Advertisement
Agentia de presa pentru romanii de pretutindeni
redactia@rgnpress.ro


Menu Principal
Home
- - - - - - -
Arhiva 2006 - listing
- - - - - - -
Arhiva 2006
<<
Iunie 2006
>>
D
L
M
M
J
V
S
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30  
Cautare
 
„Mocanita”, un proiect regalPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :130
Tuesday, 20 June 2006
Fundatia “Mihai Eminescu Trust”, patronata de mostenitorul tronului Marii Britanii, printul Charles de Wales, vrea cu tot dinadinsul sa convinga autoritatile locale din Sibiu si Sighisoara sa repuna in functiune calea ferata ingusta Sibiu-Agnita-Sighisoara.Prin urmare, saptamana trecuta, fundatia amintita a trimis adrese atat Consiliului Judetean Sibiu, cat si CJ Mures prin care a prezentat interesul agentiilor turistice din Europa de Vest, dar si de peste Ocean, pentru plimbari cu “Mocanita”, informeaza Actualitatea Romaneasca. De asemenea, reprezentantii fundatiei “Mihai Eminescu Trust” au propus ordonatorilor de credit din cele doua judete sa faca diligentele necesare pentru reabilitarea caii ferate inguste, in conditiile in care fundatia este dispusa sa suporte integral costurile. Martin Bottesch, presedintele CJ Sibiu a declarat ca “este destul de dificil de realizat aceasta doleanta, avand in vedere ca tronsonul Sighisoara-Agnita a fost inchis inca din 1963, iar doi ani mai tarziu au fost scoase inclusiv liniile de cale ferata. In urma cu cinci ani, “Mocanita” a circulat, pentru ultima oara, pe tronsonul Agnita-Sibiu. Nu este imposibila reabilitarea caii ferate inguste, insa, conform unei estimari, costurile respective s-ar putea ridica la cateva zeci de milioane de euro.”
 
Ministru flamand in vizita in RomaniaPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :150
Tuesday, 20 June 2006
Luni, 19 iunie, secretarul de stat Lucian Leustean a avut o intrevedere cu ministrul flamand pentru afaceri administrative, politica externa, mass-media si turism Geert Bourgeois in contextul vizitei pe care acesta o efectueaza in Romania.Discutiile au vizat teme legate de aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, cu accent asupra pregatirii Romaniei pentru aderare, continuarii reformelor in domeniile mentionate de Raportul Comisiei Europene din 16 mai 2006 si procesului de ratificare a Tratatului de Aderare a Romaniei la UE de catre Parlamentul flamand.
In privinta cooperarii bilaterale romano-flamande, a fost discutat stadiul derularii proiectelor flamande de asistenta din Romania, in domeniile administratiei, culturii, restaurarii monumentelor istorice, agriculturii. A fost subliniat rolul important al acestor proiecte si dorinta continuarii lor si dupa aderarea Romaniei la UE, in domeniile de interes pentru tara noastra.
In privinta cooperarii culturale, partea flamanda si-a exprimat interesul de a fi asociata la proiectele circumscrise manifestarilor legate de Sibiu – Capitala Culturala Europeana, in 2007.
Referitor la cooperarea economica romano-flamanda, a fost mentionata dorinta reciproca de a consolida schimburile comerciale si prezenta investitorilor flamanzi in Romania, se arata intr-un comunicat MAE.
 
Finlanda este de partea RomanieiPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :135
Tuesday, 20 June 2006
Parlamentul finlandez a adoptat, la 19 iunie, Legea de ratificare a Tratatului de Aderare a Romaniei si Bulgariei la Uniunea Europeana, decizie care s-a bucurat de sprijinul unanim al parlamentarilor finlandezi.

Finlanda devine astfel cel de-al 19-lea stat care a finalizat procedura parlamentara  de ratificare a Tratatului de Aderare a Romaniei la UE.
Legea de ratificare va intra in vigoare odata cu promulgarea acesteia de catre Presedintele Finlandei, Tarja Halonen, anunta MAE.
Votul din legislativul finlandez reconfirma, cu putin timp inainte de preluarea Presedintiei rotative a Uniunii Europene de catre Finlanda, la 1 iulie 2006, sprijinul activ si constructiv al acestei tari pentru finalizarea cu succes a obiectivului de aderare al Romaniei. De altfel, perioada mandatului finlandez la Presedintia Consiliului Uniunii coincide cu etapa finala a procesului de aderare a Romaniei, care urmeaza sa  se incheie la 1 ianuarie 2007, cand tara noastra va deveni membru al UE.
Finlanda a constituit intotdeauna un partener constructiv si exigent pe parcursul de aderare al Romaniei. De aceea, ratificarea unanima de catre Parlamentul finlandez a Tratatului de Aderare a Romaniei este un important pas inainte, care ne apropie de finalizarea cu succes a procesului de ratificare, obiectiv promovat si in concluziile recent incheiatului Consiliu European de la Bruxelles.
Ratificarea de catre Finlanda a Tratatului de Aderare constituie, in egala  masura, o noua expresie a stadiului excelent al relatiilor bilaterale dintre Romania si Finlanda, votul intervenind, de altfel, cu putin timp inainte de vizita in Finlanda a ministrului roman al afacerilor externe, Mihai-Razvan Ungureanu, din 22 iunie 2006.

 

 
Noul ambasador al Marii Britanii a fost primit de catre seful ExecutivuluiPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :135
Tuesday, 20 June 2006
Robert Barnett, noul ambasador al Marii Britanii, a fost primit la Palatul Victoria de seful Executivului, intr-o vizita de prezentare.In cadrul intalnirii, cei doi oficiali au apreciat ca relatiile dintre Romania si Marea Britanie sunt foarte bune si ca exista foarte multe resurse pentru a spori colaborarea economica bilaterala. Primul-ministru Calin Popescu-Tariceanu a aratat ca mediul de afaceri din Romania este atractiv si ofera in prezent numeroase oportunitati pentru oamenii de afaceri. Seful Executivului a adresat invitatia investitorilor britanici de a-si deschide afaceri in Romania, unde pot beneficia de avantajele reformei fiscale demarate de Guvern, inca de la inceputul mandatului sau. Ambasadorul Marii Britanii l-a asigurat pe seful Executivului ca Ambasada Britanica este deschisa sa colaboreze cu Guvernul Romaniei in acest scop. Potrivit portalului administratie.ro, premierul Calin Popescu-Tariceanu si Robin Barnett, ambasador al Regatului Marii Britanii si Irlandei de Nord in Romania au convenit ca expertii romani si britanici vor colabora in domeniul absortiei fondurilor comunitare. In acest sens, experti britanici vor veni in Romania pentru a impartasi reprezentantilor administratiei romane experienta lor in acest domeniu.
 
Seful Statului Major al Fortelor Aeriene Spaniole, in RomaniaPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :119
Tuesday, 20 June 2006
In perioada 19-22 iunie, o delegatie condusa de seful Statului Major al Fortelor Aeriene din Spania, generalul Francisco Jose Garcia de la Vega, efectueaza o vizita de lucru in Romania, la invitatia sefului Statului Major al Fortelor Aeriene Romane, general locotenent Gheorghe Catrina.
In cadrul discutiilor dintre cei doi oficiali vor fi abordate aspecte referitoare la structura si organizarea actuala a Fortelor Aeriene Romane, la planurile de perspectiva si domeniile de reforma. De asemenea, vor fi prezentate detalii privind stadiul de pregatire si operationalizare al personalului si structurilor Statului Major al Fortelor Aeriene, modul de organizare si desfasurare a procesului de formare, instruire si perfectionare a cadrelor militare din Fortele Aeriene, anunta agentia Amos News.
In programul vizitei delegatiei spaniole sunt incluse deplasari la Comandamentul Operational Aerian Principal si la Baza 86 Aeriana Fetesti.
Generalul Francisco Jose Garcia de la Vega a condus, in anul 2001 exercitiul aerian real NATO/PfP „Cooperative Key 2001”, desfasurat la Constanta.
 
Placa comemorativa “Francisc Pacurariu”PDF Print E-mail
Teaca, Romania/Romanian Global News
Accesari :108
Tuesday, 20 June 2006
Placa comemorativa „Francisc Pacurariu’’ va fi dezvelita in cadrul Bibliotecii Comunale din Teaca, in data de 24 iunie.Evenimentul va avea loc la initiativa fiiului scriitorului Tudor Pacurariu, a profesorului Artur Silvestri in colaborare cu primarul Ilie Vultur si Consiliul Local Teaca.
Francisc Pacurariu a scris despre relatia dintre romanii si maghiarii din Transivania. Printre operele scrise de el se numara si „Ultima calatorie a lui Ulise’’, „Geneza’’, „Labirintul’’, „Tatuajele nu se lasa la garderoba’’, „Solstitiul de iarna’’, „Romanii si maghiarii din Transilvania de-a lungul timpului’’.
 
"Zilele Filmului Documentar"PDF Print E-mail
Sibiu, Romania/Romanian Global News
Accesari :110
Tuesday, 20 June 2006
‘’Zilele Filmului Documentar’’ se vor desfasura la Sibiu, la Atrium Classic Cafe, Casa Luxemburg,  in perioada 23 – 25 iunie.Proiectul se numeste ‘’Altundeva’’ si aduce in prim plan aspecte legate de procesul integrarii europene. Vizionarea filmelor va incepe in fiecare zi la ora 19.00, intrarea spectatorilor fiind libera.
Tema acestui an, „Strain”, va fi dezbatuta atat pe pelicula cat si in prelegeri si discutii. Fiecare seara a festivalului se va finaliza cu o discutie cu regizorii despre creatiile lor si cum s-au realizat acestea. Vineri, 23 iunie va rula un film de Thomas Ladenburger ‘’Pentru mine si ceilalti - Paola Beate von Puckler si Egiptul’’. Ziua de sambata, 24 iunie, va aduce pe ecran doua scurt metraje de Bin Chuen Choi ‘’Old Choi's Film’’ si ‘’De fiecare data mai pun 9 kg’’, iar duminica, 25 iunie va rula „Asta e” de Thomas Ciulei.
 In aceeasi perioada, respectiv in zilele de 23, 24 si 25 iunie se desfasoara workshop-uri de film documentar, cu regizorii invitati din Germania, pentru elevi de clasa a X-a si a XI-a. Pe tema ‘’Strain’’ participantii abordeaza povestiri din propria sfera si din viata lor cotidiana.
 
Intalnire intre ministrul de externe roman si cel italianPDF Print E-mail
Roma, Italia/Romanian Global News
Accesari :198
Tuesday, 20 June 2006
Ministrul de externe, Mihai Razvan Ungureanu s-a intalnit marti, 20 iunie la Roma cu omologul sau italian, Massimo D’Alema.
Scopul acestei intalniri este de a discuta despre posibilitatile de colaborare dupa aderarea Romaniei la UE, in special in domeniul securitatii si stabilitatii in Balcanii de Vest si in combaterea terorismului. Un alt subiect care a fost abordat este problema irakiana, in conditiile in care atat Romania, cat si Italia au soldati in teatrele de operatiuni din Irak.
 
Romania ofera aproximativ 2000 de burse tinerilor basarabeniPDF Print E-mail
Chisinau, Basarabia/Romanian Global News
Accesari :224
Tuesday, 20 June 2006
Ministerul Educatiei si Cercetarii ofera pentru anul academic 2006 -2007, aproximativ 2000 de burse pentru tinerii basarabeni.
Din totalul burselor 475 sunt oferite pentru efectuarea studiilor universitare, din care 215 la Universitatea “Dunarea de Jos” din Galati, 40 la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, 30 la Academia de Studii Economice din Bucuresti iar restul la alte 43 de universitati.
Alte 50 de locuri sint oferite pentru studii universitare pentru care nu se ofera burse, dar este suportata taxa de scolarizare. Totodata, pentru anul de studii 2006-2007, sint oferite 90 de locuri subventionate, cu bursa, si 45 de locuri fara bursa pentru studii aprofundate si de masterat la zi. Alti 30 de tineri din Moldova se pot inscrie la doctorat.
Deasemenea mai sunt oferite 850 de burse pentru licee, fara taxa de scolarizare si cu bursa in valoare de 50 de $, alte 150 de locuri sunt fara plata taxelor de scolarizare, dar fara bursa. Dosarele pentru admitere pot fi depuse la unul din centrele organizate la Iasi sau la Galati, in perioada 17 – 27 august.
 
Birocratia dintre Bucuresti si Chisinau lasa studentii de la Cahul pe drumuriPDF Print E-mail
Chisinau, Basarabia/Romanian Global News
Accesari :465
Tuesday, 20 June 2006
{mosimage}Refuzul semnarii unui protocol moldo-roman de colaborare in domeniul invatamantului a lipsit studentii din zona de sud a Basarabiei de sansa continuarii studiilor universitare in cadrul extensiunii Universitatea “Dunarea de Jos” din Galati, informeaza Stirea de Garda.Potrivit profesoarei de istorie, Elena Siscanu, studentii care isi faceau studiile in cadrul extensiunii de la Cahul au fost transferati la Universitatea „Dunarea de Jos” din Galati: “La Cahul au ramas sa-si continue studiile doar masteranzii. in urma tergiversarii semnarii protocolului moldo-roman de colaborare vor avea de suferit doar studentii din R. Moldova, deoarece acestia beneficiau de serviciile unor profesori foarte bine pregatiti, iar statul roman le oferea lunar o bursa de 50 USD, bani pe care statul nostru nu isi va permite sa le ofere inca mult timp.”
Masteranda Natalia Papana: “Din cate am auzit s-a stopat semnarea protocolului din motive politice. Este straniu ca cei abilitati sa solutioneze problemele invatamantului nu inteleg ca singurii care vor avea de suferit vor fi tinerii din R. Moldova. Oare cand vor intelege si demnitarii nostri ca matematica superioara sau ingineria nu au nimic in comun cu politica?”
Extensiunea Universitatii "Dunarea de Jos" din Galati, de la Universitatea de Stat din Cahul, a fost deschisa in anul 1999. Din acea perioada, Ministerul Educatiei din Romania a directionat filialei aproximativ 170 miliarde de lei romanesti (circa cinci milioane de dolari SUA), incluzand bursele pentru studenti, salariile profesorilor, precum si asistenta tehnica a procesului de studii.
Ariadna Dediu, responsabil din cadrul Directiei Colaborari Internationale si Integrare Europeana din cadrul Ministerului Educatiei, Tineretului si Sportului ne-a declarat ca nu cunoaste nimic despre aceasta problema. “Ati putea trimite o scrisoare pe numele domnului ministru, pentru a solicita informatie in aceasta problema. Atunci se va cauta in minister o persoana sa va raspunda.”
 
Ce a recunoscut Ilascu?PDF Print E-mail
Chisinau, Basarabia/Romanian Global News
Accesari :159
Tuesday, 20 June 2006
{mosimage}Cazul Pasat, ca sa-l parafrazez pe dramaturgul George Ciprian, a deschis cutia cu maimute a politicii autohtone.Dar si a uneltirilor Moscovei in Basarabia. Volens-nolens, ies la iveala fel de fel de viclesuguri si subterfugii. Actorii, legati intr-un fel sau altul de activitatile fostului director SIS si ministru al Apararii, se sucesc acum atat de spectaculos, incat pe fundalul lor ar pali pana si trucurile lui David Copperfield.
Ilie Ilascu a venit deunazi la Chisinau, pesemne, pentru a tagadui faptul ca ar avea vreo relatie oculta cu inaltul demnitar moldovean acuzat acum de crime impotriva statului si abuz de serviciu. Nu stiu daca senatorul a recurs cu buna stiinta la procedeul infirmarii pentru a intari ipoteza vinovatiei lui Pasat. Este limpede, insa, ca dincolo de scopurile pe care si le-a propus, in cadrul recentei sale conferinte de presa, el a facut o demonstratie prin negatie a colaborarii clandestine a fostului membru al guvernului moldovean cu o tara straina in vederea demolarii regimului politic la Chisinau.
Desi a contestat implicarea lui Pasat in tentativa de lovitura de stat, Ilascu a recunoscut trei lucruri care lipsesc de orisice relevanta si credibilitate restul dezmintirilor sale. Mai intai, el a confirmat ca ex-ministrul Apararii si directorul SIS intr-adevar a dorit sa devina presedinte al Basarabiei cu ajutorul Kremlinului. Mai apoi, a declarat ca in spatele lui Pasat s-au aflat serviciile speciale ruse. Si in fine, dar nu si in ultimul rand, a marturisit ca Moscova, in lupta ei cu Voronin, a mizat, cel putin in persoana senatorului roman, si pe anumite elemente de la Bucuresti.
Cum ai intoarce-o, afirmatiile lui Ilascu confirma dezvaluirile facute anterior de FLUX, dar si de alte medii de informare, ca Pasat este o unealta in razboiul politic si economic purtat de Putin contra Republicii Moldova. In ceea ce priveste comentariile si concluziile senatorului pe marginea informatiei pe care el insusi ne-a furnizat-o, acestea nu-s decat literatura si moare de varza.
 Petru Bogatu, Flux 
 
Romania isi va suspenda acordul de liber schimb cu BasarabiaPDF Print E-mail
Chisinau, Basarabia/Romanian Global News
Accesari :200
Tuesday, 20 June 2006
Suspendarea acordului de comert liber dintre Basarabia si Romania, la 1 ianuarie 2007, odata cu preconizata aderare a Romaniei la Uniunea Europeana, va duce la echilibrarea balantei comerciale dintre cele doua state, considera Mircea Toader, subsecretar la Ministerul Economiei si Comertului din Romania.

Potrivit Basa-press, comertul exterior dintre Romania si Basarabia a fost in 2005 de 412 mln USD, cu un sold negativ pentru RM de 240 mln USD. Exportul in Romania a fost anul trecut in valoare de 85 mln USD, iar importul - 326 mln USD, potrivit statisticilor romane.
"Dupa 1 ianuarie 2007, situatia s-ar putea schimba, exportul romanesc va fi taxat in aceeasi proportie ca si pentru alte tari ale UE, in timp ce Moldova deja acum beneficiaza de sistemul GSP plus, care presupune exportul a circa 7 200 denumiri de produse in UE fara taxe vamale", a precizat pentru BASA-press Mircea Toader.
Oficialul a presupus ca noul regim comercial "va afecta la o prima etapa comertul bilateral pana cand lucrurile vor intra in fagas normal si companiile se vor obisnui cu noul sistem de impozitare". "Vor fi influentate mai mult exporturile din Romania, care pe langa noile taxe, vor fi puse intr-o competitie mai acerba cu cele ale altor tari europene".
Pe de alta parte, oficialul roman a estimat ca firmele mici moldovenesti vor fi stimulate in continuare sa colaboreze cu intreprinderile romanesti, "tinand cont de proximitatea spatiala, aceeasi limba vorbita si alte avantaje in acest sens".
Dupa integrarea Romaniei in UE, planificata la 1 ianuarie 2007, Bucurestiul se va retrage din toate acordurile de comert liber, inclusiv cu Basarabia. Intrarea Romaniei in UE va insemna aderarea la un nou cadru juridic al relatiilor comerciale externe.
Romania are incheiate, pe langa Acordul European si Acordul Central European de Comert Liber (CEFTA), acorduri de comert liber cu Basarabia, Turcia, Israel, Serbia-Muntenegru, Albania, Bosnia si Hertegovina, AELS (Asociatia Europeana de Liber Schimb).
Chisinaul declara ca suspendarea acordului de comert liber cu Romania nu va afecta schimburile comerciale in speranta obtinerii unui regim comercial asimetric cu Uniunea Europeana in 2007.


 

 
Serviciu civil pentru strainii din ToscanaPDF Print E-mail
Toscana, Italia/Romanian Global News
Accesari :179
Tuesday, 20 June 2006
{mosimage}Tinerii romani cu varste intre 18 si 30 de ani, aflati in Italia ar putea avea in curand sansa sa beneficieze de serviciu civil in aceasta tara, potrivit unei propuneri legislative recente.Comisia de Afaceri Institutionale a regiunii a aprobat o propunere de lege, cu voturile pro ale centru-stangi si votul contra al centru-dreptei, care acum asteapta sa fie discutata de catre consiliul regional pentru a i se da unda verde definitiv.
Potrivit propunerii de lege, serviciul civil regional va fi dedicat tinerilor cu varsta intre 18 si 30 de ani si va dura 12 luni. Cei care sunt interesati sa participe trebuie sa fie domiciliati in Toscana, fiind chiar si straini, dar programul se adreseaza si celor rezidenti in alte tari, in cazul proiectelor de cooperare internationala.
Pentru ca serviciul regional sa devina operativ va fi nevoie de cateva armonizari ale legislatiei si de un act din partea Regiunii, dupa care organizatiile interesate vor putea prezenta proiectele.
Se preconizeaza ca o intrare in vigoare completa a legii va avea loc abia anul viitor. In proiectul de lege este inclusa o dotare initiala de 500.000 de euro, din bilantul pe 2007.
Tinerii care vor fi implicati in proiect vor avea o slujba saptamanala intre 25 si 30 de ore, iar suma cu care vor fi retribuiti va avea la baza suma prevazuta pentru serviciul civil national (aproximativ 420 de euro).
Obiectivele principale ale propunerii legislative sunt formarea si promovarea participarii tinerilor in campul solidaritatii si cooperarii.
Serviciul civil regional exista deja in Lombardia, Emilia Romagna, Veneto si Marche. "Nu vrem ca acest serviciu sa devina un substitut pentru un loc de munca real, si chiar propunerea de lege prevede ca serviciul civil regional sa nu fie cumulabil celui national", a spus presedintele comisiei, Ilio Pasqui.
 
Povestile imigrantilor se aud la RomaPDF Print E-mail
Roma, Italia/Romanian Global News
Accesari :150
Tuesday, 20 June 2006
O initiativa de promovare a povestilor si creativitatii celor care si-au lasat in urma tara de origine pentru a imigra in Italia s-a desfasurat saptamana trecuta la Roma, sub denumirea "Voci ale imigrantilor".
Proiectul a fost initiat si organizat de Fundatia Internationala Don Luigi Di Liegro, cu sprijinul Fundatiei Vodafone in Italia, este dedicat descoperirii talentelor reale din zona comunitatilor de imigranti din Italia.
Intalnirea de prezentare a fost deschisa de salutul consilierului Vincenzo Vita, care promoveaza aceasta initiativa alaturi de consilierul Giulia Rodano. Cei doi au subliniat interesul si valoarea pe care aceasta intalnire inteculturala le are pentru Provincia Roma si pentru Regiunea Lazio, in primul rand ca instrument de cultivare a creativitatii si intalnirii in cadrul unei globalizari care poate reprezenta o buna ocazie de imbogatire.
 
Final de expozitie Dan Perjovschi la Tate ModernPDF Print E-mail
Londra, Anglia/Romanian Global News
Accesari :105
Tuesday, 20 June 2006
{mosimage}Numai trei zile le mai raman celor care sunt interesati sa viziteze expozitia londoneza "The Room Drawing 2005", a celebrului artist roman Dan Perjovschi.

Expozitia poate fi vizitata la  Galeria Tate Modern din Londra, pana vineri, 23 iunie. Intrarea publicului este libera, iar expozitia poate fi vizitata pana joi, intre orele 10.00 si 18.00 de publicul larg, iar vineri, numai de catre mebrii Tate.
Tratand peretii din Members’ Room de la Tate Modern ca pe niste panze negre, Dan Perjovschi creeaza un comentariu social spiritual, provocator si uneori taios, folosind desenul pentru a avea de-a face cu probleme sociale relevante. Lucrarile sale urmeaza traditia caricaturilor politice care leaga observatia umoristica a vietii de zi cu zi de comentariul ironic, informeaza Centrul Cultural Roman din capitala britanica. In anul 1999, Perjovschi a reprezentat Romania la editia a 48-a a Bienalei de la Venetia. El a acoperit, acolo, podeaua pavilionului cu desene si graffiti-uri politice despre viata in era post-comunista si rolul artei est-europene in schimbul cultural cu Vestul. Schitate cu marker negru, desenele lui Perjovschi au disparut, la propriu, sub picioarele vizitatorilor – o aluzie clara la erodarea identitatii est-europene si a artei „vechi“ dupa caderea Zidului.
In vara anului 2004, Collective Gallery l-a invitat pe Perjovschi sa fie artistul rezident neoficial la Festivalul de la Edinburgh. Perjovschi a fost un observator uneori participant critic, care s-a amestecat printre scriitori, artisti si public, s-a implicat in dezbateri culturale si le-a amplasat intr-un context global mai larg. Desenele sale jucause in creta au putut fi vazute pe ecrane updatate regulat, in trei locatii din oras si intr-un ziar distribuit gratuit. Desenele lui Perjovschi raspund intotdeauna la contextul social si politic in care sunt facute si cuprind comentarii asupra unor probleme personale, regionale si internationale. Cercetarea sa pentru „The Room Drawing“ a inclus interviuri cu membri ai echipei Tate si reprezentanti ai Tate Modern’s Council.


 

 
Floria Tosca - Angela Gheorghiu - inca un spectacol la Covent GardenPDF Print E-mail
Londra, Anglia/Romanian Global News
Accesari :131
Tuesday, 20 June 2006
{mosimage}Opera Regala din Londra o va prezenta si marti, 20 iunie, pe diva romanca Angela Gheorghiu in rolul principal al Toscai lui Giaccomo Puccini.
Incepand de vineri, 16 iunie, de la ora 19.30, Gheorghiu se va afla pe afisul Toscai, spectacol ce cunoaste un real succes, iar ziua de marti, 20 iunie, este o noua ocazie pentru romanii din Anglia de a merge la opera pentru o noua prestatie de succes a celebrei soprane.
Un artist rebel, un sadic si o actrita condusa la crima: nu poate fi decat Tosca. Dupa 40 de ani, una dintre cele mai populare dintre operele ce se afla in repertoriul Operei Regale va aparea in fata publicului intr-o noua productie. Angela Gheorghiu va fi cea care va interpreta rolul principal, Floria din Tosca.
Biletele nu au fost inca epuizate, iar cei interesati sa faca o rezervare pot suna la numarul 020 7304 4000.
 
Intalnire de vara a Fundatiei DACIA din Marea BritaniePDF Print E-mail
Birmingham, Anglia/Romanian Global News
Accesari :107
Tuesday, 20 June 2006
{mosimage}DACIA Midsummer Event, ce se va desfaura la inceputul lunii iulie in Marea Britanie, reprezinta inca un prilej de intalnire pentru romanii de aici, dar si inca o ocazie de strangere de fonduri pentru batranii din Romania.Sambata, 1 iunie, intre orele 11.30 si 18.00, la Gradina Botanica din Birmingham va avea loc evenimentul de vara al Fundatiei Artistice Dacia.
Biletele costa 15 lire sterline, 10 lire pentru studenti, iar pentru copii intrarea este gratuita. Pretul biletului include intrarea la Gradina, o expozitie, bufet si bauturi racoritoare si un spectacol live.
Banii in plus care vor ramane dupa eveniment vor merge catre Fundatia romaneasca "Trustul Nu ne uitati" ROFUNT, inregistrata in Marea Britanie, pentru ajutorarea batranilor nevoiasi din Romania.
 
Inca o initiativa pentru romanii din FrantaPDF Print E-mail
Paris, Franta/Romanian Global News
Accesari :126
Tuesday, 20 June 2006
Portalul Franta-Romania are in vedere un nou proiect pentru comunitatea de imigranti romani din Franta.
In curand portalul va lansa un magazin cu produse romanesti, dar nu unul obisnuit, ci un magazin virtual.
Livrarea produselor din magazin se va face direct din Romania, iar livrarea va fi asigurata in cele mai bune conditii. Initiatorii magazinului virtual ii asigura pe romanii din Franta de seriozitatea lor, ca si de calitatea produselor comercializate.
Romanii din Franta sunt asteptati sa isi spuna parerea pe pagina de web Franta-Romania, in legatura cu lucrurile de acasa de care le este cel mai dor. Acestea vor fi comercializate prin intermediul magazinului virtual, fi ca este vorba despre produse de artizanat, suveniruri sau icoane, fie ca este vorba despre produse alimentare, sau bauturi romanesti.
 
Romania reprezentata la Festivalul coreean DanoPDF Print E-mail
Gangneung, Coreea/Romanian Global News
Accesari :121
Tuesday, 20 June 2006
Coreea a devenit in ultima perioada o tara a festivalurilor si intalnirilor deosebite, la care participa adesea si diplomatii straini acreditati in aceasta tara.

Corpul diplomatic din Coreea, din care face parte si ambasadorul roman Valeriu Arteni, a fost invitat recent la cel mai mare festival Dano, care se tine anual in Provincia Gangwon, la Gangneung.
Evenimetul a beneficiat de sprijinul revistei Korea Post, cea care a organizat drumul diplomatilor straini catre provincie pentru a lua parte la evenimenteler coreene. In cadrul acestora, reprezentantii tarilor din Coreea si-au spalat parul in apa de iris si s-au putut bucura de misteriosul dans cu masti. Tot ei au fost cei care si-au suflecat manecile si au participat la atelierele de ate si meserii, invatand sa decoreze evantaie coreene traditionale si sa-si picteze propriile semne din zodiacul chinezesc pe hartie hanji. 
Editia de anul acesta a Festivalului Dano este prima de cand UNESCO l-a declarat o bijuterie culturala.
Dano, sau cea de-a cincea zi din cea de-a cincea luna a calendarului lunar, este in mod traditional una dintre cele mai importante zile din intregul an, alaturi de Chuseok (Ziua Recunostintei) si Seollal (Anul Nou Lunar).
O initiativa din cadrul Festivalului ce a adus zambetul pe buzele diplomatilor straini din Coreea a fost vizita la unul dintre corturile gigant, unde studentii din Coreea au demonstrat ce au invatat despre tara pe care au numit-o casa pentru cea mai buna parte a anului.
"A fost cu adevarat impresionant, pentru ca pentru mine a fost o surpriza. Nu ma asteptam sa vad Romania aici", a spus reprezentantul Romaniei la Seoul, ambasadorul Valeriu Arteni. El a adaugat ca tinerii straini fac o treaba foarte buna promovand culturile straine in Coreea, dar si promovand cultura coreeana in lume.


 

 
O romanca moarta la PradejonPDF Print E-mail
Pradejon, Spania/Romanian Global News
Accesari :101
Tuesday, 20 June 2006
Romanii din Pradejon si localnicii de aici fac tot posibilul sa ajute la repatrierea cadavrului unei romance din localitate, ucisa de cancer.

Maria Neagu, traia la Pradejon de trei ani, alaturi de sotul sau Tudor si de fiul sau Alin, reusisera sa stranga cativa bani si sa aiba o viata mai buna, iar acum visau sa se intoarca in Romania. Din pacate visul Mariei a fost spulberat de o boala crunta care face din ce in ce mai multe victime in ultinele decenii. Maria s-a stins din viata in data de 9 iunie, la numai 50 de ani, dupa ce la finele lunii mai a fost diagnosticata cu cancer la plamani.
Tragica desfasurare a situatie medicale a Mariei a adus familiei o tristete profunda, acutizata si de problemele economice si de procese birocratice excesive prin care trebuie sa treaca pentru repatrierea trupului neinsufletit al Mariei. "Mama ne-a cerut sa o inmormantam in Romania, iar noi vrem sa ii indeplinim dorinta" a spus fiul sau, Alin.
Din pacate visele pot avea uneori un pret prea mare, iar de data aceasta visul Mariei costa 6.000 de euro, o suma pe care familiei sale i-ar fi fost foarte greu sa o dea, dar care cu ajutorul multor maini solidare a fost stransa, indeplinind astfel ultima dorinta a femeii.
O mare parte a comunitatii romanesti din Pradejon si Logrono, si multi dintre vecinii din localitate a intins o mana de ajutor familiei Neagu, care nici macar nu le ceruse ajutorul pentru strangerea acestei sume de bani. "Suntem foarte recunoscatori tuturor celor care ne-au ajutat de-a lungul acestor zile" spune Alin, care povesteste ca si la primarie a fost instalata o urna ad-hoc, pentru strangerea de fonduri anonime, asa cum s-a mai intamplat si in alte cazuri la moartea imigrantilor din zona.

 
Inca o victorie pentru Ionut Zinca in SpaniaPDF Print E-mail
Lakuntza, Spania/Romanian Global News
Accesari :116
Tuesday, 20 June 2006
Ionut Zinca, atletul roman din Victoria, a atins o noua performanta in cursa montana Lakuntza-Aralar Mendi Lasterketa, cu o diferenta de nivel de 2.308 de metri, pe lungimea de 28.5 de kilometri.Alaturi de Zinca au luat startul in cursa 190 de alergatori, care s-au calificat cu totii in ciuda gradului mare de dificultate al cursei.
Desi castigator al cursei, romanul nu a putut, insa, sa-si depaseasca propriul record de 2:05:14, stabilit anterior, anul acesta Zinca avand nevoie de 2 ore 10 minute si 46 de seunde, cu 23 de secunde mai mult decat anul trecut. 
 
Concert de muzica clasica la ParisPDF Print E-mail
Paris, Franta/Romanian Global News
Accesari :107
Tuesday, 20 June 2006
Marti, 20 iunie la ora 19.00 va avea loc un concert cu tema „O istorie a muzicii romanesti”.Concertul va fi sustinut de ansamblul instrumental „Archaues” si va fi dirijat de compozitorul Liviu Danceanu, profesor la „Conservator” din Bucuresti si primul care a primit bursa „Enescu” oferita de Institutul Cultural Roman in Orasul International al Artelor din Paris. Concertul va avea loc la Salonul de Aur a  hotelului Begague, Ambasada Romana la Paris, anunta Institutul Cultural Roman din Franta.
 
Expozitie fotografica a artistei Dana MaitecPDF Print E-mail
Bruxelles, Belgia/Romanian Global News
Accesari :122
Tuesday, 20 June 2006
{mosimage}Centrul Roman de Informatii cu sediul in Bruxelles si Misiunea Romaniei in UE, in parteneriat cu Comisia Europeana DG Enlargement organizeaza expozitia fotografica „Artistii romani din Paris in Atelierele lor”.Lucrarile prezentate ii apartin fotografei de arta Dana Maitec. Evenimentul va avea pe 27 iunie, ora 18.00, in cladirea Charlemagne din sediul Comisiei Europene.
Deschiderea expozitiei se va face in prezenta directorului general DG Enlargement, Michael Leigh, ambasadorului Romaniei pentru UE, Lazar Comanescu, directorului DG Enlargement si a Directiei de Relatii Interinstitutionale, Alain Servantie, si a directorului Centrului Roman de Informatii din Bruxelles, Andrei Tarnea.
Expozitia se va desfasura in perioada 26 iunie-30 iunie, relateaza Doris Mircea, corespondent Romanian Global News.
 
Un militar roman a murit in AfganistanPDF Print E-mail
Kandahar, Afganistan/Romanian Global News
Accesari :123
Tuesday, 20 June 2006
Caporalul Ionel Gheorghita Dragusanu a decedat in dimineata zilei de marti, 20 iunie, in jurul orei 3.00, ora Romaniei, in urma unui incident petrecut in Afganistan.Alaturi de el, alti 4 militari au fost raniti. Militarii se aflau intr-un transportor amfibiu blindat de cercetare si se intorceau la baza din Kandahar dupa ce indeplinisera o misiune de patrulare in sudul Afganistanului. La aproximativ 20 km de baza, primul transportor, dintr-o coloana de patru autovehicule, a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat. Ranitii, dintre care unul aflat in stare grava, au fost transportati la spitalul militar canadian din baza Kandahar, unde le-au fost acordate primele ingrijiri medicale.
Caporalul Ionel Gheorghita Draguseanu, in varsta de 38 de ani, era casatorit si tatal unui copil. El era incadrat la Batalionul 341 Infanterie din Topraisar din anul 2001.
Conducerea Ministerului Apararii Nationale si-a exprimat regretul pentru producerea acestui tragic accident si a transmis condoleante familiei caporalul Ionel Gheorghita Dragusanu, greu incercata in aceste momente dureroase.
 
Week-end cultural romanesc in GermaniaPDF Print E-mail
Munchen, Germania/Romanian Global News
Accesari :143
Tuesday, 20 June 2006
Societatea Culturala Romano-Germana “Apozitia” organizeaza in perioada 30 iunie – 2 iulie, un weekend cultural romanesc.
Vineri, 30 iunie, incepand cu ora 18.00, va fi sustinuta conferinta “Probleme controversate ale identitatii romanesti” de catre profesor doctor Ion Aurel Pop, membru corespondent al Academiei Romane, director al Institutului Cultural Roman din Venetia, eveniment care se va desfasura la sediul “Apozitiei”, Kreuzstr.16, Munchen. El va mai sustine o conferinta si sambata, 1 iulie, incepand cu ora 11.00 la Casa Romanesca, la Consulatul General al Romaniei, conferinta ce va purta numele “Romani, sasi, maghiari in Transilvania de-a lungul secolelor”. In ultima zi a weekendului, duminica, 2 iulie, la Gasteig, la ora 19.00, va avea loc recitalul pianistei Ilinca Dumitrescu.
 
Sarbatoare campeneasca pentru romanii din StrasbourgPDF Print E-mail
Strasbourg, Franta/Romanian Global News 
Accesari :81
Tuesday, 20 June 2006
Va reamintim ca Asociatia romanilor din Strasbourg (AssociationCulturelle et Amicale Roumaine – ACAR) va organiza pe 25 iunie, intre orele 12.00 si 17.00 „Sarbatoarea Campeneasca”.Evenimentul va avea loc la peluza Ares, din Strasbourg, Esplanada. Cu aceasta ocazie cei prezenti vor avea ocazia de a-l cunoaste pe noul consul general la Strasbourg, Mircea Alexandru. Evenimentul beneficiaza si de participarea si concertarea renumitului naist roman Dorin Ghiorghilas.
 
top

(C) 2018 Romanian Global News - singura agentie de presa a romanilor de pretutindeni
Programare si design Ideal Data Solutions