiPDF Print E-mail
Oradea, Romania/Romanian Global News
Accesari :127
Wednesday, 22 March 2006

“Capii” celei mai mari retele de contrabanda cu tigari catre Occident, depistata de politistii de frontiera in vestul tarii, au fost trimisi in judecata de procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial Oradea, se arata in comunicatul de presa al Inspectoratului General al Politiei de Frontiera.

In acest caz, autoritatile romane, in colaborare cu cele austriece, au confiscat, doar in perioada 2002-2003, peste 350.000 pachete de tigari netimbrate. Totodata, s-a stabilit ca, in aceeasi perioada, prin intermediul acestei retele au fost traficate, catre Occident, 525.000 cartuse de tigari netimbrate, prejudiciul cauzat statului roman depasind suma de 53 miliarde lei vechi. Procurori din cadrul D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial Oradea au finalizat cercetarile intr-un dosar penal si au sesizat instanta de judecata cu privire la activitatea grupului infractional organizat si condus de fratii R.P. si C.P., precum si de tatal acestora, G.P., in perioada 22.07.2002 – 31.12.2003.

Pentru lamurirea completa a cauzei au actionat, sub coordonarea procurorilor, echipe formate din lucratori din cadrul Directiei Politiei de Frontiera Oradea, care au demarat cercetarile si au efectuat investigatiile preliminare, precum si lucratori din Biroul Economic al I.J.P. Bihor, Directia Vamala Oradea, Garda Financiara Bihor. In vederea depistarii intregii activitati ilegale, politistii de frontiera romani au colaborat permanent cu organele judiciare din Austria, tara de destinatie a transporturilor ilegale de tigari.

In cauza, au fost cercetati 32 de invinuiti si inculpati (6 in stare de arest preventiv) care au sprijinit grupul in diverse forme de participatie la savarsirea infractiunilor de contrabanda, inselaciune, constituire si aderare la un grup infractional organizat. De asemenea, pentru organizarea si conducerea grupului infractional, „capii” retelei - fratii Romeo si Calin P., precum si tatal acestora, Gheorghe P. - au fost trimisi in judecata de procurori. In urma cercetarilor efectuate, anchetatorii au stabilit ca, in perioada 22.07.2002–31.12.2003, traficantii au efectuat 36 exporturi de tigari netimbrate, prejudiciul cauzat statului roman, prin neplata taxelor aferente, fiind de 34 miliarde lei vechi, in total fiind traficate cca. 525.000 cartuse de tigari netimbrate. Totodata, in aceeasi perioada, autoritatile romane si austriece au capturat si confiscat 35.075 cartuse tigari netimbrate, pentru care drepturile vamale sunt in valoare de aproximativ 19 miliarde lei vechi. Pentru stabilirea intregii activitati infractionale a traficantilor, desfasurata in perioada  01.01.2004 – 04.11.2004, cercetarile in cauza sunt continuate de procurorii D.I.I.C.O.T.

 
Se reia traficul prin Vama BechetPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :118
Wednesday, 22 March 2006
Traficul  autoturismelor prin Punctul de Trecere a Frontierei Bechet a fost reluat si se desfasoara in conditii normale, se arata intr-un comunicat al Inspectoratului General al Politiei de Frontiera.

Astfel, datorita scaderii nivelului cotelor apelor Dunarii, este posibila imbarcarea autoturismelor pe bacurile care asigura tranzitul frontierei romano-bulgare prin PTF Bechet.

Reamintim ca incepand din data de 16 martie, traficul autoturismelor prin PTF Bechet fusese deviat ca urmare a cresterii cotelor Dunarii. Toate autoturismele care s-au prezentat la iesirea din tara prin acest punct de trecere a frontierei au fost indrumate de politistii de frontiera catre PTF Calafat sau PTF Giurgiu, in functie de destinatie. 

 
Moastele Sfantului Ierarh Teodosie al II-lea ajung la SloboziaPDF Print E-mail
Slobozia, Romania/Romanian Global News
Accesari :130
Wednesday, 22 March 2006
Moastele Sfantului Ierarh Teodosie al II-lea, Mitropolitul Moldovei vor sosi vineri, 24 martie, in municipiul Slobozia.

Sfintele moaste vor fi intampinate la biserica de lemn „Bunavestire” din Slobozia, iar apoi va urma o procesiune spre Catedrala Episcopala Inaltarea Domnului, unde vor fi depuse spre a fi cinstite de catre credinciosi. IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, impreuna cu PS Damaschin Coravu, episcopul Sloboziei si Calarasilor, PS Epifanie, episcopul Buzaului si Vrancei si PS Casian, episcopul Dunarii de Jos, alaturi de un sobor de preoti, vor oficia sambata, 25 martie, de la ora 09:00, slujba Sfintei Liturghii arhieresti, informeaza Arhiepiscopia Tomisului.

Sfantul Ierarh Martir Teodosie al II-lea, Mitropolitul Moldovei s-a nascut in tinutul Vrancei, in prima jumatate a secolului al XVII-lea. Mitropolitul Teodosie a fost omorat de tatari, care i-au taiat capul. Sfintele sale moaste au fost descoperite in 1842, de fata fiind si Sfantul Antipa de la Calapodesti.

 
Concert Griogore Lese la Sala RadioPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :117
Wednesday, 22 March 2006

Duminica,  26 martie, de la ora 19.00, va avea loc la Sala Mihail Jora a Societatii Romane
de Radiodifuziune, Concertul Extraordinar de muzica folclorica Grigore Lese. Biletele se gasesc la Sala Radio, la Sala Palatului si la magazinul Muzica.

Grigore Lese este un intepret renumit de muzica taraneasca autentica din zona
Tarii Lapusului (doine, cantece de dor, cantece de catanie etc). Pe langa vocea deosebita, interpetul canta si la diverse instrumente cum ar fi fluierul, cavalul, tilinca. Concertul este organizat de Oficiul National pentru Cultul Eroilor in colaborare cu Fundatia "Om bun".

 
Intampinarea Sfintelor Pasti la Muzeul National de Istorie a RomanieiPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :92
Wednesday, 22 March 2006
In prejama Sfintelor Sarbatori Pascale, Muzeul National de Istorie a Romaniei ofera publicului prilejul de a cunoaste si admira piese religioase de o valoare inestimabila oferita in aceeasi masura atat de materialul si prelucrarea lor deosebita, cat si semnificatia istorica a acestora.

Expozitia „Intampinarea Sfintelor Pasti, piese de arta religioasa din patrimoniul Muzeului National de Istorie a Romaniei” prezinta obiecte de patromoniu care sunt folosite in timpul exercitarii cultului ortodox sau fac parte din mobilierul bisericii. Obiectele de cult au fost comandate de personaje imortante din istoria tarii sau in memoria unora dintre ele, cum ar fi usile imparatesti datate in secolul al XVI-lea, care perimt accesul in altar, ripidele, evantaiele liturgice, piese care nu s-au mai realizat de la sfarsitul secolului al XVIII-lea, astazi mai putin folosite, dar, care apar in pictura religioasa, candele, printre care cea comandata de Vasile Lupu, domnul Moldove,i pentru Biserica Trei Ierarhi din Iasi, chivoturi, mici monumente din metal semipretios in forma de biserica in care se pastreaza sfintele moaste, de asemenea, si doua coloane de la tampla bisericii Sarindar care nu mai exista, dar care prezinta deosebita indemanare a sculptorilor de traditie brancoveneasca, precum si un tetrapod in acelasi stil, pe care se pune Evanghelia in timpul slujbei. Potrivit Prompt Media, expozitia va fi deschisa pana la inceputul lunii mai si poate fi vizitata de marti pana duminica intre orele 10.00 – 18.00.

 
Pelicula „Bunica”, la Festivalul „Diagonale” din AustriaPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :93
Wednesday, 22 March 2006
Documentarul „Bunica”, ce are in prim plan povestea unei bunici din Romania si care este regizat de Ina Ivanceanu si Elke Groen, poate fi vizonat si la festivalul filmului austriac „Diagonale”, care a debutat marti, 21 martie, la Graz.

Bunica” are ca subiect central o batranica de 89 de ani din Romania, a carei viata este prezentata prin prisma existentei actuale, dar si a oamenilor cu care a interactionat pe parcursul vietii sale. Totodata, conform site-ului oficial al filmului, „Bunica” reprezinta o calatorie prin Romania de ieri si de azi, caracterizata de aspecte sociale si politice sau viata rurala si urbana, aspecte ale unei tari care inca isi mai cauta locul sau in Europa dupa 15 ani de la Revolutie.

Cea de-a noua editie a Festivalului "Diagonale" include lungmetraje, documentare, productii de televiziune, scurtmetraje si filme de avangarda realizate in Austria in ultimul an, anunta cultural.srr.ro. Manifestarea isi va inchide portile pe 26 martie.

 
Ziua Mondiala a Teatrului, marcata la Bucuresti de UNITERPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :115
Wednesday, 22 March 2006
UNITER marcheaza luni, 27 martie, Ziua Mondiala a Teatrului cu o noua editie a Campaniei Nationale “Artistii pentru artisti” si cu un spectacol de caritate care se va desfasura de la ora 19:00, la Teatrul National Bucuresti, sala Amfiteatru.

Aici va avea loc o reprezentatie a spectacolului „Trecut-au anii …” dupa Mihai Eminescu, cu Valeria Seciu, Ovidiu Iuliu Moldovan, Ion Caramitru si Aurelian Octav Popa (la clarinet). Spectacolul este un semn de reverenta al vedetelor teatrului romanesc pentru colegii cu probleme de existenta si sanatate si va fi transmis in direct pe canalul TVR Cultural, informeaza Prompt Media. Campania Nationala “Artistii pentru artisti”, precum si spectacolul de caritate sunt organizate de catre UNITER, impreuna cu partenerii traditionali ai acestui program - Ministerul Culturii si Cultelor, Fundatia Ratiu Marea Britanie, Fundatia Ratiu Romania, Centrul Ratiu pentru Democratie, Turda. In acest an s-a alaturat demersului si Camera Notarilor Publici Bucuresti. Sumele stranse ca urmare a campaniei sunt donate in contul Fondului de Solidaritate Teatrala.

 
Expozitie documentara romano-chineza la MAIPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :108
Wednesday, 22 March 2006
Foaierul Centrului Cultural al Ministerului Administratiei si Internelor va fi miercuri, 22 martie, locul de desfasurare al vernisajului expozitiei "Romania – China: Interferente".

La acest eveniment, organizat de Arhivele Nationale in colaborare cu Ambasada Republicii Populare Chineze la Bucuresti si Ministerul Afacerilor Externe din Romania – Oficiul Arhive Diplomatice au fost invitati sa participe Xu Jian, ambasadorul Republicii Populare Chineze la Bucuresti, Romulus Ioan Budura, fostul ambasador al Romaniei in China, Stelian Obiziuc, directorul Oficiului Arhive Diplomatice din MAE si Mircea Alexandru,  secretar de stat al MAI.

Expozitia cuprinde documente si fotografii incepand din a doua jumatate a secolului al XIX – lea pana in contemporaneitate, precum si pictura contemporana chineza  si va putea fi vizitata in perioada 22 – 25 martie, informeaza MAI.

 
„Popor de slugi“?PDF Print E-mail
Germania/Romanian Global News
Accesari :661
Wednesday, 22 March 2006
Evenimentele si comentariile din jurul datei de 15 martie mi-au reamintit in repetate randuri de sintagma imprimata din copilarie maghiarilor, determinandu-le, de obicei pentru intreaga viata, perspectiva din care ii privesc pe romani – „popor de slugi“.

Ea a reaparut in prim plan, alaturi de alte dragalsenii la adresa poporului roman, in ultimele sase luni, pe milioane de harti, steaguri, declaratii, chemari, etc., pana si pe hartia de impachetat, raspandite in Ardeal de promotorii enclavizarii etnice si organizatori ai evenimentului din 15 martie, fara ca unui singur, fost sau actual, presedinte, ministru, procuror, politist, politolog, etc. roman sa i se fi incruntat macar o spranceana.(Adevarul de Cluj, 9 martie 2006)

Recapituland performantele reprezentantilor poporului roman, nu este greu de constatat, oricate „circumstante atenuante“ si „motivatii“ s-ar aduce, ca acestia se complac fara remuscari sau stingheriti de „anormalitate“, in acest rol. Cea mai bine informata persoana din stat, care le vorbea romanilor de demnitate si domnia legii, il invita la Cotroceni pe primarul Odorheiului, rasist cunoscut prin manifestarile sale nu numai in Romania, ci si in Elvetia si Franta (datorita scandalului provocat prin atacurile abjecte atat la adresa bisericii greco-catolice, a romanilor in speta, cat si a Fundatiei „Basel Hilft“). Il onoreaza intoarcandu-i vizita pentru a-i multumi ca nu a proclamat „autonomia“ secuilor (de fapt „independenta“ fata de statul roman) ci numai „manifestul“ prin care cereau acelasi lucru. Nu comenteaza nici ceea ce a spus Tökes la Odorhei („ne-au luat pamantul, sa ne dea autonomia“- desi prin „retrocedarile“ a sute de mii de hectare de padure „secuilor“ li s-au refacut conditiile composesoratelor strict etnice, specifice zonei in evul mediu); nici declaratia involvarii Bruxelles-ului in chestiunea autonomiei sau, a conditionarii intrarii Romaniei in UE de catre Budapesta. Defileaza prin fata statuii „secuiului de fier“(zis ratacitor), fara sa observe ca, deoarece oficial a fost interzis, acesta reproduce trasaturile lui Wass Albert (dupa constatarea, remarcata nu numai in Romania, ci si de ziarele maghiare, vezi „Magyar Nemzet“, 24 mai 2004). Uita sa-l intrebe pe primarul purificarii etnice cum se simte purtand pentru prima oara esarfa tricolora si nu gaseste de cuviinta sa spuna un cuvant despre discursul negru de resentimente ale vice-premierului si presedinte UDMR, adept declarat, impreuna cu Seful delegatiei Romaniei la Bruxelles, al aceluias mare patriot maghiar Wass Albert (ale carui merite -  rasist criminal condamnat atat in tara cat si in strainatate - sunt binecunoscute).

Aprecierile si laudele pentru diplomatia cu care Presedintele a dezamorsat un eventual conflict (cine a crezut in zecile de mii de vadimisti gata de lupta?), si pentru cum le-a spus-o secuilor : „veti avea atata autonomie cat va avea si Craiova“, au fost aproape unanime. Ca si cum toti acestia n-ar fi stiut ce inseamna „autonomia secuiasca“, indiferent de legile romanesti si declaratiile Presedintelui. Unii politologi (nu de mult consilieri ai lui Vadim), care au intotdeauna lucruri foarte inteligente de spus, afirma ca tensiunile legate de problema autonomiei ( „secuiesti“ dar cu maghiari puri) sunt datorate „intolerantei romanesti si grabei maghiarilor. Pentru ca de fapt subsidiaritatea, autonomia, totul, si in acest caz, ar fi normale si democratice.“ Daca n-ar fi ramas la generalitati si ar fi precizat, adaugand  celor de mai sus inevitabila diferenta specifica, potligologul ar fi ajuns la „democratia etnica“ bazata pe rasa. In cazul careia nu ne indoim ca intre secui si maghiari, de mult un trup si un suflet, va exista intelegere si egalitate deplina, dar numai atat. De aceea suntem tot atat de convinsi ca in „secuime“, atata timp cat Wass Albert va fi idolul, iar promotorii filozofiei acestuia unii ca Szasz Jenö, Tökes, Marko sau Frunda nu vom putea vorbi de democratie. A te preface ca nu stii aceste lucruri face parte din mentalitatea de sluga. Daca Presedintele ar fi fost ceea ce afirma admiratorii sai, ar fi cerut de mult instaurarea legii pe intreg teritoriul Romaniei si mai ales in inima ei, in interiorul curburii Carpatilor. N-ar fi permis etnicistilor fanatici sa zburde nestingheriti nici la Bucuresti, nici in Covasna si Harghita si nici la Bruxelles. Si n-ar fi ajuns sa se-mbratiseze nici vesel si nici diplomatic cu ei, la Cotroceni sau in orasul luptei pentru puritatea sangelui. Daca cel dintai slujitor al statului ar fi abordat conform imperativelor interesului national si a prerogativelor Sale, problema, si daca respectul Constitutiei si Legii ar fi devenit insuportabile pentru UDMR, acesta hotarand iesirea de la guvernare, Presedintele avea alegerile anticipate, pe care le dorea. Iar daca de teama unor alegeri anticipate, in care, fara ajutorul fratesc al PSD, risca sa rateze pragul fatidic de 5%, UDMR ar fi hotarat sa ramana la guvernare, n-o putea face decat conditionat de renuntarea la politica strict etnicista, de santaj si provocare. Daca Presedintele ar fi fost…

Un alt eveniment al lunii martie, ce pare a trece aproape neobservat, este modul incredibil in care gasesc de cuviinta sa trateze Biserica Ortodoxa Romana, alti reprezentanti de frunte ai poporului roman, tandemul alcatuit din premier si ministrul de externe. Pentru a-si justifica cedarile in fata santajului Budapestei privind chestiunea „Gojdu“, acestia incearca prin presiuni nedemne sa smulga BOR, proprietarul de drept, acceptul la un targ murdar. O spune „nevinovat“ (la TVRi) unul din sustinatorii celor doi ministrii, D-l Armand Gosu, redactor la „22“. Domnia Sa se arata foarte afectat de faptul ca BOR nu intelege avantajele, logica aranjamentului, deoarece „daca afacerea nu iese asa cum vrea Budapesta si cum au promis Tariceanu si Ungureanu, relatiile maghiaro-romane vor avea de suferit si intrarea in UE ar fi periclitata.“ Logica tipica celor pregatiti sa intre in UE in patru labe, taras, logica de slugi. Care gasesc „avantaje“ intr-un aranjament nedemn, de cca un miliard de dolari, in detrimentul romanilor ortodocsi ( peste 80% a populatiei din Romania). Cei mai indreptatiti sa raspunda acestei logici perverse, sunt desigur romanii obisnuiti, si sper ca nu o vor face doar ortodocsii, pentru a dovedi tuturor si mai ales alesilor investiti cu dreptul de a servi poporul roman, ca nu sunt si nu pot fi tratati drept slugi. „Urii de sine“, „frivolului scepticism national“, „lasitatii, nepasarii, arbitrariului“, „lipsei de substanta, laxismului inimaginabil, inconsistentei generalizate“, „gelatinei“, lipsei unui „minim de caracter“ (Cioran), sper ca majoritatea romanilor sa le serveasca o lectie de verticalitate. Pentru a-si regasi speranta intr-un parlament curatat de gastile complice ale dispretului si urii fata de ei.                     

(Un material de Gheorghe Olteanu, Germania)

 
In exclusivitate pentru Romanian Global News - Consulul Grecea riposteazaPDF Print E-mail
Sydney, Australia/Romanian Global News
Accesari :358
Wednesday, 22 March 2006
{mosimage}In dorinta de a afla si parerea Consului General al Romaniei la Sydney, dl. Ovidiu Grecea, despre decizia Guvernului de rechemare a sa de la post, redactorul Romanian Global News i-a adresat acestuia cateva intrebari la care a avut amabilitatea sa ne raspunda, ca un mesaj destinat presei din Romania, cat si romanilor interesati de dreptate si adevar.

{mosimage}Redam in exclusivitate aceste ganduri cu speranta ca dreptatea si adevarul intotdeauna triumfa, oricat de greu le este sa iasa la lumina.

 

RGN : Domnule Grecea cum comentati decizia Guvernului de a va rechema de la post, nu ca nu ar fi posibil insa masura, din cate stim, se apalica persoanelor care aduc greve prejudicii intereselor Romaniei, aflate in exercitiul functiunii si mai ales ca se face in baza unei anchete disciplinare?

O.G. : In primul rand stimata doamna, sincer sa fiu, este o mare provocare pentru mine si o mare bucurie/onoare, ca inca, cineva, dintre jurnalistii din tara, doreste sa lamureasca si sa afle adevarul, cu privire la acest “moment tensionat”, care il are protagonist pe Ovidiu Grecea, mai ales ca, ma cam “mananca” limba si sunt ravasit, pentru crasa nedreptate ce mi s-a facut, jocurile de interese meschine si motivatia puerila, ce se ascund in spatele unei asemenea masuri jignitoare, pentru tinuta mea morala si profesionala, pentru intreaga mea activitate, de cand, intr-un fel sau altul, am devenit persoana publica si in special, pentru prezenta si reusitele de exceptie, pe care le-am realizat in calitate de consul general al Romaniei la Sydney. Doresc sa precizez faptul ca nu am fost chemat pentru a doua oara in Centrala MAE pentru consultari (in luna decembrie 2005 sau ianuarie 2006), ca nu am fost discutat in cadrul Comisiei de Disciplina si Etica a MAE si ca s-au transmis mesaje clare din partea MAE – DRRP, ca Ovidiu Grecea nu va fi schimbat de la post (noiembrie 2005 si ianuarie 2006).

RGN: Si atunci ce credeti ca a determinat o asemenea masura punitiva, fara precedent am putea spune?

O.G.: O manipulare suspecta prin presa si o perseverenta, demna de cauze mai bune, in derularea unui scenariu menit sa intineze persoana si actiunile mele de la Sydney, dublate de interesele meschine si revansarde ale unor “cozi de topor”, ce se erijeaza in sustinatori ai politicii de transformare si intinerire a activitatii si a personalului din cadrul MAE (pe fond, niste carieristi ieftini si cameleoni politici, in stare sa faca orice, pentru a se pune bine cu noua putere sau care cred ca, alterandu-si cate o literea la numele de familie, devin mai interesanti sau isi reneaga ideologia parintelui, plimbandu-se “magistral” pe culoarele MAE si emanand filzofal, intre doua fumuri de pipa, teze despre politica externa a Romaniei), pot sa decida soarta unui OM vertical, cinstit si corect, patriot si muncitor, care nu isi putea schimba peste noapte, in asa fel caracterul, incat sa fie blamat, in asemenea hal.

Ca unul care am avut si eu in mana “painea si cutitul”, nefiind membru al nici unui partid politic, dupa 1989, fiind chiar demnitar (cand opozitia era la putere si apoi, puterea in opozitie), nu am folosit “painea” in interesul propriu, pentru a ma imbuiba eu, familia sau acolitii mei si nici “cutitul”, pentru a-l infinge miseleste, pe la spate, cuiva ! Dar, aceste lucruri tin de educatie si moralitate, sunt apanajul bunului simt si al modestiei, al dorintei de a face bine si de a nu te vinde pe tine insuti ! Ori, toate, sunt atat de rare, acum, in politica romaneasca !?

RGN: Ce va imputati in toata activitatea dumneavoastra la Sydney?

O.G.: Am constiinta impacata, a faptului ca intreaga mea activitate diplomatica, in calitate de consul general al Romaniei la Sydney, a fost in interesul real al Romaniei, al promovarii imaginii Romaniei, tocmai aici, la Antipozi, ca relatiile bilaterale romano-australiene, pe multiple planuri, s-au consolidat si dezvoltat. Deschiderea Consulatului General al Romaniei la Sydney (01.11.2004) – carora multor persoane din MAE, MEC  si de la Ambasada Romaniei de la Canberra,” le-a stat in gat” – a fost o masura politico-diplomatica exceptionala si care isi va dovedi viabilitatea, in timp, vis a vis de interesele Romaniei in Australia si a dorintei de reprezentare similara, de nivel diplomatic, a Australiei in Romania.

RGN : Veti contesta decizia ?

O.G.: Nu am sa contest decizia luata in cadrul sedintei de guvern din 16.03.2006, prin care sunt rechemat de la post pentru ca ea este apanajul Ministrului Afacerilor Externe si al Primului Ministru. PROBLEMA este ce anume, in mod real, a determinat luarea unei astfel de masuri, care are un caracter mai mult administrativ – disciplinar (rechemare de la post inaintea expirarii mandatului minim de 2 ani), pentru  niste motive nereale si neimputabile mie, intr-un moment in care, prezenta politico-diplomatica si de promovare a imaginii Romaniei, legata de Anul Francofoniei  si celui de- al XI- lea Summet  al Francofoniei, din luna septembrie de la Bucuresti, prin actiuni comune cu Consulatul General al Frantei la Sydney, atingeau cote de varf, nemaiadaugand recentele felicitari primite in mod direct si in scris, din partea Primului Ministru, Guvernatorului si Speakeru-lui Parlamentului Statului NSW – Sydney, in lunile februarie – martie 2006 !

RGN : Totusi as dori sa ne lamuriti asupra unor aspecte. Desi am vizionat cu maxima resposabilitate inregistrarea la care fac referire si contestatarii dumneavoastra, am reusit sa ne formam propria opinie pe care nu o vom discuta aici, ea a fost expusa in repetate randuri in mod public, insa am dori sa comentati acest lucru si pentru cititorii nostri care cunosc firul acestei Odisei « Grecea ».

O.G. : Cererea contestatatarilor s-a bazat pe afirmatia ca Ovidiu Grecea a jignit comunitatea folosind un limbaj nediplomatic. Consulul General al Romaniei la Sydney – Ovidiu Grecea – nu a jignit pe absolut nimeni, inregistrarile prezentate la posturi de televiziune si preluate ca exprimari ale mele, in presa din Romania, sunt contrafacute prin mijloace tehnice rudimentare, vizibile si usor de demonstrat, mai ales ca, la nivelul factorilor de conducere si de decizie din cadrul Centralei MAE, au fost predate prin curier diplomatic CD-urile originale, din care rezulta foarte clar pozitia transanta si abordarea directa din partea mea, a realelor probleme din comunitatea romaneasca din Sydney si a atmosferei de ura, vrajba si teroare, care bantuia la acea data, intre romani. Exprimarea mea a fost foarte clara si precisa: “vom fi totdeauna considerati caini de pripas”, daca membrii comunitatii nu vor fi uniti si ca nu este normala o intalnire de omagiere a lui Mihai Eminescu si de lansare a unei carti, intr-un loc apartinand autoritatilor australiene, in sala in care se face trierea emigrantilor (care raman, care sunt inchisi, care sunt expulzati imediat), atragand atentia ca, “nu voi tolera vrajba si ura intre romani”, ca de 50 ani  comunitatea romaneasca nu a fost in stare sa-si construiasca un hall (sala), cum au reusit in 2 ani croatii, bosniacii etc.

Sunt multe probe scrise si  martori care au asistat la cele spuse de mine, dar, senzationalul si legatura cu numele de Grecea, precum si alte interese obscure ale unor personaje de trista amintire de la Bucuresti, au alimentat pe diferite cai factorii de decizie si opinia publica, ca Grecea a innebunit sau ca nu este diplomatul de care Romania ar avea nevoie la Sydney.

Interesant este si faptul ca, s-au cheltuit atatia bani si s-au consumat atatea energii distructive, pentru un lucru minor si banal, pe care comunitatea romaneasca in ansamblul ei, autoritatile australiene si mediul diplomatic acreditat la Sydney, l-au tratat cu totala indiferenta, autoritatile romanesti, sub influenta binecunoscuta a mass mediei, fiind dirijate sa ia o decizie pripita, inoportuna si lipsita de temei, creand un precedent periculos, si sper ca acest lucru sa nu se intample, ca politica de cadre din MAE sa fie rezolvata prin prezenta in strada, a unor emigranti romani, aflati in diferite colturi ale lumii, cu ideile lor, cu frustrarile lor, cu nivelul lor intelectual si de intelegere a situatiei reale din Romania sau usor de manipulat.

Pana la urma, problema nu este rechemarea consulului general Ovidiu Grecea de la Sydney, ci deschiderea unei adevarate “cutii a Pandorei”, cu efecte nebanuite intr-o relativa perspectiva, in plan politico-diplomatic, in exterior, al momentului ce se doreste a fi culminant, la 01.01.2007. Sa de Dumnezeu ca acest moment sa fie triumfator, iar sacrificarea diplomatica a lui Grecea, sa fie “sangele nou” de care are nevoie diplomatia romaneasca, in devenirea ei !

RGN : Doriti sa mai adaugati si altceva la cele spuse pana acum ?

O.G. : Da ! As vrea sa va spun ca fac parte dintre diplomatii care nu au fost de acord cu propunerile, ca sotia mea sa fie angajata (fictiv) si sa primeasca salariu, de la vreo firma/societate a vreunui romano-australian, ca nu am interesul ca nici un membru de familie sa ramana in Australia (sa devina cetatean australian), cum s-a intamplat cu numeroase cazuri de diplomati, in ultimii 20 ani, aici in Australia, ca nu am solicitat sponsorizari (morale si financiare) pentru rude, cunostinte, alte persoane, contra cost, in vederea chemarii acestora in Australia si a obtinerii ulterior, a rezidentei, ca nu am acceptat plata scolarizarii copiilor mei la vreun colegiu privat de renume, din Sydney, ca la toate actiunile organizate de Consulatul General al Romaniei la Sydney, la consulat, picnic-uri, unde s-au adunat pana la 500 persoane, invitatii (participantii) nu au fost obligati sa plateasca mancarea si bautura. Nu mi-am propus si nici nu mi-am dorit, sa “cad la pace” cu vreun exponent al lumii interlope din randul comunitatii romanesti, problemele de crima organizata fiind apanajul, in primul rand, al autoritatilor specializate australiene si romanesti !

Va mai spun, cu toata sinceritatea si cu toata responsabilitatea, ca nu exista nici o problema de fond, in cadrul comunitatii romanesti din Sydney (care numara cca. 4500 persoane), ca lucrurile erau lamurite, linistite, explicate si rezolvate, intre membrii sau liderii de asociatii, ca se producea si se afla in derulare, procesul de schimbare de generatie, de mentalitate si de manifestare, in cadrul comunitatii romanesti din Sydney, aparand figuri  tinere, din diaspora recenta, cu pregatire intelectuala si profesionala superioara, vorbitori de limba engleza, incadrati in munca si in societatea australiena, fara caziere juridice sau implicate in activitati de crima organizata, oameni noi si moderni, fara veleitati sau afinitati politice in Romania, hotarati sa pastreze entitatea romaneasca si traditiile ei, in cadrul multiculturalismului australian.

 

The End

 

PS.

Nu doresc sa pozez in victima, experienta de viata publica romaneasca m-a tabacit, dar nu pot sa neg faptul ca, in interiorul meu, se prabusesc incet-incet, niste principii morale de viata, de lupta pentru dreptate si adevar (aoleu! – am ajuns si politician), pentru profesionalism si verticalitate.

 

Am sa inchei, prin a va relata niste aspecte (off the record) care  s-au intamplat in ziua anuntarii retragerii mele de la post:

 

-          cei 4 protestatari de la Sydney, fusesera deja anuntati, cu doua zile inainte, de posibila mea schimbare, in urma sedintei de guvern din 16.03.2006;

-          eu am aflat din presa, consternat si mahnit, traznit si mirat, de masura ce urma a fi luata, abia in dimineata zilei de 16.03.2006;

-           nimeni, din asa zisii mei colegi din cadrul MAE, nu m-a anuntat de vreo astfel de decizie si nimeni, din conducerea ministerului, nu mi-a mai solicitat lamuriri privind situatia si relatia la zi, cu comunitatea romanilor din Sydney, unicele surse de inspiratie, pentru intocmirea unui raport care sa stea la baza unui memorandum, care sa genereze o hotarare de guvern, fiind “izvoarele scrise” si luate in considerare, de la Ambasada Romaniei la Canberra, din anumite ziare si de pe forum-uri-le internet, in care, in spatele unei adrese false, se poate exprima orice;

-          atacul concentrat si direct care vizeaza persoana mea,  intentia de manipulare permanenta a opiniei publice si de alaturare a numelui de Grecea cu: “securist, terorist, PSD-ist, ofiter acoperit, traficant de droguri si armament in Brazilia, evreu smecher, detinator  de dosare compromitatoare si santajist etc”.;

-          aparitia cu obstinenta, a unor referiri la persoana mea,  neconforme cu realitatea, din partea unor comentatori si analisti politici, conducatori de organizatii ale societatii civile, care se presupune ca ar trebui sa fie cel mai bine informati, dar care, neavand nimic concret, emana verdicte, de genul termenilor folositi si prezentati mai sus ;

 

Si atunci, ce raspuns sa-i dai, in calitate de tata si de model de viata, adolescentului Grecea Neculai-Catalin, de aproape 16 ani, pe care doresti sa il cresti cinstit, corect si cu principii morale, alaturi si implicat, in  multe din actiunile pe care ai incercat sa le desfasori, spre binele Romaniei, aici, in Sydney, cand acesta te intreaba: “De ce anume, toate acestea ti se intampla tie, tata ?!” Sa-i raspunzi ca:  “asa e societatea in aceste timpuri, ca nu ai vrut sa te vinzi si ca ai incercat sa-ti pastrezi demnitatea, ca inca mai crezi in niste valori autentice si speri ca piramida acestor valori, sa nu mai stea cu varful in jos, ca minciuna face casa buna cu carieristii ieftini, ca doresti ca binele sa triumfe”…. Oare, nu devii demagog  si anacronic ?

 

Cu speranta intelegerii in termeni reali a celor prezentate, va doresc dvs, colectivului redactional din RGN Press, intelepciune, dragoste de adevar si semeni si sa aveti convingerea ca, Ovidiu Grecea nu s-a schimbat, nu-i mai permite “fizicul” sa se ascunda dupa un deget si nici coloana vertebrala sa se aplece, dupa cum vor unii sau altii !

 

Sunt inca destule de dezvaluit si de prezentat cetateanului  - contribuabil  roman!

 

 

Sanatate si succes, cu pretuire si prietenie,

Dr. Ec. Ovidiu Greceainca, consul general al Romanieri la Sydney !?

 
Rusia s-a mobilizat in sprijinul separatistilor din zona transnistreanaPDF Print E-mail
Moscova, Rusia/Romanian Global News
Accesari :461
Wednesday, 22 March 2006

Rusia a decis sa ajute regimul separatist de la Tiraspol, in regiunea transnistreana urmand a fi trimise peste 230 tone de marfuri cu titlul „ajutor umanitar”, informeaza  RIA „Novosti”.

Reamintim ca liderul separatistilor Igor Smirnov i-a solicitat ajutor presedintelui rus Vladimir Putin. Drept raspuns la solicitare, ministerul rus pentru situatii exceptionale a procedat la pregatirea camioanelor. „In dimineata zilei de miercuri, din Noghinsk vor pleca spre Transnistria 23 camioane cu diferite incarcaturi pentru populatia din regiune”, a declarat pentru sursa citata reprezentantul ministerului Victor Beltov.

Potrivit acestuia, incarcaturile pentru transnistreni sunt pregatite de Partidul „Edinaia Rossia” si guvernul orasului Moscova. „Edinorossii” trimit la Tiraspol trei autocamioane cu 24 tone de marfuri, iar Guvernul orasului Moscova – 20 camioane cu 310 tone de incarcaturi.

 
Ziua mondiala a poeziei, sarbatorita de romanii din Novi SadPDF Print E-mail
Novi Sad, Serbia Muntenegru/Romanian Global News
Accesari :454
Wednesday, 22 March 2006

{mosimage}Societatea de Limba Romana din Voivodina – Filiala Novi Sad a organizat in incaperile bibliotecii romanesti „Nichita Stanescu“ din Cartierul Nou - Bistrita din Novi Sad o serata aniversara dedicata poetesei si publicistei Felicia Marina Munteanu din Novi Sad, care a aniversat 60 de ani de viata si 40 de ani de activitate publicistica.

{mosimage}Despre Felicia Marina Munteanu au vorbit si citit din creatiile lor poeti, publicisti si gazetari precum: Marioara Baba Voinovici, Petru Tomici, prof. dr. La Magdu, Valentin Mic, Aurora Rotariu Planianin, Ionel Stoit, Maria Nenadici si Igor Ungur.

In partea muzicala au evoluat studentii: Iovana Milius – flauta, Minu Lelea – vioara, Tedi Palincas – vocal si Igor Ungur – chitara.

Serata a fost moderata de presedintele Societatii de Limba Romana din Voivodina.

Tot cu aceasta ocazie a fost inaugurata o expozitie de pistura (ulei pe pinza) a studentei Ana Cirisan din Novi Sad, aflata la studiile postuniversitare de meteorogie a Facultatii de Matematica din Novi Sad, expozitie care va fi in incinta biblioteci pina la finele lunii.

(Din Novi Sad a transmis Ionel Stoit)

 
Primul Simpozion international pe tema rezistentei anti-comunistePDF Print E-mail
Fagaras, Romania/Romanian Global News
Accesari :182
Wednesday, 22 March 2006
{mosimage}In perioada 24-26 martie, la Fagaras - Sambata de Sus, va avea loc prima editie a simpozionului international Rezistenta Anticomunista - cercetarea stiintifica si valorificarea muzeala.

{mosimage}Organizatorii evenimentului sunt Fundatia Culturala „Negru Voda” Fagaras, Universitatea de Arte Bucuresti, Manastirea „Brancoveanu” Sambata de Sus, Muzeul tarii Fagarasului „Valeriu Literat” si Asociatia Culturala „Mozaic” Cluj-Napoca.

Simpozionul isi propune sa ofere istoricilor si cercetatorilor romani si straini posibilitatea de a interactiona intr-un mod care sa aiba rezultate pentru cercetarea istoriei recente a Romaniei si a Europei Centrale si de Est. La Simpozion vor participa un numar de 50 de persoane, cadre didactice, istorici, cercetatori, atat din tara cat si din strainatate (Ungaria, Germania, SUA, Canada). Proiectul va aduna la un loc cercetatori si istorici din tara si strainatate preocupati de fenomenul rezistentei anticomuniste, in timp ce Muzeul Rezistentei Anticomuniste din tara Fagarasului care poate beneficia efectiv de experienta participantilor, iar comunicarile prezentate la Simpozion vor fi publicate intr-un volum care va completa bibliografia rezistentei anticomuniste.

Nu in ultimul rand, simpozionul va reprezenta un nou pas dintr-o serie de activitati care si-au propus sa aduca in fata opiniei publice locul si rolul tarii Fagarasului in rezistenta anticomunista. Simpozionul care se va desfasura in luna martie este primul dintr-o serie care se va dori cat mai lunga si care, spera organizatorii, va creste ca importanta in timp. Programul complet al manifestarilor poate fi vizualizat la adresa http://www.gid-romania.com/IndexSections.asp?SectionID=61&SID=277.

 
“Romanii de aici au aceeasi structura sufleteasca ca si cei de acasa”PDF Print E-mail
Dallas, SUA/Romanian Global News
Accesari :358
Wednesday, 22 March 2006
{mosimage}Vineri, 17 februarie, comunitatea romaneasca din Dallas Metroplex a avut marea bucurie de a-i avea in concert pe doi dintre marii artisti ai neamului romanesc, Stefan Hrusca si Veta Biris.

{mosimage}Un concert de extraordinar, care a ridicat sala in picioare si care a adus o “raza de soare senin” in sufletul fiecaruia, in ciuda vremii capricioase de afara. A fost o atmosfera de neuitat, momente ce ne-au trezit amintirile, ne-au rascolit, ne-au purtat undeva inapoi in timp, pe cea mai pura frecventa de spiritualitate a sufletului de roman. Asadar, in acea seara, in sala de festivitati a Bisericii Romane Ortodoxe “Adormirea Maicii Domnului”, alaturi de preotul Dumitru Paun si de cei doi artisti, oamenii au putut simti impreuna intr-un suflet, bucuria si mandria de a fi roman, prin reamintirea si recunoasterea valorilor poporului nostru, misiune sfanta a celor doi trubaduri.

Rep: A cata oara in turneu in Statele Unite?

S.H.: Este pentru a patra oara si ma bucur ca de fiecare data pe langa vechii prieteni, vorbesc de spectatori, intalnesc lume noua, lucru care nu poate decat sa ma bucure.

Rep: Traiti de 15 ani in Canada, cum este viata unui artist roman departe de tara?

S.H.: Una obisnuita, spun eu. Viata unui artist este legata in primul rand de scena iar scena este aceeasi oriunde te-ai afla, reprezinta acelasi loc de munca, nu conteaza unde te urci pe scena in America sau in Europa, important este sa iti faci datoria fata de public cu daruire si seriozitate. Faptul ca locuiesc acum in Canada este o optiune pe care am luat-o in ‘91 si nu regret, in schimb revenirea in tara de fiecare data este plina de emotie si bucurie si asa o sa fie intotdeauna. Sunt fericit si implinit cu familia mea, iar faptul ca locuiesc in strainatate nu inseamna ca m-am instrainat de locul nasterii mele.

Rep.: Publicul din diaspora este cu mult mai diferit fata de cel din Romania?

S.H.: Nu exista deosebire decat in numar, in rest, are aceeasi structura sufleteasca ca si a celui de acasa. Totusi, este un public care de abia acum se formeaza, pentru ca diaspora romana a fost mult prea impartita pana acum, sa zic 10 ani. Se pare ca romanii au inceput usor, usor sa se adune la evenimente culturale si pe langa biserici. A fost multa disensiune, multa neincredere, ce am observat eu, umbland destul de des prin comunitatile romanesti. Cred ca in primul rand  scapam de unele prejudecati pe care le-am avut fiecare si nu ne-au fost de folos. Usor, usor ne vom inchega si ne vom putea lauda ca suntem o comunitate sanatoasa asa cum vedem ca sunt, de exemplu, grecii sau italienii. Sper in asta si tare m-as bucura sa se intample asa. Imi pun sperantele foarte mult in generatiile tinere care au o alta mentalitate, alt orizont, si care vin in tarile de adoptie doar cu gandul pur si simplu de a-si construi o viata trainica si armonioasa.

Rep.: Lumea il stie si il admira pe artistul Stefan Hrusca, insa cu siguranta, cu totii se intreaba cum este omul din spatele scenei, cine este Stefan Hrusca?

S.H.: Ma consider un om obisnuit, un om care a intarziat de a-si face o familie si pe undeva imi pare rau de aceasta intarziere, pentru ca am realizat ca familia iti aduce un echilibru extraordinar! Mi-am gasit perechea ideala, am o sotie frumoasa, desteapta si iubitoare, am doi copii foarte reusiti, si ma comport ca un tata si sot normal. Sunt ca structura sufleteasca un tip interiorizat, foarte timid si foarte emotiv. Chiar daca am peste 2000 de concerte, pana la aceasta ora, intotdeauna cu cateva ore inainte de spectacol, am emotii. Sunt de formatie dascal si imi place sa spun ca sunt un om simplu de la tara, pentru ca m-am nascut in Maramures, in Ieud, o comuna frumoasa, cu traditii, cu credinta, un copil nascut din tarani romani.

Rep.: Dintre persoanele intalnite de-a lungul timpului, exista vreo figura marcanta care si-a pus amprenta asupra carierei Dumneavoastra muzicale?

S.H.: Da, poetul Adrian Paunescu, in primul rand pentru ca el este cel care nu numai mie, ci si multor altor colegi ai mei, ne-a dat sansa de a ne afirma, pe scena Cenaclului Flacara. Este omul care m-a cizelat prin personalitatea si energia puternica pe care o emana in momentele cand eram langa dansul, un om langa care am creat muzica si pot sa spun ca ne-am completat foarte bine unul pe celalalt. Poezia si muzica daca nu se completeaza si nu se impletesc armonios nu iese calitate. Perioada anilor `80 a fost o perioada marcata emotiv si creativ de intalnirea cu Adrian Paunescu, m-a stimulat, m-a pus la treaba, m-a facut sa vibrez la ceea ce vibra dansul si gandea poetic, am creat cantece care peste ani au ramas piese de referinta.

Rep.: Dupa numeroase cantece de dragoste, v-ati schimbat tematica si v-ati indreptat catre folclor, ce a determinat acest lucru?

S.H.: Pur si simplu doream demult sa inregistrez colindele, pe care acum mai tot romanul le asculta de sarbatori si asta a fost posibil doar dupa ‘89. Putini stiu ca eu am debutat in Flacara, in 1981, de fapt cu doua colinde: “Flori de Mar” si “Florile Dalbe” si dupa aceea am creat un alt cantec “Raza cerului senin”, pe versuri, tot cu tematica populara, scrise de Horia Badescu. In ‘82 am scris “Ruga pentru Parinti”, “Intoarcerea Taranului”, “La nunta ta”, “Sacra banalitate”, apoi “Bieti lampagii”, etc. si uite asa am devenit cantautor. In ‘90 am  deschis capitolul de colinde pentru ca eu le stiam, le purtam cu mine, am crescut cu ele si ma simteam dator sa le readuc la lumina si sa le redau romanilor.

Rep.: In fiecare an de Sfintele Sarbatori de Iarna colindati casele romanilor, sunteti supranumit Trubadurul Craciunului, de ce colinde sau de ce momentul Craciunului?

S.H.: Ma bucur sa aud asta, chiar daca multi asociaza numele meu numai cu aceasta perioada a anului, in fiecare an si mi-ar fi suficient, inseamna ca nu am trait degeaba sub soare!  De ce colinde?!  Cred ca am o explicatie. Sunt nascut in decembrie, la noi in Maramures, in postul Craciunului nu se canta altceva decat colinde. Eu cred ca mama cand m-a leganat, mi-a cantat colinde! Spiritul Craciunului creeaza o stare speciala pentru cei crescuti la tara, in locurile unde obiceiul colindatului nu a disparut nici o clipa. Copilaria, in special aceasta perioada din an m-a marcat foarte mult. Asta cred ca am reusit sa transmit prin colindele mele. La spectacole de iarna, pe scena, retraiesc aceeasi atmosfera a colindului copilariei.

Rep.: Care este crezul dvs, ce mesaj doriti sa transmiteti romanilor prin cantec?

S.H.: Vreau sa impart, bucuria si starea frumoasa, pe care simt ca o transmit romanilor care ma asculta, sa-i fac sa isi pretuiasca cantecul, traditiile si tot ce e romanesc bun si adevarat. Asta cant in cantecele si colindele mele.

Rep.: Stim ca aceasta este menirea Dumneavoastra sub soare, dar totusi, daca ar fi sa o luati de la capat, ati alege aceeasi cariera?

S.H.: Daca as sti ca as traversa aceleasi etape si as ajunge tot aici, cu siguranta ca as ramane devotat meseriei de artist. La un moment dat, am fost pus in situatia de a alege intre a continua sau a ma retrage la catedra, la profesia initiala de invatator. Se vede ca am ales ceea ce ma defineste mai bine si cred ca am facut o alegere buna. Dupa debutul in cenaclu mi-am dat seama ca este ceea ce vroiam sa fac. Am crezut in mine si mai mult, m-am daruit scenei, iar daca exista daruire  cu siguranta reusesti.

Rep.: Ce proiecte de viitor aveti?

S.H.: De abia am venit din tara, unde am lansat un album nou de colinde, in decembrie 2005. In aprilie ma reintorc in Romania pentru a lansa un nou album de creatie numit “Balade Speciale”, un album cu 11 melodii folk create in totalitate pe versurile poetului si bunului meu prieten, George Tarnea, ultimile versuri pe care le-am lucrat impreuna, inainte de a se stinge din viata. Durerea mea este ca, el nu a apucat sa le auda in faza lor finala. Este un album la care tin foarte mult, insusi George Tarnea a sugerat acest titlu (“Balade speciale”) si sper ca publicul meu sa le primeasca cu incantare, mai ales ca ele reprezinta o reintoarcere la folk.

Rep.: Revenind la turneele in strainatate, vi s-a intamplat vreodata ceva mai neobisnuit?

S.H.: Anul trecut in iarna lui 2005, in turneul din Spania, la Madrid, o sala arhiplina, in timpul spectacolului am observat cum multi dintre spectatori se foiau si susoteau, lucru un pic frustrant la prima vedere, provocandu-mi o mica mahnire, insa mai apoi, am aflat ca de fapt, acele persoane traduceau versurile prietenilor spanioli care ii insotisera la spectacol, m-am amuzat teribil de mult la final. Tot asa, acum vreo 7 ani, am primit un telefon de la o doamna doctor  care ma invita sa fac un concert in Elvetia, am aflat mai apoi cu uimire ca doamna nu era de origine romana, insa invatase limba romana cu ajutorul discurilor mele de colinde. Mai mult, folosea colindele mele ca un medicament pentru pacientii pe care ii avea. Muzica lor ii linistea, avea efect terapeutic. Inca mai continua cu acest tratament.

Rep.: In incheiere aveti vreun mesaj pentru noi sau pentru cititorii ziarului nostru?

S.H.: Mai intai ziarului “Gandacul de Colorado”, sa ajute la raspandirea artei, culturii, spiritului romanesc, sa se intample ca acest Gandac sa ajunga cel putin la fel de faimos, doar ca nu in sens distructiv ca si celebrul Gandac de Colorado care a trecut oceanul, ci benefic, sa devina un “Gandac” care sa uneasca  romanii de pretutindeni. Cititorilor vostri le doresc sa reuseasca sa isi zideasca o casa de suflet oriunde s-ar afla ei!

Rep.: Va multumim si va dorim sanatate si putere de munca!

(Preluare „Gandacul de Colorado, un interviu realizat de Adina Cicort)

 
Institutul Cultural Roman din Varsovia se deschide anul acestaPDF Print E-mail
Varsovia, Polonia/Romanian Global News
Accesari :105
Wednesday, 22 March 2006
Aflat in vizita de lucru in Polonia, Secretarul de Stat pentru diplomatie publica, Valentin Naumescu, s-a intalnit cu Secretarul de Stat din Ministerul Afacerilor Externe polonez, Rafal Wisniewski.

In acest context, a adresat multumiri pentru sprijinul constant acordat de Polonia tarii noastre in procesul de aderare la Uniunea Europeana. Tratatul de Aderare al Romaniei si Bulgariei, aprobat deja de Seim, va intra foarte curand in dezbaterea Senatului Poloniei.

Cu aceasta ocazie, s-a convenit inaugurarea Institutului Cultural Roman de la Varsovia in cursul acestui an. De asemenea, cele doua parti au stabilit ca, pana la sfarsitul anului, sa fie semnat un Acord bilateral, care sa reglementeze functionarea Institutului Cultural Roman de la Varsovia, respectiv a Institutului Cultural Polonez de la Bucuresti.       Cei doi demnitari au convenit semnarea in 2006 a unui nou Program de aplicare a Acordului intre Romania si Polonia privind colaborarea in domeniile stiintei, invatamantului si culturii.

In cursul diminetii, Naumescu a participat la Conferinta „85 de ani de la semnarea Conventiei de Alianta Defensiva intre Romania si Polonia”, organizata sub auspiciile Academiei de Stiinte din Polonia, la initiativa Ambasadei Romaniei la Varsovia.

La conferinta au participat Secretari de Stat din Ministerul Afacerilor Externe si Ministerul Culturii si Patrimoniului Cultural din Polonia, parlamentari, membri ai Academiei de Stiinte, membrii ai Corpului Diplomatic acreditat la Varsovia, reprezentanti ai mediului academic, ai ONG-urilor etc.

 
Statul roman inventeaza Certificatul de emigrantPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :233
Wednesday, 22 March 2006
Conform unei initiative legislative, Departamentul pentru Munca in Strainatate va deveni un organism de control al migratiei lucratorilor, va prelua atributiile Inspectiei Muncii si va acorda acreditari firmelor de intermediere a fortei de munca.

In plus, somerii vor beneficia de cupoane de mediere, al caror cost va fi suportat din bugetul asigurarilor pentru somaj, si cu ajutorul carora vor putea solicita serviciile unei firme private care ofera locuri de munca in strainatate, informeaza Actualitatea Romaneasca. Proiectul de lege inaintat de secretarul de stat Daniela Andreescu nu precizeaza ce valoarea va avea un cupon de mediere dar suma trebuie sa fie substantiala deoarece serviciile unei firme private costa de obicei peste 300 de euro. Pe langa cupoanele de mediere, Andreescu propune introducerea unor certificate de migratie pentru cetatenii romani care lucreaza deja peste granite si care au primit vize de munca in strainatate. Certificatele de migratie vor fi obligatorii si fara ele lucratorii romani nu vor mai putea iesi din tara.

Scopul evident al acestui proiect de lege este demascarea somajului, identificarea tuturor celor care nu au un loc de munca, precum si inregistrarea tuturor cetatenilor romani care lucreaza in strainatate pentru a diminua migratia ilegala pentru munca. Certificatele de migratie vor fi eliberate de Departamentul pentru Munca in Strainatate tuturor celor care au obtinut un loc de munca peste hotare, indiferent daca au apelat la o firma privata, la Oficiul pentru Migratia Fortei de Munca sau la prieteni. Certificatul va avea si el un pret si ii va obliga pe romani sa caute cai legale de angajare. Despre modalitatea concreta de eliberare a unui certificat nu se spune nimic, insa trebuie mentionat ca exista deja doua milioane de romani ce lucreaza in strainatate. De asemenea, in ochii strainilor ce angajeaza la negru romani certificatul nu va avea oricum nici o valoare. De fapt aceasta este problema, si ea nu apartine romanilor sau statului roman ci este strict problema statului in care se fac angajarile ilegale. Acreditarile care se vor acorda firmelor private de mediere a fortei de munca vor aduce si ele bani la bugetul statului, mai ales ca se va impune solicitarea acreditarii in fiecare an, nu numai la infiintarea firmei respective.
Cateva dintre propunerile initiativei legislative sunt contradictorii, precum controlarea firmelor private de catre DMS care va prelua astfel din atributiile Inspectiei Muncii. De asemenea, nu sunt specificate costurile pe care le va impune intregul sistem de acordare a certificatelor de migratie si a cupoanelor de mediere. Ministrul muncii inca nu a dat nici un raspuns fata de proiectul de lege intocmit de Departamentul pentru Munca in Strainatate.

 
Formularele de la Ambasada Romaniei in Irlanda, disponibile on-linePDF Print E-mail
Dublin, Irlanda/Romanian Global News
Accesari :134
Wednesday, 22 March 2006
Romanii care locuiesc in Iralanda si au nevoie de anumite formulare de la Ambasada Romaniei la Dublin pot sa le obtina on-line, prin intermediul portalului Comunitatii Romane din Irlanda.

Asceasta a pus la dispozitia celor interesati, pe pagina de web www.romaniancommunity.net, la rubrica Ambasada care se afla in josul paginii, mai multe formulare specifice, documentele fiind in format .pdf(Acrobat reader) sau .doc (Word). Pe lista acestor acte se afla cererea de eliberare pasaport consular, declaratia de calatorie in strainatate pentru minori, declaratia de acceptare de succesiune, declaratia de eliberare de pasaport pentru minori, declaratia simpla, documentatia pentru domiciliu in Irlanda, procura de administrare, procura de cumparare, procura de incasare, procura de vanzare, procura generala de eliberare de pasaport pentru minori, procura generala, procura judiciara, procura speciala pentru cartea de identitate, procura speciala pentru insotirea minorilor in strainatate sau procura speciala pentru pasaport.

 
O noua intalnire a asociatiei tinerilor ortodocsi romani NEPSISPDF Print E-mail
Sainte-Croix, Franta/Romanian Global News
Accesari :133
Wednesday, 22 March 2006
Asociata NEPSIS a tinerilor din Mitropolia Ortodoxa Romana a Europei Occidentale si Meridionale, organizeaza la Sainte-Croix o a doua intalnire pe 25 si 26 martie, cu tema „Despre Iubirea lui Dumnezeu pentru om si despre iertare”.

Alaturi de tinerii ortodocsi, la intalnire va lua parte si PS Marc, epsicop vicar al mitropoliei romane. Participantii vor merge la slujbele care au loc in mod curent la acest lacas de cult monahal, cazarea si masa urmand sa fie asigurate la centru. Pentru a participa, tinerii trebuie sa plateasca 30 de euro pentru tot sfarsitul de saptamana. Cei  care au probleme financiare, sunt rugati sa contacteze asociatia, pentru gasirea unei solutii.

Sosirea va avea loc vineri seara, deschiderea intalnirii se va face sambata dimineata, iar incheierea va avea loc cel mai tarziu duminica spre ora 16:30 (pentru a avea timp de intoarcere). Toti cei care doresc sa participe sunt rugati sa ia legatura cu Genevieve Ganem, la adresa de e-mail gene85@wanadoo.fr, sau la numarul de telefon -05 53 63 37 15 – Mobil: 06 71 00 27 46,  Centre Sainte-Croix – 24240 – Monestier – 0553633770, anunta mitropolia romaneasca.

 
Prezenta romaneasca la Targul de carte de la LeipzigPDF Print E-mail
Berlin, Germania/Romanian Global News
Accesari :130
Wednesday, 22 March 2006
Romania a participat in aceasta luna la festivalul literar „Limbi mici, literaturi mari”,
din cadrul Targului de carte de la Leipzig, prin intermediul a
doi dintre cei mai avizati cunoscatori ai literaturii romane contemporane.

La invitatia Institutului Cultural Roman „Titu Maiorescu”, aceste personalitati care beneficiaza de o larga recunoastere in spatiul lingvistic german - scriitorul si traducatorul dr. Dieter Schlesak (stabilit din 1969 in Germania si Italia) si istoricul literar dr. Peter Motzan (de la Institutul de cultura si istorie sud-est europeana din Munchen) – l-au prezentat in cadrul Targului de carte de la Leipzig pe Nichita Stanescu, ale carui 11 Elegii au fost editate recent in Germania, in traducerea lui D. Schlesak (PopVerlag Ludwigsburg, 2005).

Prezentarea a avut loc in cadrul Festivalului „Limbi mici, literaturi mari” - proiect comun al unui grup de institute culturale din Berlin, caruia i s-a asociat si Institutul Cultural Roman „Titu Maiorescu”.

In fata unui public foarte numeros si interesat, in spatiul ospitalier (devenit neincapator) al “cafenelei literare”, spatiu marcat cu insemnele festivalului „Limbi mici, literaturi mari” – cei doi au sustinut cu stralucire si patos un adevarat recital Nichita Stanescu, reusind sa trezeasca nu doar interesul, ci si aplauzele celor prezenti. Opera lirica a lui Nichita Stanescu, nascuta in plina epoca a „schizofreniei rosii”, a fost prezentata intr-o paralela semnificativa cu cea a lui Paul Celan („Nichita a sublimat in metapoezie traumele dictaturii staliniste- la fel cum Celan a sublimat traumele nazismului”).

Nichita Stanescu a fost prezentat ca un adevarat „star al scenei literare a anilor ‘80 , vizionar grandios, simbolul Poetului-care scapa oricaror ordonari si inregimentari ideologice”. Prelegerea a fost ilustrata cu lecturi bilingve din cele 11 Elegii.

Intr-un dialog animat, Dieter Schlesak si Peter Motzan au facut, totodata, o incursiune documentata in peisajul literar romanesc contemporan, indemnand asistenta la o mai atenta aplecare asupra acestuia. „Insuficienta cunoastere a unor scriitori de talia unui Nichita Stanescu reprezinta, in ultima instanta, o pierdere nu doar pentru literatura romana, ci si pentru literatura europeana”, informeaza ICR din Berlin.

Printre cei prezenti la manifestarea de mai sus s-au numarat, printre altii, directorul Fundatiei Culturale a Greciei la Berlin si ai Institutelor Culturale ale Slovaciei, Finlandei si Cehiei; editori de la Insel Verlag si Dilemma Verlag (Munchen), traducatori (de ex. Roland Erb - traducatorul in germana a Jurnalului lui Mihail Sebastian), editorul Traian Pop (PopVerlag Ludwigsburg), jurnalisti (“Deutsche Welle” a difuzat un interviu cu Dieter Schlesak). Ambasada Romaniei a fost reprezentata de catre Brandusa Predescu, insarcinat cu afaceri a.i. si Claudiu Florian, atasat cultural.

 
Mitropolitul Daniel al Moldovei, in vizita pastorala in PortugaliaPDF Print E-mail
Lisabona, Portugalia/Romanian Global News
Accesari :129
Wednesday, 22 March 2006
Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, IPS Daniel, se va afla in perioada 25-26 martie la Lisabona, Portugalia, la invitatia IPS Mitropolit Iosif al Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale.

Ierarhul roman va savarsi la sfarsitul acestei saptamani slujba Sfintei Liturghii in biserica ortodoxa romana de la Lisabona, din Portugalia, unde se afla foarte multi romani si, mai ales, foarte multi moldoveni, informeaza postul de radio al mitropoliei de la Iasi. Prezenta ierarhului roman in mijlocul diasporei din Lisabona se va face si de sarbatoarae Buneivestiri, celebrata sambata, 25 martie, alaturi de preotul roman de acolo, parintele Victor Pop.

Inainte de plecarea sa in Portugalia, IPS Daniel a evidentiat datoria pe care o au romanii din tara de a-i sustine pe cei plecati in strainatate, romani care au nevoie de rugaciunea celor de acasa. Pe langa aceasta rugaciune, romanii plecati mai au nevoie sa fie vizitati din cand in cand de catre ierarhi, de catre preoti, de catre preotii parohi, de catre prieteni, ca sa nu se simta singuri, indepartati si instrainati, iar cand se intorc acasa, mai ales in vacanta, sa fie primiti cu multa dragoste frateasca, cu multa atentie si cu multa incurajare, pentru a-si pastra credinta ortodoxa romaneasca, dar si pentru a pastra legatura cu parohiile noastre care s-au infiintat cu ajutorul Patriarhului Teoctist, considera IPS Daniel.

 
Recital Ilinca Dumitrescu si Vasile Macovei la LisabonaPDF Print E-mail
Lisabona, Portugalia/Romanian Global News
Accesari :155
Wednesday, 22 March 2006

Ambasada Romaniei la Lisabona organizeaza joi, 23 martie, la Palatul Foz, un recital extraordinar al pianistei romance Ilinca Dumitrescu si al fagotistului Vasile Macovei, cu sprijinul Institutului Cultural Roman si al Institutului portughez de Comunicare Sociala.

Acest eveniment cultural lusitan deschide seria unor manifestari incluse in “Zilele Francofoniei”, gazduite de Institutul Franco-Portughez din Lisabona, la care Ambasada Romaniei a fost co-organizator, alaturi de ambasadele Belgiei, Canadei, Elvetiei, Luxemburgului, Frantei, Marocului, Tunisiei, Andorrei.

Ilinca Dumitrescu a absolvit in 1978 Conseravtorul de Stat „P.I. Ceaikovski” din Moscova. Eleva a maestrilor Stanislav Neuhaus si Iakov Flier. Incepand din 1980 sustine concerte in mari centre culturale din Europa, Asia, SUA si America Latina. In 1986 discul sau continand 14 sonate de D. Scarlatti este selectionat de juriul „International Record Critics Award” printre cele mai bune ale anului. A participat la numeroase si prestigioase festivaluri internationale la Bucuresti, Ankara, Bratislava, Praga, Iowa etc. Este membra de onoare a Societatii Internationale de Muzica Contemporana, membra a Senatului Academic al „Accademia Internazionale d’Arte Moderna” la Roma, membra de onoare a „Societe Musicale Francaise G. Enescu” si a „The G. Enescu Society of the United States”. Vastul repertoriu al pianistei include concerte cu orchestra, piese de recital, muzica de camera, lieduri.O preocupare constanta a Ilincai Dumitrescu o constituie promovarea muzicii romanesti clasice si contemporane.

Vasile Macovei este prim fagotist al Orchestrei Operei Nationale din Bucuresti si cadru didactic al Universitatii Nationale de Muzica din Bucuresti. Este laureat al Concursului International de la Markneukirchen in 1978. Ca solist sau in diverse formatii camerale (Hzperion, Traiect, Gaudeamus, Archaeus, Modus) a interpretat un vast repertoriu, continand numeroase lucrari de compozitori romani, unele fiindu-i dedicate. A efectuat turnee in Italia, Elvetia, Franta, Ungaria, Cehia, Slovacia, Bulgaria, republica Moldova, Marea Britanie, Spania, danemarca, Mexic, India, Japonia. A colaborat cu solisti si dirijori de marca (Pierre Dervaux, Alain Marion, Iosif Conta, Ilinca Dumitrescu, daniel Kientzy). Doctor in muzica la Universitatea Nationala de muzica din Bucuresti este si autor al volumului de poezii „Sfere sculptate” (Bucuresti, 2000, Ed. „Geneze”).

Cei doi solisti au mai sustinut recitaluri in Portugalia in iarna lui 2004 in orasele Lisabona, Faro si Porto.

Repertoriul concertelor din Portugalia contine lucrari de W.A. Mozart, Marcel Mihalovici, George Enescu, Ion Dumitrescu si Camille Saint-Saens.     

 
Hram la manastirea ortodoxa „Bunavestire” de la RosiersPDF Print E-mail
Rosiers, Franta/Romanian Global News
Accesari :158
Wednesday, 22 March 2006
Manasitirea ortodoxa „Bunavestire” din orasul francez Rosiers ii aspteapta pe romanii din Franta la sarbatoarea hramului sau, care va avea loc duminica, 26 martie, la o zi dupa data oficiala a acestui important praznic religios pentru crestini.

Sfanta Liturghie din aceasta zi va incepe la ora 10:30 si va fi urmata de o agapa frateasca.

Intemeiata in anul 1992, biserica manastirii a fost sfintita pe 21 mai 2005 de catre IPS Iosif, ierarhul Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale, impreuna cu IPS Adrian, Arhiepiscop emerit al Europei Occidentale, si PS Ioachim Bacaoanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Romanului, anunta mitropolia romaneasca cu sediul in Franta.

 
Expozitie de fotografii de teatru si spectacol romanesc de dans-cabaret la BerlinPDF Print E-mail
Berlin, Germania/Romanian Global News
Accesari :146
Wednesday, 22 March 2006
Expozitia de fotografie artistica „Dorian Gray” a Mihaelei Marin, va ajunge luna aceasta si la Berlin.

Ea va fi vernisata vineri,  31 martie, de la ora 19.30, la sediul Institutului Cultural Roman „Titu Maiorescu” si va aduce in fata publicului berlinez cadre foto suprinse in timpul spectacolului „Dorian Gray” jucat la Teatrul Odeoan din Bucuresti. Cu ocazia acestei expozitii actorul si dansatorul Razvan Mazilescu (interpretul rolului principal in spectacolul de la Odeon) va prezenta la ICR Berlin un One Man Show, intitulat „Sell Me!”, inspirat din piesa amintita, o productie a Clubului Prometheus din Bucuresti.

Seara va fi continuata de un dialog cu realizatorii: artista fotograf Mihaela Marin si regizorul Dragos Galgotiu.

 
Conferinta Traian Vuia la ParisPDF Print E-mail
Paris, Franta/Romanian Global News
Accesari :99
Wednesday, 22 March 2006

Jurnalistul si scriitorul Jean-Yves Conrad va sustine luna aceasta la Paris o conferinta intitulata „Traian Vuia 1872-1950: 18 martie 1906, ziua in care Montesson si-a luat zborul”, cu ocazia implinirii a 100 de ani de la zborul istoric al lui Traian Vuia.

Conferinta va fi gazduita de Sala de Conferinte a Institutului Cultural Roman din Paris, in cadrul manifestarilor ce se desfasoara la Montesson in perioada 18-26 martie, sub patronajul UNESCO.

Conrad va sustine aceasta conferinta si ca un omagiu adus lui Alexandre Danielopol, cel care l-a initiat in urma cu zece ani in aeronautica romana si in relatiile aeronautice franco-romane.

 
Show fotografic semnat Laurentiu Garofeanu la LondraPDF Print E-mail
Londra, Anglia/Romanian Global News
Accesari :138
Wednesday, 22 March 2006

Fotograful roman Laurentiu Garofeanu isi va vernisa vineri, 24 martie, de la ora 18.00, expozitia fotografica la galeria londoneza The Others.

Expozitia reprezinta de fapt un fotoreportaj realizat in 2005, ce prezinta viata din Insulele Caraibe – realitatea dura fata in fata cu magnifica frumusete a naturii. Expozitia va ramane deschisa publicului si in zilele de sambata, 25 si duminica, 26 martie, in aceeasi locatie si va putea fi vazuta intre orele 14.00 si 22.00.

Laurentiu Garofeanu este abolvent al Academiei de Arte Frumoase din Bucuresti, specializarea pictura si fotografie. Fotograf si regizor experimentat in domeniul productiei de documentar, Laurentiu este membru al BECTU. Printre clientii sai cei mai recenti se afla si nume precum BBC, Brainwave Media, MSC Cruises, Two Four Productions, Volkswagen UK.

Filmul documentar „Inima Tornadei”, realizat de Garofeanu, a fost prezentat de catre Greek Stare Museum of Contemporary Art, Liverpool Biennial, TVR Cultural, Romania Slade School Of Art, si Galerry 49, New York.

 
Felicia Mihali, in conferinta in QuebecPDF Print E-mail
Quebec, Canada/Romanian Global News
Accesari :147
Wednesday, 22 March 2006
{mosimage}Scriitoarea romanca Felicia Mihali, stabilita in Canada, va sustine miercuri, 19 aprilie, la Biblioteca si Arhivele Nationale din Quebec, o conferinta-lectura in care se vor citi pasaje din romanul scris de aceasta „Regina si soldatul”.

{mosimage}Evenimentul va incepe la ora 18:00 in sala 515 RC a bibliotecii canadiene si ii va avea ca invitati pe Andre Vanasse, scriitor, director literar la XYZ si director al revistei „Lettres” din Quebec, Stanley Pean, scriitor, redactor-sef al revistei „Le libraire”, presedinte al UNEQ, dar si Ambasadoarea Romaniei in Canada, Elena Sava Stefoi, informeaza publicatia multilingva „Terranova Magazine”.

Evenimentul este dedicat anului Francofoniei in Romania, tara noastra gazduind in toamna anului curs Summit-ul Francofoniei. La finalul manifestarii, cei prezenti sunt invitati la o receptie oferita de misiunea diplomatica romana.

Felicia Mihali a emigrat in Canada in 2000, avand la activ o cariera in Romania de ziarist si scriitor, dar si de profesor de limba franceza in China. In prezent, imbina cele trei meserii cu brio si in Canada, unde continua sa publice carti, sa predea limba franceza si sa scrie materiale pentru publicatia romano-canadiana “Terranova Magazin”, a carui redactor-sef este.

 
Poezie romaneasca la RomaPDF Print E-mail
Roma, Italia/Romanian Global News
Accesari :187
Wednesday, 22 March 2006
Sala de conferinte de la Accademia di Romania din Roma va gazdui vineri, 7 aprilie, de la ora 19:00, prezentarea cartii de poezie „Luci e misteri” a tanarului scriitor roman Daniel Cuculiuc.

Acesta s-a nascut in anul 1989 la Bacau si, de la varsta de opt ani, a plecat in Italia impreuna cu parintii sai. In anul 2002 a inceput sa isi publice scrierile pe site-uri literare italiene si romanesti (printre care www.liberodiscrivere.it si www.poezie.ro) si, spre sfarsitul anului, a participat la unele concursuri literare, in Italia, obtinand cateva premii (Premiul I la Concursul National de Literatura “L’arcobaleno della vita”, Premiul II la Concursul National de Poezie “Natale”, Premiul “Della Fratellanza” la Concursul International de Poezie “Il saggio”, alte premii si semnalari). De asemenea, unele dintre poeziile sale au fost publicate in diverse carti (antologii de poezie).

 
Scurtmetraj romanesc la Festivalul european de film independent de la ParisPDF Print E-mail
Paris, Franta/Romanian Global News
Accesari :120
Wednesday, 22 March 2006
Un scurtmetraj regizat de romanul Catalin Leescu va participa la prima editie a Festivalului european de film independent care se desfasoara in perioada 25-26 martie la Paris.

Aceasta pelicula reprezinta debutul in film de fictiune a regizorului Catalin Leescu, in varsta de 32 de ani. Potrivit postului national cultural de radio, Constantin Barbulescu, protagonistul scurtmetrajului a fost nominalizat la premiul pentru cel mai bun actor. Festivalul de film din capitala Frantei se vrea a fi de catre organizatori, o alternativa la americanul “Sundance Festival”.

 
Invitatie la sport pentru romanii din NorcrossPDF Print E-mail
Norcross, SUA/Romanian Global News
Accesari :127
Wednesday, 22 March 2006
Biserica ortodoxa romana „Sfanta Maria” din Norcross, statul american Georgia, ii invita pe toti membrii si prietenii bisericii duminica, 2 aprilie, de la ora 15:00, in Parcul George Pierce Suwanee, la o dupa-amiaza de sport si sanatate.

Baietii sunt invitati la un meci de fotbal, iar fetele sunt asteptate pentru galerie sau pentru alte jocuri cu mingea. Deoarece ultima iesire la aer liber organizata de parohia romaneasca s-a bucurat de succes, initiatorii actiunii spera ca si  data aceasta sa se simta bine impreuna. Intalnirea este preconizata sa se incheie in jurul orei 17:00, informeaza biserica romaneasca.

 
top

(C) 2017 Romanian Global News - singura agentie de presa a romanilor de pretutindeni
Programare si design Ideal Data Solutions