Advertisement
Agentia de presa pentru romanii de pretutindeni
redactia@rgnpress.ro


Menu Principal
Home
- - - - - - -
Arhiva 2006 - listing
- - - - - - -
Arhiva 2006
<<
Aprilie 2006
>>
D
L
M
M
J
V
S
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30            
Cautare
 
Romanii ar putea munci fara restrictii in noile state membrePDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :483
Wednesday, 05 April 2006

Intr-un interviu acordat EurActiv Slovacia, Vladimir Spidla, Comisarul european pentru Forta de Munca si Probleme Sociale isi exprima indoiala ca noi membre precum Cehia si Polonia ar putea impune restrictii muncirorilor romani si bulgari.

EurActiv: Noile state membre cer ridicarea restrictiilor in privinta liberei circulatii a fortei de munca. Dar nu vor introduce unele dintre ele restrictii similare fata de Romania si Bulgaria atunci cand acestea vor adera?

Vladimir Spidla: Nu am nici o informatie potrivit careia aceste tari ar pregati ceva de acest gen. Din acest punct de vedere este o intrebare pur teoretica. Din din discutiile pe care le urmaresc in presa nu cred ca ele planuiesc introducerea acestor restricii. Mai degraba, cel putin in Republica Ceha si Polonia, vocile mai puternice la nivel national spun ca, in principiu, pietele muncii vor ramane deschise pentru cetatenii din viitoarele state membre. Dar este inca o chestiune foarte deschisa, este prea devreme pentru a spune ceva concret.

EA: Restrictiile fata de circulatia fortei de munca pot fi respinse din principiu, dar si din motive economice - cel putin potrivit celui mai recent raport al Comisiei care arata ca libera circulatiei a fortei de munca a contribuit la cresterea economica si scaderea somajului in tarile-destinatie. Si atunci care sunt motivele pentru care unele state ar putea aplica  aceste restrictii pentru inca trei ani?

VS: Este intr-adevar o decizie dificila si complexa. Trebuie avuta tot timpul in minte realitatea politica din respectivele tari. Sa notam faptul ca nu e usor de uitat ca timp de 40 ani, nu cu mult timp in urma, am fost inamici. Acum totul s-a schimbat. E nevoie de mai mult timp. Tratatul de Aderare, doar pentru ca realizeaza complexitatea acestei situatii din statele member, le ofera ocazia de a prelungi perioada de tranzitie pentru un numar determinat de ani, fara explicatii speciale. Sunt fericit sa constat ca dupa 1 mai anul acesta, piata europeana a muncii se va deschide inca putin.

------

Romanii si piata muncii dupa aderarea la UE

------
EA: Situatia din UE-15 arata ca restrictiile formale nu sunt singura bariera in calea mobilitatii transfrontaliere a fortei de munca din UE - chiar si fara ele, mobilitatea este scazuta. Este limitata nu numai de bariere culturale si lingvistice, inexistente, de exemplu, in SUA, dar si diferente in sistemele de securitate sociala. Armonizarea acestora ar fi o solutie?

VS: Nu armonizarea si coordonarea. Un exemplu, un exemplu important, este posibilitatea de a transfera schemele de pensii. Daca luam primul pilon al pensiei, acum este total transferabil. Acest lucru inseamna ca daca lucrezi cativa ani in Slovacia, apoi in Portugalia si apoi te stabilesti in Germania, fiecare an in care ai lucrat, indifferent de tara, este luat in considerare pentru pensie. Atunci cand atingi varsta de pensionare primesti o pensie care consta in toate pensile partiale din tarile in care ai lucrat. Nu pierzi nici un cent.  Nu este si cazul celui de-al doilea pilon, de capitalizare. Atunci cand te muti dintr-o tara in alta, intotdeauna pierzi bani. Uneori mai multi, alteori mai putini, dar pierzi intotdeauna. Scopul meu este sa coordonez si aceasta parte a sistemului de pensii astfel incat sa nu "pedepseasca" mobilitatea transfrontaliera din UE.

EA: Deci exista vreo legatura directa intre crearea unei piete a muncii in UE cu adevarat comune si sisteme sociale mai bine coordonate in statele membre?

VS: Da. Scopul meu in calitate de comisar este sa identific aceste bariere din calea mobilitatii transfrontaliere in domeniul politicilor sociale.

Interviul a fost realizat de EurActiv.sk cu ocazia conferintei "European Year of Labour Mobility vs. Transitional Restrictions of the Labour Markets", organizat de reprezentanta Comisiei Europene in Slovacia, Biroul pentru Informare al Parlamentului European in Republica Slovaca, in cooperare cu Slovak Foreign Policy Association si Friedrich Ebert Stiftung, Slovacia.

 
Ion Bistreanu si Ion Bogdan-Bucur, numiti consuli generalPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :314
Wednesday, 05 April 2006

Ion Bistreanu si Ion Bogdan-Bucur au fost numiti miercuri, 5 aprilie, de Guvern, in functiile de consul general, sefi la Consulatul General al Romaniei la Sankt Petersburg, Federatia Rusa, respectiv la Consulatul General al Romaniei la Montreal, Canada.

Primul diplomat ocupa din noiembrie 2003 functia de ministru plenipotentiar in cadrul Ministerului Afacerilor Externe si a fost, in perioada 2001-2003, secretar general adjunct al Secretariatului Permanent al Organizatiei Cooperarii Economice la Marea Neagra (OCEMN), informeaza Guvernul Romaniei. In ceea ce-l priveste pe Ion Bogdan-Bucur, acesta este, din 2005, referent Marea Britanie si Irlanda in cadrul Directiei Europa Occidentala si Europa Centrala a Ministerului Afacerilor Externe si a ocupat, in perioada 2003-2004, functia de secretar I in cadrul Ambasadei Romaniei in Irlanda.

 
39 de produse romanesti la Salonul de Inventii de la GenevaPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :334
Wednesday, 05 April 2006

Autoritatea Nationala pentru Cercetare Stiintifica (ANCS) din cadrul Ministerului Educatiei si Cercetarii asigura participarea Romaniei la cea de-a 34-a editie a "Salonului International al Inventiilor, Tehnicilor si Produselor Noi", ce are loc la Geneva (Elvetia), in perioada 5-9 aprilie.

Anul acesta Romania intra in competitie cu 39 de inventii, aflandu-se la a 14-a participare. Initial au fost inscrise 73 de inventii, insa au fost preferate acelea aflate in stadiul de exemplar comercial sau prototip, cu o vechime de maxim 5 ani si care nu au mai fost prezente pana acum la acest eveniment. Inventiile au fost selectate de catre Comisia de Manifestari Stiintifice si Expozitionale a Colegiului Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare si Inovare din cadrul Autoritatii Nationale pentru Cercetare Stiintifica.

Costurile participarii inventiilor la acest salon sunt suportate de catre ANCS, si includ taxele privind chiria pentru spatiu, constructia standului, taxa de participare, asigurarile, inscrierea in catalog si jurizarea inventiilor, transportul exponatelor si al materialelor publicitare, precum si realizarea posterelor.

La actuala editie a Sanlonului International de la Geneva vor participa 775 de expozanti din 45 de tari, care vor prezenta in total aproximativ 1000 de inventii, realizate de companii industriale si comerciale, institutii si organisme de stat, inventatori si cercetatori (persoane fizice).

De la editia de anul trecut a Salonului, Romania s-a intors cu 7 premii speciale, 12 medalii de aur, 12 medalii de argint si 7 medalii de bronz.

 
„Carol I”- noul nume al Bibliotecii Centrale Universitare din BucurestiPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :129
Wednesday, 05 April 2006
Noul nume al Bibliotecii Centrale Universitare din Bucuresti va fi "Carol I", potrivit unei hotarari adoptate miercuri, 5 aprilie, in sedinta de Guvern.

Decizia a fost luata ca urmare a faptului ca institutia a fost infiintata la 27 iunie 1891 din dorinta Regelui Carol I, cu numele „Fundatiunea Universitara Carol I”. Timp de 50 de ani, aceasta si-a asumat misiunea formarii elitei intelectuale, cu ajutorul acordarii de subventii, premii de incurajare, burse studentilor cercetatori merituosi si prin tiparirea unor lucrari valoroase, a tezelor de licenta sau de doctorat.

Noua cladire a Bibliotecii a fost data in folosinta la 9 mai 1914, cu o dotare si organizare de nivel european, iar dupa 1948, a fost infiintata Biblioteca Centrala a Universitatii din Bucuresti. Cladirea BCU a ars aproape in totalitate in incendiul din decembrie 1989, dar ulterior imobilul a a fost reconstruit si redat partial in folosinta studentilor si cadrelor didactice din invatamantul superior, informeaza Guvernul Romaniei.

 
Concert extraordinar la Alba IuliaPDF Print E-mail
Alba-Iulia, Romania/Romanian Global News
Accesari :198
Wednesday, 05 April 2006
Casa de Cultura a Sindicatelor din Alba-Iulia va gazdui duminica, 9 aprilie, de la ora 19:00, concertul extraordinar de muzica simfonica si corala „Sunete din Rasarit”.

Spectacolul va fi sustinut de Orchestra Filarmonica „Il mosaico” din localitatea elvetiana Wattwil, Corala barbateasca „Reintregirea”, Cvartetul „Cello” si Alexandra Fit de la Liceul de Muzica si Arte Plastice din Alba Iulia, informeaza Arhiepiscopia Ortodoxa Romana de Alba-Iulia.

 
Seminar cultural romano-francez la BucurestiPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :222
Wednesday, 05 April 2006
Cele doua ministere ale Culturii din Romania si Franta, semnatare ale unui acord-cadru in luna iulie a anului trecut, vor organiza in perioada 6-7 aprilie, la sediul institutiei romanesti din Bucuresti, Seminarul Andre Malraux.

Tema acestuia este “Diversitatea culturala si politicile culturale in domeniul patrimoniului cultural”, informeaza ministerul Culturii si Cultelor. La seminar vor participa reprezentanti si experti ai Ministerului Culturii si Comunicarii din Franta si ai Ministerului Culturii si Cultelor din Romania, dar si experti independenti si din institutii publice, reprezentanti ai autoritatilor centrale si locale, oameni de cultura de specialitati diferite interesati de acest domeniu, tineri specialisti.

Seminarul se doreste a fi un cadru care sa favorizeze  dezbaterea de idei privind politicile vizand protectia patrimoniului cultural precum si posibilitatile de valorizare a acestuia in contextul societatii actuale.

 
Muzeul Theodor Aman din Bucuresti va fi reintegrat in circuitul muzeistic nationalPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :228
Wednesday, 05 April 2006
Clubul Rotary Bucuresti si Programul „Atelierul Pictorului” vor organiza in premiera in Romania, luni, 10 aprilie, la Sala Mare a Teatrului National din Bucuresti, Concertul Extraordinar „Atelierul Pictorului” prin care se va sprijini restaurarea si redeschiderea muzeului „Theodor Aman” din capitala, precum si reintegrarea sa in circuitul muzeistic national.

Evenimentul va incepe la ora 19:30 si va fi sustinut de formatia Holograf, de Orchestra Medicilor, sub bagheta dirijorului Ion Iosif Prunner, care va conduce orchestra cu bagheta marelui muzician Yehudi Menuhin, aflata in proprietatea Rotary Club Bucuresti, si cu participarea extraordinara a violoncelistului Alexandru Morosanu si a poetului si actorului Stefan Radof. Potrivit unui comunicat de presa emis de club, la aceasta actiune sunt invitati sa participe Presedintele Romaniei, Traian Basescu, Primul Ministru Calin Popescu Tariceanu, personalitati din cadrul Guvernului si Parlamentului Romaniei, reprezentanti ai corpului diplomatic, reprezentanti ai comunitatii de afaceri, reprezentanti ai Casei Regale, oameni de cultura, reprezentanti ai unor institutii culturale romanesti si straine, jurnalisti si membri ai Cluburilor Rotary din tara si strainatate.

Pana in prezent, prin actiunile de strangere de fonduri organizate de Clubul Rotary, impreuna cu celelalte cluburi Rotary din Bucuresti (Atheneum, Continental, Curtea Veche), pentru Proiectul „Atelierul Pictorului” au fost colectati 46.000 Euro.

Actualul Muzeu Aman este una dintre cladirile secolului XIX din Bucuresti, in care pictorul Theodor Aman a avut atelierul. Cladirea a fost ridicata dupa planurile sale arhitectonice si adaposteste 196 picturi, 400 de desene si gravuri si 50 de placi de gravura, marturii ale artei romanesti din a doua jumatate a secolului al XIX-ea.

Rotary International este o organizatie mondiala, infiintata in anul 1905 la Chicago, care numara in prezent peste 1,2 milioane de membri, reuniti in peste 25.000 cluburi din 167 de tari de pe toate continentele. In Romania, Rotary International a ajuns in 1929, cand a luat fiinta un prim club, la Bucuresti, apoi pana in 1940, cand activitatea Rotary in Romania s-a intrerupt, erau deja cluburi la Timisoara, Arad, Brasov, Cernauti, Campina, Cluj, Ploiesti. Dupa 1989, cu sprijinul Rotary Club Paris si cu acordul autoritatilor romane, s-a reinfiintat Clubul Rotary la Bucuresti. In prezent sunt 63 de cluburi (cu 1985 de membri) in toata tara, reunite in Districtul RI 2241 Romania – Republica Moldova.

 
Delegatie a Comisiei de Relatii Externe a Belgiei la BucurestiPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :277
Wednesday, 05 April 2006
Marti, 4 aprilie, ministrul afacerilor externe, Mihai-Razvan Ungureanu, a primit delegatia Comisiei pentru relatii externe a Senatului Belgiei, condusa de Francois Roelants du Vivier, presedintele acesteia.

Intalnirea a avut loc in contextul ratificarii de catre Senatul belgian, la data de 30 martie, a proiectului legii de ratificare a Tratatului de Aderare a Romaniei si Bulgariei la Uniunea Europeana. In cadrul intrevederii, principalele subiecte abordate au fost stadiul pregatirii  Romaniei pentru aderarea la Uniunea Europeana, fiind prezentate in context progresele realizate de tara noastra in domeniile justitiei, afacerilor interne, concurentei, protectiei mediului, agriculturii, finantelor, precum si calendarul procesului de ratificare a Tratatului de Aderare in Belgia.

Totodata, discutiile au cuprins si problematica aferenta dezbaterii asupra viitorului Europei si a Tratatului Constitutional, precum  si viitoarea contributie a Romaniei la consolidarea identitatii europene. De asemenea, a fost discutat rolul Romaniei in zona Marii Negre in calitate de viitor stat membru al Uniunii Europene, aflat la frontierele externe ale UE si  expertiza romaneasca in regiune.  

 
Bucurestii vor retrai parfumul epocilor apusePDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :121
Wednesday, 05 April 2006
Bucurestii vor retrai  parfumul epocilor apuse la cea de a doua editie a “Targului Anticarilor”, organizat la Primaria Sectorului 2 in perioada 14 – 16 aprilie.

Primaria va incerca sa regasesca masura, temeiul, forta si oamenii care au facut din Bucuresti o capitala europeana de referinta. Parcul Obor va rememora pentru trei zile perioada de glorie a “Micului Paris” unde, in acordurile muzicii de altadata, interpretata de artisti ai operetei, tineri studenti din cadrul Univesitatii Nationale de Arta si Cinematografie vor purta costume de epoca si se vor “bate” cu petale de flori, asa cum se obisnuia la Sosea. Peste 30 de anticari, proprietari sau detinatori ai magazinelor de specialitate, unele renumite precum “Hanul cu Tei”, vor expune si vinde obiecte de epoca - scrsori originale din secolul al XIX-lea, fotografii vechi, stampe, tablouri, sculpturi, gravuri, sticlarie, bijuterii, argintarie, harti, covoare, timbre, medalii, mobila si …vrute si nevrute.  Masinile de epoca si trasurile trase de cai vor intregi atmosfera de sarbatoare a “Targului Anticarilor” si a Bucurestilor, un oras care a ramas totusi cu multe contraste: unele triste, altele comice, marcand o ciocnire de timpuri si moravuri, informeaza Prompt Media.

 
Bucurestiul in febra pregatirilor pentru returul Steaua-Rapid in sfeturile UEFAPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :318
Wednesday, 05 April 2006
Peste 4.000 de jandarmi, politisti si agenti de paza vor asigura, joi, 6 aprilie, ordinea publica in zona stadionului "Lia Manoliu" in timpul meciului Steaua - Rapid din sferturile de finala ale Cupei UEFA.

Mai mult decat atat, se pare ca autoritatile vor folosi si doua elicoptere, care vor survola zona stadionului. Incepand cu ora 16.30, traficul mijloacelor de transport din zona va fi deviat, iar comercializarea bauturilor alcoolice in zona, in intervalul orar 13.00-24.00, va fi interzisa in unitatile comerciale din jurul stadionului.

Nu va fi permis accesul pe stadion al suporterilor care vor avea asupra lor bauturi alcoolice, sau a celor care sunt sub influenta alcoolului, iar intrarea in zona stadionului cu arme albe, fumigene, ca si cu alte obiecte contondente va fi cu desavarsire interzisa. De asemenea suporterii  nu vor putea intra pe stadion cu bannere, pancarte si steaguri cu mesaje rasiste si xenofobe, pentru ca la fel ca la meciul din tur, desfasurat in Giulesti, observatorii UEFA vor fi cu ochii pe modul de comportare al suporterilor celor doua echipe bucurestene.

Meciul care va decide care dintre cele doua echipe romanesti, Steaua sau Rapid se va califica in semifinala Cupei UEFA se va desfasura cu incepere de la ora 20.30 si va fi transmis in direct de Realitatea TV.

Cel care a fost desemnat de forul european sa arbitreze partida Steaua-Rapid de pe Lia Manoliu este arbitrul spaniol Luis Medina Mantalejo, cel care si-a construit o adevarata reputatie din distrugerea meciului Barcelona-Real Madrid, de sambata trecuta. Mantalejo este nascut la Sevilla, echipa pe care Steaua a invins-o in optimile Cupei UEFA.

 
Basarabia-locul doi mondial dupa cota transferurilor muncitorilor in afara tariiPDF Print E-mail
Chisinau, Basarabia/Romanian Global News
Accesari :179
Wednesday, 05 April 2006
Basarabia ocupa locul al doilea in lume dupa cota pe care o detin in Produsul Intern Brut al statului basarabean, transferurile de la muncitorii basarabeni care muncesc peste hotare, conform unui raport dat publicitatii de Secretarul General al ONU, Kofi Anan.

Locul intai in clasamentul mentionat este ocupat de Regatul Tonga din Pacificul de Sud.

Anan a mentionat ca impactul benefic al migratiunii se datoreaza salariilor mai mari pe care imigrantii le obtin peste hotare si care le ofera mai multe posibilitati de economisire si de transferare a unei parti din venituri acasa, informeaza Infotag. Secretarul General ONU  a mai precizat ca, potrivit Bancii Mondiale, in anul 2004, volumul transferurilor inregistrate oficial a crescut pina la 226 de miliarde de dolari, iar aproximativ 64% din aceste transferuri, adica 145 de miliarde, au fost obtinute de catre tari in curs de dezvoltare.

Principalii destinatari au fost India (21,7 miliarede de dolari), China (21,3 miliarde de dolari), Mexic (18,1 miliarde de dolari) si Filipine (11,6 miliarde de dolari). Volumul total al transferurilor banesti reale ar putea fi mai mare, pentru ca estimarile nu includ transferurile efectuate prin canale neoficiale.

In anul 2005, numarul de imigranti in lume a atins nivelul de 191 de milioane de persoane. Sase din 10 imigranti locuiesc in tari bine dezvoltate, si doar sapte din 100 sunt refugiati.

 

 
Referendumul separatistilor transnistreni respins si de Chisinau si de KievPDF Print E-mail
Chisinau, Basarabia/Romanian Global News
Accesari :396
Wednesday, 05 April 2006
Ministerului Reintegrarii de la Chisinau a difuzat marti o declaratie in care isi exprima sustinerea fata de pozitia Ucrainei expusa in declaratia Ministerului de Externe al acestei tari.

„Republica Moldova subscrie apelului catre toti participantii la negocieri in problema transnistreana sa fie mai rezervati si sa manifeste constructivism”, se arata in document.

Seful Serviciului de presa al MAE ucrainean Vasili Filipciuk a declarat marti in cadrul unei conferinte de presa, la Kiev, ca in opinia MAE ucrainean, decizia „deputatilor” transnistreni privind organizarea unui referendum este neconstructiva, provocatoare si nu contribuie la redresarea situatiei. El a subliniat ca este necesara revenirea la masa de negocieri si ca planul ucrainean de reglementare a conflictului transnistrean nu are alternativa.

Ministerul Reintegrarii considera necesara revenirea negocierile „5 plus 2” si reluarea procesului de identificare a unei solutii politice complexe definitive a conflictului. „Initiativa presedintelui Victor Iuscenko si Planul de reglementare inaintat de Ucraina la 15 mai 2005 sunt documentele de baza ale procesului de negocieri si singurele planuri de reglementare valabile pe masa de tratative, sustinute de catre toti participanti. Republica Moldova sustine actiunile constructive care se inscriu in aceste documente si, prin urmare, contribuie la solutionarea diferendului transnistrean”, se mai arata in comunicatul Ministerului Reintegrarii.

 
Romanii din Spania sunt nemultumiti de serviciile Ambasadei din MadridPDF Print E-mail
Madrid, Spania/Romanian Global News
Accesari :286
Wednesday, 05 April 2006
{mosimage}Modul in care sunt tratati romanii in cadrul reprezentantelor diplomatice ale Romaniei in strainatate si nemultumirile acestora vis-a-vis de angajatii din ambasade si consulate nu este nicidecum o problema noua, cu atat mai putin cand vine vorba de autoritatile romanesti din Spania.

{mosimage}Tocmai acesta este si motivul pentru care portalul Spania Romaneasca a lansat la mijlocul lunii martie un sondaj de opinie, la care i-a invitat sa raspunda pe toti vizitatorii sai si care solicita raspunsul la intrebarea „Cum ati fost tratati de catre personalul ambasadei din Madrid?”. Dintre cele 89 de raspunsuri cate au fost inregistrate in perioada 19 martie-5 aprilie, 57.3% dintre romani au spus ca tratamentul de care au beneficiat a fost unul “foarte rau”. 17.98% dintre repondenti spun ca au fost tratati ”rau”, in timp ce numai 11.24% spun ca au fost tratati „foarte bine”. Procentul celor care declara ca reprezentantii diplomatiei romanesti la Madrid i-au tratat bine este egal cu cei care considera tratamentul „satisfacator” – 6.74%. Sondajul va ramane in continuare pe site-ul asociatiei si este deschis in continuare raspunsurilor romanilor.

Pe de alta parte, Ambasada Romaniei la Madrid (foto) este una dintre cele cateva ambasade romanesti care nu are o pagina de web, unde romanii care ajung in Spania, in numar extrem de mare, sa afle informatii esentiale despre sederea aici, despre actele de care au nevoie sau despre serviciile de care pot beneficia. Nici Consulatul General al Romaniei la Barcelona si nici Consulatul Onorific al Romaniei la Valencia nu au pagini de web.

In conditiile in care romanii din Spania nu pot avea informatii de interes general decat daca suna la telefoanele vesnic ocupate ale reprezentantelor diplomatice sau daca bat la usi care rareori li se deschid, ramane ca raspunsurile la intrebarile lor sa vina numai de la ONG-uri sau de la presa.

 
Bugetul asigurarilor sociale din Italia, sustinut de romancePDF Print E-mail
Roma, Italia/Romanian Global News
Accesari :241
Wednesday, 05 April 2006
Romancele sunt in Italia cele mai bune cotizante la sistemul asigurarilor sociale, ele contribuind din plin la bugetul de stat.

Ele reprezinta 15,56% din numarul total al persoanelor asigurate la INAIL (Institutul National al Asigurarilor Sociale a Lucratorilor), informeaza Actualitatea Romaneasca. In evidentele acestei institutii figureaza peste 109.000 de romance. Daca in 2001, la INAIL erau asigurate 327.000 de muncitoare extracomunitare, in 2004 numarul lor s-a dublat, ajungand la 705.000.

Clasamentul pe tari al muncitoarelor extracomunitare asigurate la INAIL arata astfel: prima pozitie este ocupata de Romania (109. 747 de persoane, reprezentand 15,56%). Pe locurile doi si trei se situeaza Ucraina cu 81.746 de persoane asigurate (11,59%) si Albania cu 47.628 de asigurati (6,75%). In prezent, femeile imigrante reprezinta 40 % din forta de munca extracomunitara.

 
Baby sitter romance in IsraelPDF Print E-mail
Tel Aviv, Israel/Romanian Global News
Accesari :462
Wednesday, 05 April 2006
{mosimage}Conditiile de lucru par, la prima vedere destul de atragatoare. Dar obtinerea unui asemenea loc de munca este costisitoare pentru o femeie din Romania care este fie somera, fie castiga un salariu mediu pe economie de aproape opt milioane de lei vechi.

{mosimage}Spre deosebire de romanii care muncesc in constructii si care beneficiaza, inca de anul trecut, de contracte de munca bine stabilite prin lege, romancele care au grija de copii sau de persoanele in varsta nu sunt protejate de o lege specifica acestui domeniu, informeaza Actualitatea Romaneasca. 

Inainte de a va decide sa lucrati ca ingrijitor intr-o familie israeliana, trebuie sa va pregatiti pentru cheltuieli serioase care depasesc de obicei suma de 4.000 de dolari. Formalitatile pentru obtinerea vizei, biletele de avion, asigurarile medicale si comisioanele platite firmei care intermediaza asemenea locuri de munca ajung sa coste aproape 4.000 de dolari, dupa cum ne-au declarat mai multe romance care lucreaza in Israel printre care si Gabriela C., originara din Baia Mare. Tanara femeie ne-a marturisit ca a fost nevoita sa isi ipotecheze casa pentru a pleca in Israel, iar acum aduna fiecare ban pentru a-si plati datoriile. Cu tot cu drumurile la Ambasada statului israelian din Bucuresti, numeroasele acte solicitate de politie si cazarea in capitala, pregatirile pentru Israel au mai costat-o in plus inca 1.000 de dolari (aproape 30 de milioane de lei vechi). “Ca sa ajungi aici iti trebuie curaj sau multa nebunie, dar si multi bani”, ne-a declarat Gabriela C. care a gasit un loc de munca in statul evreu prin intermediul Oficiului de Asistenta Sociala. “Am venit cu sufletul deschis si cu credinta in Dumnezeu ca imi va fi bine”, se destainuie Gabriela care a avut norocul sa se imprieteneasca foarte repede cu familia pentru care munceste si mai ales cu pacienta sa, o doamna in varsta de 83 de ani emigrata in Israel din Satu Mare. “Acum m-am obisnuit, mi-a fost foarte greu la inceput, iar cine nu rezista nervos nu trebuie sa incerce”, mai spune ea vorbind despre experienta capatata intr-o familie israeliana.
Cu fiica pacientei se intelege in limba engleza, iar cu doamna in varsta comunica mai degraba in ungureste, decat in romana. In fiecare zi trebuie sa faca menajul, sa aiba grija de starea de sanatate si de curatenia pacientei sale, face cumparaturile necesare casei, iar timp liber are duminica sau in dupa-amiaza de sabat. Lucreaza astfel de sase luni insa nu a avut ocazia sa cunoasca prea bine imprejurimile. Abia de Paste, spera sa viziteze Ierusalimul alaturi de familia pentru care lucreaza.

Salariul ei este de 550 de dolari pe luna, in primul an, in ziua de sabat mai primeste 70 de sekeli bani de buzunar, iar daca lucreaza si duminica primeste in plus 50 de dolari, adica aproape 240 de sekeli. In plus, i se mai platesc noua zile de sarbatori pe an si are un concediu de 12 zile. Munca ei este destul de grea si de solicitanta dar Gabriela este multumita ca a gasit o cale mai buna de a-si ajuta familia ramasa acasa cu venituri foarte reduse. Gabriela are un baietel de sase ani si un sot, inginer minier, amenintat cu disponibilizarea. La randul ei, a absolvit doua facultati tehnice, dar perspectivele de munca din tara si salariile extrem de mici au determinat-o sa isi incerce sansele si in strainatate.

 
Proiectele FNRP si ONCE asteapta donatiile romanilor de pretutindeniPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :221
Wednesday, 05 April 2006

Suma de 3.400.000 de lei vechi, colectata in urma donatiilor facute de romanii care au participat la Concertul Grigore Lese, organizat la finele lunii trecute, la Bucuresti, de catre Oficiul National pentru Cultul Eroilor, a fost depusa in subcontul 2511.31-3547.10/ROL, Cod Iban: RO53RNCB5101000035470010, deschis la BCR sucursala Unirea.

Contul va fi gestionat de catre Fundatia Nationala pentru Romanii de Pretutindeni, cea care a lansat, impreuna cu ONCE, initiativa strangerii de fonduri. Banii vor fi folositi pentru proiectele comune FNRP si ONCE de refacere a monumentelor ostasilor romani cazuti pe campurile de lupta din jurul Romaniei, in Basarabia, Bucovina si Bulgaria.

Contul este deschis, in prezent, tuturor celor care vor dori sa faca donatii in sprijinul acestor proiecte. Comisioanele bancare vor fi suportate de catre Fundatia Nationala pentru Romanii de Pretutindeni.

 
Liturghii in limba romana si in regiunea italiana AbruzzoPDF Print E-mail
Abruzzo, Italia/Romanian Global News
Accesari :187
Wednesday, 05 April 2006
Comunitatea de credinciosi catolici romani care traieste in regiunea italiana Abruzzo beneficiaza si ea, ca si alte comunitati din restul peninsulei, de servicii religioase in limba romana, ce sunt asigurate de preoti romani.

Acestia provin din Dieceza de Iasi si au desfasurat activitate pastorala la sanctuarul Santa Maria di Collemaggio din L'Aquila intre anii 2000 si 2005. Inca de la inceput, atentia lor a fost indreptata si spre conationali, catolicii romani putand sa asiste in fiecare duminica la slujba Sfintei Liturghii, la care vin si alti romani ortodocsi. Continuitatea a fost asigurata de pr. Valerian Enascut, rector al bazilicii mentionate, iar din primavara lui 2005, bazilica legata de numele sfantului Celestin a V-lea a fost data in grija pastorala calugarilor benedictini, din acel moment asistent spiritual pentru romanii di Provincia L'Aquila fiind pr. Pavel Antalute, informeaza Episcopia Romano-Catolica de Iasi.

In prezent, la bazilica Santa Maria di Collemaggio se celebreaza o Liturghie in limba romana in fiecare duminica de la ora 15:30, in fiecare sambata de la ora 15:30 in biserica San Flaviano din L'Aquila si o data pe luna, prima duminica, de la ora 15:30 in biserica SS. Crocifisso din Sulmona, cu perspectiva extinderii programului si la alte localitati. Aceasta dorinta ar putea deveni realitate si datorita implicarii parintelui Cristian Chinez, care, desi studiaza la Roma, indeplineste si o activitate pastorala in aceasta parte a Italiei.

 
Uniunea Europeana va introduce permisul de conducere unicPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :180
Wednesday, 05 April 2006
{mosimage}Uniunea Europeana (UE) va avea, in viitor, un permis de conducere unic, care va inlocui cele 110 tipuri de documente existente la ora actuala.

{mosimage}Noul model unic de permis va fi sub forma unei carti de credit, in care va fi integrat un pin electronic cu datele titularului. Alte noutati introduse, o data cu acest nou permis, constau in obligativitatea detinerii permisului pentru ciclomotoare in toate tarile, precum si principiul accesului progresiv la motociclete cu puteri mai mari, accesul direct la aceasta categorie urmand sa fie posibil doar dupa 24 de ani si dupa cel putin doi ani de experienta pe modele cu puteri mai mici.

Oficialii europeni vor sa se asigure ca noul permis unic va fi foarte bine protejat contra falsurilor si ca va exista un control eficient, gratie colaborarii stranse dintre statele UE. Validitatea documentului va fi de 10 ani, perioada pe care statele membre o pot prelungi la 15 ani.
Directiva europeana privind acest nou permis va trebui validata de catre Parlamentul European, dupa care statele membre vor avea la dispozitie o perioada foarte lunga, de nu mai putin de 26 de ani pentru a inlocui actualele pemise cu noul model unic.

 
Flavia Cosma, o poeta de succes pe pamant canadianPDF Print E-mail
Ontario, Canada/Romanian Global News
Accesari :174
Wednesday, 05 April 2006
{mosimage}Poeta romanca Flavia Cosma a reusit sa devina un nume cunoscut in peisajul literar canadian, dupa ce si-a publicat in aceasta tara mai multe carti in limba engleza.

{mosimage}Originara din Baia Mare, scriitoarea a aboslvit studiile la Institutul Politehnic din Bucuresti, dupa care s-a indreptat pentru doi ani catre Facultatea de Teatru. Pe parcursul carierei sale, Flavia Cosma a lucrat si in mass-media, in prezent fiind in continuare pasionata de aceasta latura in calitate de producator, scenarist si regizor independent pentru documentare de televiziune, informeaza pagina personala de web a romancei. Incepand dinainte de Revolutia de la 1989, Flavia a scris mai multe carti atat in limba romana, cat si in limba engleza, printre acestea numarandu-se volumele de poezii „Fata Morgana”, 2003, „Wormwood Wine”, 2001, „47 Poems”, 1992, „Fairy Tales”, 1990, „Jurnal”, 2004, „Amar de Primavara”, 2003, „Cina cu Demoni”, 1999, „Pasari si Alte Vise”, 1997, dar si romanul  „The Fire that Burns Us”,1996, si impresiile de calatorie „Rhodos, Rhodes ori Rodi, Jurnal Sentimental”, publicat anul trecut.

Activitatea literara a scriitoarei romance a fost distinsa si cu numeroase premii, precum ALTA Richard Wilbur Prize for Poetry In Translation, Canadian Scene National Award, sau Primer Premio - Paz en el Mundo - Primer Concurso Poemas Por La Paz – Argentina. Totodata, Flavia Cosma este autoarea mai multor antologii si realizatoarea unor apreciate documentare de televiziune. Romnca este membra a Uniunii Scriitorilor din Canada si Romania, a Pen International din Canada, Asociatiei Britanice de Literatura Comparata, a Asociatiei Autorilor canadieni, a Retelei Scriitorilor si Editorilor din Toronto, dar si a Societatii de Poezie din Ontario.

 
11.8% din strainii din Italia sunt proprietari de casePDF Print E-mail
Roma, Italia/Romanian Global News
Accesari :233
Wednesday, 05 April 2006
Situatia locativa a imigrantilor din Italia se imparte intre doi poli: la un capat sunt cei care au posibilitatea sa-si achizitioneze o casa, in timp ce la celalat pol se afla cei care se ingramadesc in camere suprapopulate.

Acestea sunt datele care reies din cel de-al saptelea raport Casa Monitor (Viitorul segmentului imobiliar), realizat de Censis, si prezentat marti, 4 aprilie, la Roma, informeaza Stranieri in Italia.

Imigratia in Italia este din ce in ce mai stabila. A crescut numarul de rezidenti (2.400.000 in 2004) si reunirile familiale (peste jumatate de milion in 2003), obtinerile de cetatenie (13.000 in 2003), numarul minorilor (500.000 in 2004), precum si cel al elevilor straini (360.000 in ultimul an scolar).

„Acest proces a diversificat simtitor cererea de locuinte, care a devenit pas cu pas tot mai complexa si nu se mai limiteaza la un simplu loc de un pat” se arata in raport. Un studiu recent realizat de Censis indica faptul ca 11.8% dintre imigrantii din Italia sunt proprietari de case, 72.1% sunt platitori de chirie, 7.5% locuiesc la parinti sau la prieteni, iar 6.8% traiesc la locul de munca.

Institutul de cercetare a impartit conditiile de habitare in doua zone; integrare si nevoie. In prima categorie se afla aproximativ 65% dintre imigranti (proprietari sau chiriasi in case corespunzatoare), in timp ce in a doua categorie se afla toti ceilalti, stransi laolalta in camere suprapopulate si care traiesc in conditii precare.

 
Seara parlamentara si de cultura romaneasca la Ambasada Romaniei la BerlinPDF Print E-mail
Berlin, Germania/Romanian Global News
Accesari :179
Wednesday, 05 April 2006
Un eveniment de importanta majora pentru imaginea Romaniei, „Seara Parlamentara”, organizata de Ambasada Romaniei la Berlin, in colaborare cu Forumul Germano-Roman si cu ICR Berlin, a ajuns la cea de-a treia sa editie.

Miercuri, 5 aprilie, in spatiile Ambasadei Romaniei, se va desfasura manifestarea devenita deja traditie, ce va beneficia de prezenta a peste 40 de parlamentari din Bundestag (Parlamentul federal), reprezentand intreg spectrul politic german, secretari de comisii parlamentare, reprezentanti ai landurilor federale la Berlin, precum si ai Cancelariei federale, etc. Momentul ales pentru organizarea acestui eveniment este cu atat mai important cu cat in aceeasi zi, 5 aprilie, guvernul federal urmeaza sa initieze procedura de ratificare a Tratatului de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana.

Punctul central al serii va fi spectacolul extraordinarului actor Dan Puric, care va sustine spectacolul de pantomima intitulat „Vis”. De asemenea, va fi prezentata expozitia de fotografie „Romania – peisaj cultural european”, realizata de catre Muzeul Svabilor Dunareni din Ulm. In cadrul expozitiei, un spatiu special este rezervat orasului Sibiu, evidentiindu-se relevanta deosebita a acestuia in perspectiva detinerii statutului de „Capitala Culturala Europeana” in anul 2007, anul aderarii Romaniei la UE.

 
Mediatori culturali in sprijinul imigrantilor din LazioPDF Print E-mail
Lazio, Italia/Romanian Global News
Accesari :215
Wednesday, 05 April 2006
Regiunea italiana Lazio a dat marti, 4 aprilie, unda verde protocolului de intelegere cu Institutul National de Solidaritate Sociala (INPS), pentru formarea mediatorilor culturali care favorizeaza inserarea sociala si laborala a imigrantilor.

Propunerea a apartinut Consiliului regional pentru Instruire si formare, in colaborare cu consiliul pentru politici sociale.

„Pentru prima data o regiune italiana beneficiaza de un astfel de acord cu INPS: o initiativa de generatia a doua a declarat consilierul pe probleme de instruire, Silvia Costa. Tot ea a declarat ca aceasta initiativa are ca obiectiv formarea imigrantilor care sunt pregatiti sa intreprinda o activitate de mediere lingvistica si culturala pentru favorizarea accesului la serviciile institutiilor publice si private”.

La randul sau, consilierul pentru politici sociale, Alessandra Mandarelli a spus ca „este vorba despre un protocol extrem de interesant, pe de o parte pentru ca se adreseaza tuturor candidatilor la lumea muncii (imigranti sau nu, din cadrul serviciilor publice sau nu), si pe de alta parte pentru ca va completa parcursul formator al intermediarilor.

Acesta va reprezenta, dupa cum a mai declarat consilierul, inca o modalitate de a sprijini integrarea si incluziunea sociala a populatiei imigrante in regiunea Lazio.

 
Mircea Eliade omagiat la IstanbulPDF Print E-mail
Istanbul, Turcia/Romanian Global News
Accesari :162
Wednesday, 05 April 2006
{mosimage}Institutul Cultural Roman “Dimitrie Cantemir” din Istanbul organizeaza, miercuri, 5 aprilie, de la ora 17.00, la Fundatia pentru Literatura Turca, situata in centrul istoric al Istanbulului, un simpozion consacrat marelui istoric al religiilor si scriitor roman Mircea Eliade, de la a carui trecere in eternitate se implinesc, la 22 aprilie, 20 de ani.

{mosimage}Moderata de directorul Institutului Cultural Roman “Dimitrie Cantemir”, prof.univ. dr. Mihai Maxim, reuniunea cultural-stiintifica de pe malurile Bosforului, unde au fost publicate pana acum, in traducere turca, nu mai putin de 24 de volume din scrierile stiintifice si literare ale  lui Eliade, a fost deja anuntata cu mult interes de presa turca. Ea beneficiaza de contributiile unor cunoscuti specialisti romani si turci in opera lui Eliade: conf. univ. dr. Florin Turcanu, de la Universitatea Bucuresti, autorul celei mai recente si solide monografii consacrate savantului roman de faima mondiala (Mircea Eliade: prizonierul istoriei, Paris, 2003, Bucuresti, 2005), care va vorbi despre Imaginea Sud-Estului european si a Orientului in opera lui Eliade; prof. univ. dr. Radu Bercea, directorul Institutului de Studii Orientale din Bucuresti, care va starui asupra temei Eliade si İndia, si prof.univ.dr. Mehmet Aydin, de la Facultatea de Teologie a Universitatii “Selcuk” din Konya, care se va ocupa de Insemnatatea operei lui Mircea  Eliade pentru cercetarile de istoria religiilor din Turcia. Simpozionul organizat de İCR İstanbul, care poarta numele unui alt stralucit reprezentant al vocatiei romanesti de dialog intre Est si Vest, intre religii si civilizatii - Dimitrie Cantemir - se doreste a fi o contributie la continuarea acestui dialog, intr-un moment delicat al raporturilor Islam-Crestinatate, provocat de “criza caricaturilor”.

 
Cvartetul Belcea alaturi de Paul Lewis la Wigmore HallPDF Print E-mail
Londra, Anglia/Romanian Global News
Accesari :190
Wednesday, 05 April 2006
Celebrul cvartet romanesc din Marea Britanie va sustine joi, 6 aprilie, de la ora 19.30, la Wigmore Hall din Londra, un concert in compania pianistului britanic Paul Lewis.

Programul serii va cuprinde lucrari ale marelui compozitor Wofgang Amadeus Mozart (String Quartet in E flat K. 428; Piano Quartet No. 1 in G minor K. 478; String Quartet in A K. 464), intr-un an in care lumea muzicala il sarbatoreste pe Mozart. Spectacolul se va juca cu casa inchisa, biletele fiind vandute cu cateva zile inainte de concert. 

Intr-un an in care muzica lui Mozart este interpretata mai mult decat niciodata, concertul sustinut de cvartetul nostru de coarde rezident la Wigmore Hall, si de Paul Lewis, mai mult ca sigur va fi un punct de mare importanta al celebrarilor mozartiene.

 
Balanescu si Milea – un duet romanesc la OxfordPDF Print E-mail
Oxford, Marea Britanie/Romanian Global News
Accesari :160
Wednesday, 05 April 2006
Dupa succesul extraordinar inregistrat cu omagiul adus Mariei Tanase in 2005, violonistul si compozitorul roman Alexander Balanescu se intoarce din nou catre Romania, ca sursa de inspiratie pentru un alt proiect inedit.

El va lucra cu solista romanca Ada Milea, celebra pentru muzica sa total neconventionala, si cu Oxford Contemporary Music si South Hill Park la premiera londoneza a unui „ciclu de cantece” cu puternice accente teatrale, intitulat „The Island”. Spectacolul va fi o abordare suprarealista a celebrului „Robinson Crusoe”, realizat de poetul roman Gellu Naum.

Spectacolul se va desfasura joi, 6 aprilie, de la ora 19.30, la Wesley Memorial Church din Oxford, informeaza forumul romanilor din UK. Biletele costa 13.50 lire sterline, si 9 cu reducere.

Concertul sustinut alaturi de Alexander Balanescu reprezinta debutul Adei Milea in Marea Britanie, o tara in care se stiu foarte putin despre ea, spre deosebire de Romania, unde beneficiaza de un statut special,  gratie muzicii neconventionale pe care o face.

 
Teatrul National din Targu Mures la ParisPDF Print E-mail
Paris, Franta/Romanian Global News
Accesari :195
Wednesday, 05 April 2006
Teatrul National din Targu Mures va prezenta in zilele de 6, 7 si 8 aprilie, la Teatrul Moliere – Maison de la Poesie, din Paris, spectacolul „Manole sau darul iubirii”, dupa Lucian Blaga.

Spectacolul este tradus de Paola Bentz-Fauci si pus in scena de Cristian Loan, cu participarea actorilor de la Teatrul National targ-muresean, Marina Boldizsar, Nicolae Cristache, Bogdan Farcas, Eduard Marinescu, Teo Marton, Liviu Pancu, Iulian Praja si Razvan Vicoveanu.

 
Vlaicu Golcea, in concert la RomaPDF Print E-mail
Roma, Italia/Romanian Global News
Accesari :177
Wednesday, 05 April 2006
{mosimage}Interpretul roman Vlaicu Golcea va sustine vineri, 28 aprilie, la sala Espozizioni de la Academia di Romania din capitala Italiei, un concert de jazz.

{mosimage}Pana in momentul de fata institutia a fixat ca moment al inceperii recitalului ora 20:30, dar publicul este, totusi, rugat sa mai verifice in saptamana premergatoare concertului daca nu cumva exista modificari de program, apeland numerele de telefon 06 3201594/06 3208024, informeaza Institutul Cultural Roman.

Vlaicu Golcea, contrabasist de jazz, compozitor si aranjor, este absolvent al Universitatii de Muzica Bucuresti, sectia Jazz 1998, fiind si membru al Uniunii Compozitorilor din Romania. Pe parcursul carierei sale, muzicianul a scos pe piata peste 25 de albume de profil, care s-au bucurat de succes atat in tara, cat si in strainatate.

 
Lia si Dan Perjovschi sunt „Dizzydent” la ICR din New YorkPDF Print E-mail
New York, SUA/Romanian Global News
Accesari :143
Wednesday, 05 April 2006
Artistii romani Lia si Dan Perjovschi vor sustine sambata, 15 aprilie, la Galeria East-West a Institutului Cultural Roman din New York, o conferinta intitulata „Dizzydent”, a carei tema este drumul dinspre comunism spre capitalism.

Evenimentul va incepe la ora 16:00, iar conferinta se va desfasura in limba engleza, informeaza ICR.

Lia si Dan Perjovschi sunt fondatorii proiectului arhivei de arta contemporana (AAC), care reprezinta o memorie posibila a artelor vizuale din ultimii 15 ani de reconstructie post-comunista. Amuzante si critice, dar si radicale, comentariile Liei si ale lui Dan Perjovschi ofera o imagine in oglinda a pasilor de tranzitie a Romaniei in context eropean si in context international.

 
Romanii pasionati de motociclism vor avea propriul club la TorontoPDF Print E-mail
Toronto, Canada/Romanian Global News
Accesari :74
Wednesday, 05 April 2006
Cativa iubitori romani ai motociclismului au venit recent cu propunerea de a infiinta un club de profil din care sa faca parte toti fanii motoarelor.

Pentru inceput, clubul alcatuit din pasionatii de motociclism din comunitatea romaneasca va fi coordonat de Mircea Groza, care poate fi contactat pentru mai multe detalii la adresa de e-mail mircea.groza@rogers.com. Alte informatii se mai pot obtine de la Alianta Romanilor Canadieni, adresa postala de contact 60 Underhill Dr, Apt 408, M3A 2J7, Toronto, sau e-mail info@arcweb.ca, anunta asociatia romaneasca.

 
„Aprozarul” din Toronto se pregateste de PastiPDF Print E-mail
Toronto,Canada/Romanian Global News
Accesari :78
Wednesday, 05 April 2006
Magazinul romanesc „Aprozar” din Toronto le ofera si in acest an romanilor stabiliti aici, cu prilejul sarbatorilor de Pasti, o gama larga de produse romanesti cu ajutorul carora se pot prepara traditionalele alimente pascale.

„Aprozarul” vine in intampinarea comunitatii de romani cu legume si ingrediente tipic romanesti, pentru o masa autentic romaneasca, precum carne, capa verde, marar, usturoi verde, macris, cimbru, tarhon, ridichi, muraturi de casa, varza murata pentru sarmale si multe altele, informeaza magazinul romanesc. Totodata, „Aprozar” primeste comenzi pentru mielul de Pasti, acestea urmand sa fie facute la numarul de telefon al magazinului 416-495-7531.

“Aprozar” s-a deschis in luna iulie a anului 2001, cu scopul de deveni un magazin de fructe si legume care sa le aduca romanilor din Toronto gustul si mirosul produselor de acasa. Pentru a realiza acest lucru, patronii s-au gandit sa faca tot posibilul sa ofere o gama larga de produse pe gustul cumparatorilor si sa garanteze prospetimea acestora si servirea ireprosabila, informeaza pagina de web a magazinului. Printre sortimentele care pot fi achizitionate din magazin se afla o gama variata de legume, fructe, radacinoase, produse congelate, condimente sau conserve. Magazinul se afla la adresa: 3121 Sheppard Ave. East, Toronto, telefon 416-495-7531.  

 
Meciul Steaua-Rapid se vede si la restaurantul „Perla” din ChicagoPDF Print E-mail
Chicago, SUA/Romanian Global News
Accesari :160
Wednesday, 05 April 2006
{mosimage}Toti microbistii romani din Chicago sunt invitati joi, 6 aprilie, de la ora 12:30, la restaurantul romanesc „Perla” din localitate, sa vada partida retur Steaua-Rapid, din sferturile Cupei UEFA la fotbal.

{mosimage}Cei interesati sa afle care va fi echipa romaneasca care va merge mai departe in semifinala acestei competitii de profil european au la dispozitie in local un ecran mare cu ajutorul caruia nu vor rata nici un moment important din desfasurarea meciului.

Restaurantul romanesc „Perla” este un local cu o veche traditie, situat in Chicago, care le ofera celor care ii trec pragul o atmosfera specific romaneasca, exprimata printr-o bucatarie cu preparate traditionale romanesti. Meniul bogat satisface toate gusturile, patronii localului dorind sa le prezinte americanilor atat arta culinara romaneasca, cat si obiceiurile traditionale romanesti. La sfarsit de saptamana, clientii restaurantului pot servi cina in prezenta orchestrei care acompaniaza solisti de valoare din Romania. Totodata, „Perla” organizeaza petreceri cu ocazia diferitelor aniversari, precum si nunti, botezuri, zile de nastere si onomastici. Restaurantul „Perla” se afla la adresa 5522 W. Belmont Ave., Chicago, telefon de contact 773.282.5522.

 
top

(C) 2018 Romanian Global News - singura agentie de presa a romanilor de pretutindeni
Programare si design Ideal Data Solutions