Advertisement
Agentia de presa pentru romanii de pretutindeni
redactia@rgnpress.ro


Menu Principal
Home
- - - - - - -
Arhiva 2006 - listing
- - - - - - -
Arhiva 2006
<<
Septembrie 2006
>>
D
L
M
M
J
V
S
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
Cautare
 
Delegatia romana la Parlamentul European asteapta confirmarea datei aderarii la UEPDF Print E-mail
Strasburg, Franta/Romanian Global News
Accesari :118
Tuesday, 26 September 2006
{mosimage}Ministrul Integrarii Europene, Anca Boagiu, a declarat marti, 26 septembrie, la Strasbourg, cu doar cateva ore inainte de prezentarea raportului Comisiei Europene privind Romania si Bulgaria ca spera ca acest document va confirma data de 1 ianuarie 2007, ca data de aderare a celor doua tari la Uniunea Europeana.Potrivit analizelor facute de Ministerul Integrarii, mai sunt cateva lucruri de facut: acreditarea agentiilor de plati, definitivarea sistemului integrat de control din agricultura si, nu in ultimul rind,
infiintarea Agentiei Nationale de Integritate si continuarea luptei anti-coruptie, transmite corespondentul Hotnews, Adrian Vasilache.
Boagiu s-a referit si la fondurile destinate tarii noastre din bugetul Uniunii Europene. "Romania va beneficia, dupa 1 ianuarie 2007, de 32 de miliarde de euro, atat pentru investititii cat si pentru plati directe. Suma intentionam sa o dublam prin contributii bugetare si credite externe", a spus Boagiu, citata de aceeasi sursa.
Ministrul Integrarii s-a aratat optimist ca in urmatorii 10-12 ani Romania va atinge acelasi nivel de dezvoltare economica si sociala ca si celelalte state europene.
Pe de alta parte, raportorul Parlamentului European pentru Romania, Pierre Moscovici, a declarat ca tara noastra adera “in cele mai dure conditii de pana acum. Cu toate acestea si cei mai inversunati critici ai Romaniei, cum ar fi Markus Ferber, liderul popularilor germani din PE si-au schimbat radical parerea despre tara noastra.
In privinta conditiilor de aderare, Piere Moscovici apreciaza ca acestea sunt "cele mai dure de pana in prezent, pentru ca si extinderea este cea mai dura".
Markus Ferber, liderul popularilor germani din PE, crede acum ca locul nostru este in UE. Ferber a declarat la rindul sau ca ultimul an si jumatate a fost "perioada de glorie a Romaniei" in ceea ce priveste eforturile de aderare, informeaza aceeasi sursa.
 
Reuniunea Ministrilor Apararii din statele membre ale Initiativei din Sud-estul EuropeiPDF Print E-mail
Tirana, Albania/Romanian Global News
Accesari :106
Tuesday, 26 September 2006
{mosimage}O delegatie a Ministerului Apararii Nationale, condusa de Corneliu Dobritoiu(foto), secretar de stat si sef al Departamentului pentru Politica de Aparare si Planificare, participa la Reuniunea Ministrilor Apararii din statele membre ale Initiativei din Sud-estul Europei (SEDM), care se desfasoara la Tirana, Albania, in zilele de 26 si 27 septembrie.In cadrul reuniunii vor fi evaluate proiectele SEDM si activitatile Comitetului Director Politico-Militar pentru anul in curs, actiunile intreprinse pentru dezvoltarea cooperarii dintre SEDM si Pactul de Stabilitate al U.E., stadiul desfasurarii operatiunilor NATO si UE din Afganistan si din Sud-Estul Europei, precum si sprijinul acordat in vederea integrarii tarilor aspirante la calitatea de stat membru NATO. Vor fi aprobate, de asemenea, bugetul si planurile de pregatire pentru anul viitor ale Brigazii Multinationale din Sud-Estul Europei.
 
Sindicalistii de la „Cartel Alfa” suspenda protestelePDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :116
Tuesday, 26 September 2006
{mosimage}Comitetul Confederal al CNS „Cartel Alfa” intrunit luni, 25 septembrie, a analizat evolutia discutiilor purtate de reprezentantii confederatiei cu Guvernul, in paralel cu pichetarea Palatului Parlamentului, si a decis suspendarea actiunilor de protest.In  intalnirea cu reprezentantii CNS „Cartel ALFA” de joi, 21 septembrie, Guvernul si-a declarat disponibilitatea pentru rediscutarea punctelor aflate pe lista de revendicari a sindicalistilor si gasirea unor solutii care sa fie acceptate de partea sindicala, informeaza Prompt Media. Protestele din ultimele doua sptamani au inregistrat un prim rezultat pozitiv. Guvernul s-a aratat, in cele din urma, deschis pe cateva dintre directiile subliniate de sindicalisti: In privinta salariului minim, Executivul s-a aratat deschis formularii unei noi propuneri pentru nivelul salariului minim pe 2007, peste nivelul de 390 de lei propus initial, datorita ameliorarii indicilor macroeconomici pe parcursul anului 2006. In ceea ce priveste Codul Muncii, Guvernul s-a declarat dispus sa sustina modificarile rezultate din intrunirile Consiliului Economic si Social, sustinute de CNS „Cartel Alfa”, iar in privinta Legii salarizarii sectorului bugetar, exista o propunere referitoare la construirea unui sistem unitar de salarizare. Cat priveste preturile la energie si gaz, Guvernul s-a aratat interesat si hotarat sa realizeze o analiza a impactului tarifelor mari la utilitati asupra vietii oamenilor, pentru a putea stabili, in contrapondere, impreuna cu partenerii sociali, masurile cele mai potrivite, informeaza aceeasi sursa.
CNS „Cartel Alfa” va relua, insa, seria pichetarilor, fiind chiar hotarata sa recurga si la alte forme de protest, in cazul in care aceasta disponibilitate a guvernului nu se va concretiza in decizii care sa se regaseasca in bugetul de venituri si cheltuieli pe 2007, ci va ramane doar la stadiul de intentie, sustine sursa citata mai sus.
 
In Bucuresti s-a dezvelit statuia generalului Charles de GaullePDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :80
Tuesday, 26 September 2006
{mosimage}O statuie a generalului Charles de Gaulle a fost dezvelita astazi, 26 septembrie, in piata bucuresteana cu acelasi nume.
Actiunea face parte din manifestarile dedicate Reuniunii la Nivel Inalt a Francofoniei care se va desfasura in capitala Romaniei.
Presedintele Traian Basescu, prezent la ceremonie, a declarat ca Sommetul Francofoniei a oferit romanilor prilejul de a inchina un monument unui „mare prieten al Romaniei”, un gest de recunostinta pe care il datoreaza Frantei si generalului Charles de Gaulle – un om politic urias caruia Romania ii datoreaza mult si ii datoreaza discursul de la Bucuresti din mai 1968, cand o Romanie cotropita de comunism vedea in vorbele lui speranta ca va veni si ziua in care ar putea sa fie din nou libera.”
 
Oficiali ai Luxemburgului in vizita la SibiuPDF Print E-mail
Sibiu, Romania/Romanian Global News
Accesari :75
Tuesday, 26 September 2006
{mosimage}O delegatie formata din oficiali din Marele Ducat de Luxemburg, coordonatorii Programului Luxemburg Capitala Culturala Europeana 2007 si reprezentanti ai celor mai importante institutii mass-media luxemburgheze vor vizita Sibiul in perioada 26–28 septembrie, informeaza Amos News.

Din delegatia luxemburgheza fac parte: ambasadorul Marelui Ducat de Luxemburg in Romania si Grecia Conrad Bruch, Guy Dockendorf, director general in cadrul Ministerului Culturii din Luxemburg, Octavie Modert(foto), coordonatorul programului Luxemburg 2007, Anne Schiltz, jurnalisti luxemburghezi reprezentanti ai unor prestigioase institutii mass-media si altii. Cu aceasta ocazie vor avea loc intalniri cu reprezentantii Biroului de Coordonare al Programului Sibiu Capitala Culturala Europeana 2007 pentru a discuta pe tema proiectelor culturale pe care Sibiul si Luxemburgul le vor derula in comun, precum si intalniri cu reprezentantii Gav/Scholtz & Friends ce vor prezenta oaspetilor campania de comunicare a Programului Sibiu CCE 2007, o intalnire cu comisarul guvernamental pentru Sibiu CCE 2007, Sergiu Nistor si o intalnire cu primarul Klaus Johannis ce va prezenta stadiul pregatirilor pentru anul 2007, din punctul de vedere al infrastructurii, informeaza Amos News. In cadrul aceleiasi intalniri va fi prezentat programului Sibiu CCE 2007 reprezentantilor mass-media din Luxemburg.
Vizita delegatiei din Luxemburg are loc ca urmare a bunei colaborari dintre cele doua viitoare Capitale Culturale Europene, incercand totodata, prin invitarea principalilor reprezentanti ai mass-media luxemburgheze, sa ofere Sibiului o mai buna vizibilitate in Europa.

 

 
“Un 10 perfect” pregatit de cei mai valorosi gimnasti romaniPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :64
Tuesday, 26 September 2006

{mosimage}„Un 10 perfect” este un spectacol pregatit de echipa de aur a gimnasticii romanesti.


 

Evenimentul va avea loc miercuri, 27 septembrie, incepand cu ora 19.00, la Sala Palatului, gazdele spectacolului fiind Mariana Bitang si Octavian Belu, fosti antrenori ai echipei nationale de gimnastica feminina. Vor participa la aceasta reprezentatie Marius Urzica, Oana Ban, Corina Ungureanu,, Andreea Isarescu, Silvia Stroescu, Daniela Sofronie, Monica Rosu, Alexandra Eremia, Sabina Cojocar si Elena Bustiuc, Luminita Brad, Simona Georgescu, Andreea Stefan si Andreea Vladoi.
Ideea organizarii acestui spectacol ii apartine fostului campion la gimnastica masculina Marius Urzica, care doreste odata cu acest eveniment sa recunoasca meritele gimnastilor retrasi din lumea sportului dar care nu reusesc sa se desprinda emotional de ceea ce a insemnat o cariera de succes. Ei isi pot continua astfel prezenta in fata publicului care i-a ovationat si care i-a sustinut pe tot parcursul carierei lor sportive, transmite Amos News. Marius Urzica este singurul roman care a primit nota 10 la Olimpiada de la Atena din anul 2004.
 
A XII-a editie a Festivalului “Sinaia Forever”PDF Print E-mail
Sinaia, Romania/Romanian Global News
Accesari :72
Tuesday, 26 September 2006

Aflat la cea de-a XII-a editie, festivalul toamnei „Sinaia Forever” se va desfasura in perioada 29 septembrie – 1 octombrie, la Sinaia.

 

Cu acest prilej vor fi organizate o serie de evenimente artistice, sportive si de divertisment. Vor fi organizate spectacole pentru copii, de muzica populara, se va auzi fanfara si totul va fi completat cu nelipsitii mici si bere. Anul acesta, festivalul va gazdui si o reuniune internationala, aceasta manifestare contribuind la promovarea valorilor culturale si artistice nationale, la dezvoltarea turistica a Vaii Prahovei, noteaza Amos News.
Sinaia este una dintre cele mai vechi statiuni montane din Romania, fiind denumita si "Perla Carpatilor".
 
Va incepe prima editie a targului de turism “Rustica Romania”PDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :60
Tuesday, 26 September 2006
Deschiderea oficiala a primei editii a targului de turism “Rustica Romania” va avea loc joi, 28 septembrie, incepand cu ora 14.00, la Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara din Bucuresti.Targul se desfasoara in perioada 28 septembrie – 1 octombrie si va include preparate gastronomice traditionale, degustari de vinuri, expozitii de produse de artizanat dar si cele mai atractive oferte de petrecere a vacantelor si a sarbatorilor, informeaza Amos News. Organizatorii evenimentului sunt Asociatia Nationala pentru Turism Rural, Ecologic si Cultural si Amplus International, cu sprijinul Autoritatii Nationale pentru Turism.
 
Steaua joaca al doilea meci din grupele Ligii Campionilor cu Olympique LyonPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :134
Tuesday, 26 September 2006
{mosimage}Steaua se va intalni in etapa a doua a grupei E din Liga Campionilor, in seara zilei de 26 septembrie,  in fata a aproximativ 25.000 de spectatori, cu cea mai in forma echipa a momentului, Olympique Lyon.Fara Radoi si Iacob, absenti sigur in jocul de maine, Olaroiu spera ca macar Cristocea si Paraschiv sa fie recuperati, insa numai al doilea avand sanse de a joaca impotriva celor de la Lyon.
De partea cealalta Gerrard Houllier nu-l va putea folosi pe Tiago, nerefacut dupa accidentare dar se va putea baza pe cei mai tari atacanti din Franta, Sidney Govou si Silvain Wiltord.
In cazul unui succes in fata campionilor Frantei, Dica si restul echipei ar incasa suma de 30.000 de dolari fiecare, iar UEFA ar rasplati clubul cu 600.000 de euro.
Desi Olympique Lyon este printre favoritele echipe la castigarea Cupei anul acesta, avand o echipa plina de valori, printre care si Juninho Pernambucano, cel mai bun executant de lovituri libere din lume, Olaroiu a declarat ca stelistii vor juca la victorie, chiar daca adversarii sunt extrem de puternici.
 
Noi file din programul de maghiarizare al romanilor din CovasnaPDF Print E-mail
Sfantu Gheorghe, Covasna, Romania/Romanian Global News
Accesari :174
Tuesday, 26 September 2006
Comunitatea romaneasca din judetul Covasna mai primeste o „palma” din partea liderilor comunitatii maghiare.
Continuand programul de maghiarizare al populatiei romanesti din zona, conducerea Bibliotecii Judetene Covasna va inainta o propunere de schimbare a denumirii acestei institutii Consiliului Judetean Covasna. Astfel noua denumire a bibliotecii va fi „Bod Peter”. Argumentul invocat este acela ca Bod Peter este un carturar nascut la Cernat, in judetul Covasna, care a trait intre anii 1712-1769, fiind autorul primului dictionar al scriitorilor maghiari. Directorul institutiei crede ca numele acestei personalitati este ideal pentru a conferi identitate maghiara institutiei pe care o reprezinta, in relatia cu membrii comunitatii si cu partenerii culturali din tara si strainatate.
Nimeni nu isi imagineaza ca o astfel de propunere va fi respinsa de Consiliul Judetean. Stam doar si ne intrebam daca, conducerea Bibliotecii Judetene s-a obosit sa consulte si comunitatea romaneasca in legatura cu acest demers. Sau poate conducerea acestei intitutii nu cunoaste ca in judet mai traieste inca o puternica comunitate romaneasca!
Demersul conducerii Bibliotecii Judetene Covasna nu surprinde pe nimeni, fiind unul care se inscrie in sirul altor multe astfel de dovezi elocvente de maghiarizare a romanilor din zona. Se schimba denumiri de strazi, de institutii, etc. Totul pentru a le crea impresia romanilor care mai locuiesc inca acolo ca nu apartin acestei parti de tara. Biblioteca Judeteana Covasna este o institutie publica, nu una privata care sa apartina exclusiv conducerii acesteia.
Pentru Romanian Global News, Dan Tanasa, secretar executiv, Forumul Civic al Romanilor din Harghita si Covasna.
 
Putin “tine” la integritatea Basarabiei?PDF Print E-mail
Chisinau, Basarabia/Romanian Global News
Accesari :158
Tuesday, 26 September 2006
{mosimage}Presedintele rus Vladimir Putin a privilegiat, vineri, 22 septembrie, principiul "integritatii teritoriale" in Europa, parand a lua partea Basarabiei in diferendul acesteia cu regiunea separatista Transnistria, care a votat recent in favoarea alipirii de Rusia, informeaza Basa-press.In legatura cu rezultatul referendumului transnistrean, Putin a declarat ca trebuie stabilit "ce este cel mai important: principiul integritatii teritoriale sau raporturile politice". "Pozitia noastra se doreste fidela respectului dreptului international, iar unul dintre principiile sale este respectarea integritatii teritoriale", a declarat presedintele rus.
El a lasat astfel sa se subinteleaga ca da, intr-o oarecare masura, dreptate autoritatilor basarabene. "Trebuie sa cautam solutii care sa multumeasca toate partile, toti locuitorii unui teritoriu sau al altuia, inclusiv Europa", a adaugat el, facand referire la toate teritoriile separatiste, si in special la provincia Kosovo.
La inceputul saptamanii trecute seful diplomatiei ruse, Serghei Lavrov, a catalogat drept "democratic" referendumul din Transnistria, fara a recunoaste insa oficial scrutinul, noteaza Basa-press. Uniunea Europeana a reiterat, ca nu va recunoaste "in nici un chip" referendumul din aceasta republica separatista cu 550.000 de locuitori, in majoritate rusofoni, care si-a declarat unilateral independenta in 1990.
 
Tratat bilateral cu Romania?PDF Print E-mail
Chisinau, Basarabia/Romanian Global News
Accesari :140
Tuesday, 26 September 2006

{mosimage}Presedintele Senatului Romaniei Nicolae Vacaroiu si presedintele Parlamentului Republici Moldova Marian Lupu au anuntat, luni, la Chisinau, relansarea relatiilor bilateral parlamentare dinte cele doua state si necesitatea crearii unui nou cadru legal dintre cele doua tari, in contextul aderarii Romaniei la UE in ianuarie 2007.

 

Vizita lui Nicolae Vacaroiu este prima vizita oficiala, efectuata in Republica Moldova de catre un presedinte al Senatului din 1998 incoace.

Dupa intrevederea cu Marian Lupu, presedintele Senatului Romaniei a mentionat ca in ultimul timp, relatiile dintre Chisinau si Bucuresti nu au fost la nivelul asteptarilor. El a spus ca a fost examinata necesitatea crearii unui cadru nou care sa asigure continuitate, consistenta si intalniri periodice nu numai la nivel de presedinti, ci si la nivelul comisiilor, a grupurilor de prietenie etc. Vacaroiu a declarat ca aderarea Romaniei la UE in 2007 va conta enorm in rolul pe care Romania il poate juca alaturi de Republica Moldova pentru a face acelasi lucru cat mai curand. „Experienta pe care am acumulat-o o punem la dispozitia Republicii Moldova cu cea mai mare placere. Am dori ca Republica Moldova sa ne urmeze cat mai curand. Aceasta inseamna consecventa si vointa politica pentru a face acest pas”, a declarat Vacaroiu.

La randul sau, presedintele Parlamentului Marian Lupu a felicitat Romania pentru obtinerea raportului de tara a UE, care va fi anuntat la 26 septembrie, mentionand ca aderarea Romaniei la UE impune conditii noi pentru dezvoltarea relatiilor bilaterale dintre cele doua tari. Lupu spus ca in cadrul intrevederii au fost discutate subiecte ce tin de cooperarea propriu-zisa dintre cele doua parlamente, stadiul relatiilor moldo-romane, problema transnistreana, precum si un set de obiective ce tin de obtinerea de catre Republica Moldova a regimului comercial preferential cu UE.

Dupa intrevederile oficiale, solicitat de jurnalisti sa ofere detalii privind Tratatul de baza dintre Republica Moldova si Romania, Vacaroiu a declarat ca in prezent partile se afla sa stadiul acuzatiilor reciproce cine intarzie elaborarea si finalizarea acestui document. „In anul 200 s-au purtat negocieri, s-a parafat un tratat pentru dezvoltarea unor relatii privilegiate de cooperare dintre Romania si Republica Moldova, ulterior, colegii din Republica Moldova au spus trebuie sa-l reluam si sa-l renegociem, intre timp s-a venit cu o formula din partea Ministerului de Externe, care insemna acord, nu tratat politic, de relatii privilegiate si cooperare europeana. La ora actuala avem doua proiecte de tratat unul al partii romane unul al partii moldovene, expertii sunt in negocieri”, a declarat presedintele Senatului roman.

Potrivi lui Vacaroiu, partea romana ar fi dorit un Tratat in care sa fie mentionate conditiile specifice ale cooperarii cu Republica Moldova. „Poti sa faci un tratat sec, insa noi avem un spatiu istoric, o cultura comuna, lucruri care le leaga si care trebuie exprimate”, a declarat Vacaroiu. El a specificat ca articolele de baza ale Tratatului de baza dintre Republica Moldova si Romania se refera la suveranitate, integritate teritoriala, independenta, ceea ce e firesc, dar nu pot fi lasate la o parte chestiunile specifice dintre cele doua state. Vacaroiu si-a exprimat speranta ca se va ajunge foarte rapid la o formula de Tratat privind relatiile privilegiate de cooperare dintre Republica Moldova si Romania.

Referindu-se la introducerea predarii cursului de istorie integrata in Republica Moldova, Vacaroiu a mentionat ca acest subiect a fost discutat cu colegii de la Chisinau, deoarece a general foarte multa nemultumire in Republica Moldova. „Un curs de istorie integrata trebuie sa nu cada in pacatul influentei factorului politic. Istoria trebuie scrisa de catre istorici, asa cum este ea cu bune si cu rele”, a spus presedintele Senatului roman.

Intrebat de ziaristi ce va intreprinde Romania pentru a facilita obtinerea cetatenii romane de catre cetatenii Republicii Moldova, Vacaroiu a spus ca autoritatile romane vor face tot posibilul pentru a reduce nivelul de birocratizare, ce exista in prezent, pentru a micsora perioada de timp necesara redobandirii cetateniei romane. El a precizat ca redobandirea cetateniei de catre cetatenii Republicii Moldova dureaza 4-5 ani, deoarece se aplica principiile legii general pentru cetatenie si nu exista o lege speciala pentru cetatenii din Republica Moldova.
(Carolina Budescu, Flux)

 
Ghenadie Braghis a fost scos de sub urmarirea penalaPDF Print E-mail
Chisinau, Basarabia/Romanian Global News
Accesari :83
Tuesday, 26 September 2006
{mosimage}Directorul de vanzari al postului de televiziune PRO TV Chisinau, Ghenadie Braghis, retinut la 7 septembrie curent pentru luare de mita, a fost scos de sub urmarire penala, din lipsa de probe.Avocatul lui Braghis, Vlad Rosca a declarat pentru Reporter. md ca acesta a fost eliberat prin ordonanta procurorului, din lipsa probelor, care ar demonstra implicarea clientului sau in cadrul infractiunii. Rosca sustine ca dosarul intentat pe numele angajatului PRO TV Chisinau a fost remis organelor de urmarire penala pentru reexaminare. In acelasi timp, sursa citata a mentionat ca apararea va cere clasarea dosarului din lipsa probelor de infractiune.
Amintim ca Ghenadie Braghis a fost acuzat de estorcare si luare de mita, in suma de o mie dolari SUA de la un agent economic, in schimbul oferirii spatiului publicitar. Echipa PRO TV Chisinau sustine ca Braghis a fost retinut dupa "lansarea campaniei "Acces la informatie", cand PRO TV Chisinau a difuzat o stire referitoare la diploma de studii a ministrului Gheorghe Papuc, masinile din dotarea institutiei si abuzurile comise de politisti, stire care l-ar fi deranjat pe ministru”.
 
Romanii si bulgarii din Marea Britanie isi apara conationaliiPDF Print E-mail
Londra, Anglia/Romanian Global News
Accesari :128
Tuesday, 26 September 2006
{mosimage}Zeci de romani si bulgari care lucreaza in Marea Britanie in domeniile bancar, juridic, comercial si industrial au cerut Guvernului de la Londra sa ofere compatriotilor lor dupa aderare aceleasi drepturi ca si cetatenilor din noile state membre ale Uniunii Europene, noteaza publicatia “The Independent”.In scrisoarea deschisa publicata de "The Independent", circa 45 de romani si bulgari din organizatii precum Goldman Sachs sau KPMG i-au avertizat pe ministri ca masurile protectioniste vor afecta Marea Britanie. "Salutam dezbatarea care are loc in Marea Britanie pe tema imigratiei, insa suntem ingrijorati de implicatiile masurii potrivit careia imigratia din Bulgaria si Romania trebuie sa fie gestionata mai atent decat in cazul oricaror altor state. (...) Speram ca Marea Britanie va continua politica din 2004, cand a fost una dintre cele trei state care si-au deschis piata muncii pentru Polonia, Ungaria, Cehia si alte tari din estul Europei. Deschiderea pietei muncii si nu protectionismul s-a dovedit abordarea corecta in trecut si va fi viabila si pe viitor", se arata in scrisoare.
Ministrul britanic de interne, Jonh Reed, a hotarat ca romanii si bulgarii vor beneficia de permise de munca numai daca sunt inalt calificati sau daca pot acoperi deficitul de forta de munca din anumite domenii, o masura considerata mult mai aspra decat cea impusa cetatenilor din statele est-europene care au aderat in mai 2004, informeaza Amos News.
 
Drept de vot pentru imigranti dupa 5 ani de rezidenta in ItaliaPDF Print E-mail
Roma, Italia/Romanian Global News
Accesari :82
Tuesday, 26 September 2006
{mosimage}Imigrantii romani, dar nu numai ei, care sunt rezidenti in Italia de minim 5 ani, vor putea beneficia de dreptul la vot, activ si pasiv, in cadrul alegerilor administrative, alegerilor locale si la alegerile membrilor Parlamentului european.Este vorba, deocamdata, numai despre un proiect de lege constitutionala propus de Marco Boato dei Verdi(foto), prezentata in Camera Deputatilor la data de 28 iulie si care, in prezent, urmeaza sa ajunga si in Comisiile parlamentare. Proiectul de lege are ca obiectiv modificarea articolelor 48 si 75 din Constitutie, prin introducerea a doua puncte speciale. Dar de ce este vorba despre un proiect de lege constitutionala? “O Serie de probleme pot fi infruntate prin legi ordinare, si ma gandesc, evident, la legile asupra carora se discuta in aceasta perioada, referitoare la obtinerea cetateniei, sau la propuneri de legi ordinare, in acord cu tratate internationale” a declarat Boato pentru portalul Stranieri in Italia.
 
Elvetia inchide portile imigrantilor din tari extra-europenePDF Print E-mail
Geneva, Elvetia/Romanian Global News
Accesari :88
Tuesday, 26 September 2006
{mosimage}Elvetienii au votat, cu aproximativ 70% din sufragii pentru, doua noi legi care inaspresc semnificativ normele referitoare la dreptul la azil si la imigratie.
Proiectele de lege au avut ca obiectiv principal sa transforme tara alpina intr-una mai putin “atragatoare” pentru straini si “combaterea abuzurilor”. Legile au fost contestate de stanga, care a invocat “traditia umanitara” a Confederatiei, provocand un referendum.
Inaltul Comisariat al Natiunilor Unite pentru Refugiati (UNHCR) si-a exprimat imediat amaraciunea fata de rezultat: Elvetia – a spus un purtator de cuvant al organizatiei – a aprobat una dintre cele mai severe legislatii referitoare la azil din Europa, in timp ce acum primeste cel mai mic numar de cererei de azil din 1987 (10.000 in 2005). 
Adoptata de guvernul si de parlamentul elevetian (in majoritate de stanga), anul trecut, noua lege referitoare la azil a fost aprobata cu 67.8% dintre voturi. Potrivit Guvernului, noua legislatie va avea ca obiectiv “sa puna capat abuzurilor referitoare la dreptul la azil, si sa rezolve problemele legate de repatrierea celor respinsi”. Ministrul Justitiei si Politiei, Christoph Blocher(foto), a comentat la Berna succesul votului, subliniind ca nu este vorba despre o victorie personala ci despre un “moment important, care face lumina”. In ultimele luni, Blocher spusese ca gratie inaspririi legii referitoare la azil, Elvetia va deveni o tara mai putin interesanta pentru imigrantii clandestini, pentru muncitorii la negru si pentru delincventi.
Inaltul Comisariat si promotorii refendumului impotriva noii legi se tem ca nu va fi asa. Cea mai criticata este dispozitia care permite autoritatilor sa respinga o cerere de azil daca refugiatul nu prezinta in 48 de ore un document de identitate. Potrivit agentiei ONU este imposibil pentru o persoana refugiata sa dispuna de astfel de documente. Noile norme, subliniaza UNHCR, reduc asistenta sociala, care nu va mai fi acordata solicitantilor respinsi care trebuie sa paraseasca Elvetia. Legile aprobate vor permite arestarea candidatului la azil care, dupa refuzul autoritatilor elvetiene, se opune repatrierii. Va fi, astfel, posibila detinerea sa pe o perioada de doi ani, in vederea repatrierii.
La Geneva, noile dispozitii au primit 51,3% din voturi, in timp ce in cantonul Svitto, 8 din 10 persoane au votat pentru inasprirea normelor spunand “da”, iar la Ticino au fost 66,4% voturi  favorabile.
Rezultatele in cazul legii imigratiei au fost similare. Aprobata cu 68% “da”, aceasta are in vedere imbunatatirea integrarii strainilor (circa 20% din populatie) si simplificarea procedurilor. Ea inchide aproape complet poarta Elvetiei in nasul persoanelor provenite din tari din afara Europei. Intrarea lor in Elvetia va fi posibila numai daca sunt muncitori calificati si solicitati de piata de munca elvetiana.
 
Colocviu despre “Mircea Eliade in constiinta europeana” la MilanoPDF Print E-mail
Milano, Italia/Romanian Global News
Accesari :84
Tuesday, 26 September 2006
{mosimage}Museo Civico din Milano a gazduit sambata, 23 septembrie, colocviul Mircea Eliade in constiinta europeana, unul dintre proiectele desemnate castigatoare la concursul Zilele Mircea Eliade, lansat de Institutul Cultural Roman in luna iunie 2006.Moderat de pr. vicar Traian Valdman, colocviul si-a propus sa analizeze actualitatea ideilor lui Mircea Eliade, posteritatea sa intelectuala si literara, precum si promovarea celor mai recente contributii – romanesti si italiene – in dezbaterea asupra mostenirii marelui savant roman, indeosebi a celei in domeniul istoriei religiilor. Discutiile au avut ca punct de plecare comunicarile sustinute de prof. Roberto Scagno de la Universitatea din Padova (Mircea Eliade si dialogul intre civilizatii), dr. Monica Joita, directorul adjunct al Institutului Roman de Cultura si Cercetare Umanistica de la Venetia (Profilul contemporan al lui Mircea Eliade in Romania si Italia), dr. Guido Ravasi, secretar general al Fundatiei Dragan (Mituri, visuri, mistere. Fascinatia operei lui Mircea Eliade) si de asist. univ. Corina Gabriela Badelita, Universitatea din Iasi, fost bursier „Nicolae Iorga” ( Italia – o constanta in formarea lui Mircea Eliade).
Comunicarile si dezbaterile au fost urmate de proiectarea unui film documentar despre ultima etapa a activitatii lui Mircea Eliade, cea desfasurata in calitate de profesor de istoria religiilor la Universitatea din Chicago. Filmul a fost realizat de Iuliana Marciuc si Cristina Tilica de la Societatea Romana de Televiziune.
In cadrul discutiilor au luat cuvantul consulul general al Romaniei la Chicago, prof. Mircea Gheordunescu, prof. Giuseppe Cina de la Universitatea din Genova, ing. Romulus Popescu, presedintele Asociatiei „Romanii din Italia”, prof. Marioara Cirlan Salvadeo, secretar general al Asociatiei, amb. Gabriel Branzaru de la Ministerul Afacerilor Externe, membri ai comunitatii romanesti din Milano, transmite pentru Romanian Global News directorul ICRCU, prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop.
Colocviul a facut parte din seria de manifestari organizate sub egida celei de-a treia editii a Festivalului Romania – Traditii si Valori Europene (17-24 septembrie), organizat de Asociatia ’’Romanii din Italia’’, in colaborare cu Primaria orasului Milano, Ministerul Afacerilor Externe al Romaniei, Institutul Cultural Roman, Institutul Roman de Cultura si Cercetare Umanistica de la Venetia, Consulatul General al Romaniei la Milano si cotidianul ’’Actualitatea romaneasca’’.
 
Editori si traducatori din Turcia si din Romania la ICR IstanbulPDF Print E-mail
Istanbul, Turcia/Romanian Global News
Accesari :67
Tuesday, 26 September 2006
{mosimage}Institutul Cultural Roman Dimitrie Cantemir din Istanbul va organiza, joi, 28 septembrie, o intalnire intre editori si traducatori din Turcia si din Romania.
La reuniunea organizata de ICR Istanbul vor participa, de asemenea, reprezentanti ai diasporei romanesti la Istanbul si un reprezentant al Institutului Cultural Roman Bucuresti, care va prezenta Programul de Sustinere a Traducerilor lansat de ICR.
Programul zilei include doua dezbateri: „Statutul traducatorilor si al traducerilor din literatura sud-est europeana in Romania” si „Perspectivele literaturii romane pe piata editoriala turca”.
Din Romania vor lua parte la intalnire Gulten Abdala, traducatoare, Lidia Bodea (editor sef – non-fiction, Editura Humanitas), Elena Diatcu (editor, Editura Kryterion), Nermin Geamin, traducatoare, drd. Adriana Gheorghe, traducatoare, conf.dr. Luminita Munteanu, traducatoare si turcoloaga, Marcel Popa (director, Editura Enciclopedice/Univers Enciclopedic), Melike Roman, traducatoare, Valentin Sandulescu (ICR), Bogdan Alexandru Stanescu (director editorial, Editura Polirom). Mediul editorial din Turcia va fi reprezentat, printre altii, de Sinan Kuneralp (director, Editure Isis Sinan Kuneralp), Rasit Cavas si Sevi Sonmez (Editura Yapi ve Kredi Bankasi), traducatorii Irfan Nasrattinoglu, Erol Üngen, Georgeta Ozdemir si Roxana Grigoras-Pekguler.
Printre invitati se numara directorii editurilor marilor universitati din Istanbul si un reprezentant al Uniunii Editorilor din Turcia.
 
Emisiune filatelica Franta-Romania - Omagiu lui BrancusiPDF Print E-mail
Paris, Franta/Romanian Global News
Accesari :57
Tuesday, 26 September 2006
{mosimage}Cu ocazia celui de-al XI-lea Sommet al Francofoniei, Romfilatelia si Posta franceza vor lansa, marti, 26 septembrie, o emisiune filatelica comuna Franta/Romania.Emisiunea filatelica va fi un omagiu adus sculptorului Constantin Brancusi, simbol al legaturilor profunde care unesc Romania si Franta. Ambasada Romaniei la Paris a gazduit, pe parcursul zilei de 25 septembrie, intre orele 9.00 si 18.00, un birou postal temporar pentru punerea in vanzare, in avanpremiera, a emisiunii comune Romania-Franta.
Nascut la poalele Carpatilor, in 1876, Constantin Brancusi intra la scoala de Arte Frumoase de la Bucuresti in anul 1902. Ajuns la Paris, doi ani mai tarziu, se inscrie la Scoala Nationala de Arte Frumoase in 1905. Pe perioada studentiei a fost influentat de marele sculptor francez Auguste Rodin, dar stilul sau se va transforma dincolo de prezentarea naturalista spre forme stilizate elegante. In anul 1952, obtine nationalitatea franceza. Se stinge din viata la 16 martie 1957 si va fi inmormantat la cimitirul Montparnasse din Paris.
Dintre operele sculptorului apreciat drept cel mai mare creator al sculpturii secolului XX, doua au fost alese pentru a ilustra aceasta emisiune comuna: Muza adormita si Somnul. Alegerea nu a fost intamplatoare ci releva semnificatii profunde: conservate la Muzeul National de Arta Moderna din Paris – Muza adormita – iar cealalta la Muzeul National de Arta din Bucuresti – Somnul, cele doua opere magnifice ale lui Constantin Brancusi sunt marturia legaturilor stranse dintre tarile si culturile celor doua tari.
 
Un roman – presedinte de onoare al Asociatiei Universitatilor DanubienePDF Print E-mail
Maribor, Slovania/Romanian Global News
Accesari :81
Tuesday, 26 September 2006
{mosimage}Presedintele Consiliului Academic al Universitatii Babes-Bolay din Cluj-Napoca, profesorul Andrei Marga(foto) a fost ales presedinte de onoare al Asociatiei Universitatilor Danubiene.Evenimentul a avut loc la reuniunea anuala a Asociatiei, care s-a desfasurat recent la Maribor, in Slovenia, informeaza Rador. Mandatul pentru aceasta functie este de patru ani si implica responsabilitatea pentru strategia a peste 40 de institutii de invatamant superior din 16 tari danubiene.
 
Conferinta despre istoria muzicii romanesti in BerlinPDF Print E-mail
Berlin, Germania/Romanian Global News
Accesari :63
Tuesday, 26 September 2006
{mosimage}Institutul Cultural Roman ’’Titu Maiorescu’’ din Berlin va gazdui marti, 26 septembrie, conferinta intitulata ’’Cat de europeana este istoria muzicii romanesti’’.

Conferinta va cuprinde si relatarile unor celebri compozitori si interpreti germani despre spatiul cultural sud-est european. In calitate de invitat special va participa si muzicologul Franz Metz. Nascut la Lugoj, Franz Metz a studiat pianul la Bucuresti si apoi a condus, in anii ’80, corul “Franz Schubert” din Timisoara. Dupa stabilirea in Germania, Franz Metz a devenit dirijorul “Banater Kammerorchester”, este membru al Institutului muzicii germane din est si autor a numeroase lucrari de muzicologie. Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Roman ‘’Titu Maiorescu’’ in colaborare cu Asociatia Svabilor banateni, filiala Berlin Brandenburg.

 

 
Specialisti romani au participat in Italia la seminare despre spiritualitatea latina si bizantinaPDF Print E-mail
Vicenza, Italia/Romanian Global News
Accesari :65
Tuesday, 26 September 2006
Specialisti din Romania au participat la seminarul international cu tema „Gregorio Magno – la fortuna del personaggio e dei suoi scritti in Europa Centrale e Orientale dal Medioevo a oggi” (Grigore cel Mare – soarta personalitatii si scrierilor sale in Europa Centrala si de Est din evul mediu pana astazi), organizat de catre Institutul pentru Cercetari de Istorie Sociala si Religioasa din Vicenza (IRSSR), impreuna cu Banca Intesa.   Seminarul s-a desfasurat in perioada 21-23 septembrie, la Vicenza, in regiunea Veneto din Italia. Au participat specialisti si din Italia, Polonia, Ucraina, Rusia, Bulgaria si Vatican.
Lucrarile au fost deschise de catre prof. Giorgio Cracco, de la Universitatea din Torino, secretar general al IRSSR si moderate de prof. Cristiano Diddi, de la Universitatea din Salerno, prof. Ioan-Aurel Pop, de la Universitatea „Babes-Bolyai” si prof. Cesare Alzati, de la Universitatea Catolica din Milano. Prof. Ioan-Aurel Pop a prezentat lucrarea „Receptarea mostenirii Sf. Grigore cel Mare in bisericile de rit bizantin de pe teritoriul Romaniei”. Discutiile au subliniat importanta vietii si activitatii papei Grigore I cel Mare (590-604) pentru spiritualitatea latina si bizantina din Europa Centro-Orientala, din secolele XI-XII pana in prezent, calitatea de punte intre biserici si culturi a mostenirii sale, precum si modelul de biserica lasat de acest pontif, model la care s-a renuntat in favoarea celui impus de papa Grigore al VII-lea, dar care a ramas mereu invocat si pretuit de lumea crestina rasariteana.  
 
Seminar despre evreii din Italia si Romania organizat de ICRCU VenetiaPDF Print E-mail
Gorizia, Italia/Romanian Global News
Accesari :72
Tuesday, 26 September 2006
La Gorizia, in provincia Udine din Italia, s-a desfasurat pe 21 septembrie al patrulea seminar international cu tema „Ebrei in Italia e Romania fra ’800 e ’900” (Evreii din Italia si Romania in secolele al XIX-lea si al XX-lea), organizat de Institutul Roman de Cultura si Cercetare Umanistica din Venetia (IRCCU), Asociatia pentru Relatii Culturale intre Italia si Romania – Milano (ARCIR), Institutul pentru Intalniri Culturale Central-Europene din Gorizia (ICM) si Centrul de Studii Transilvane din Cluj (CST).Au fost prezenti specialisti din Italia, Romania si Germania. Conf. dr. Ioan Bolovan, de la Universitatea „Babes-Bolyai” din Cluj, director al CST, a sustinut comunicarea „Interferente romano-italiene in chestiunea evreilor din Romania la inceputul secolului al XX-lea” (coautor prof. dr. Ioan-Aurel Pop).
 
Oana Pellea intr-un film SFPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :64
Tuesday, 26 September 2006
{mosimage}Oana Pellea(foto) a fost distribuita anul acesta in drama SF "Children of man", regizata de Alfonso Cuaron, alaturi de actori ca Michael Caine, Clive Owen si Julianne Moore.In numarul din octombrie al revistei Tabu, actrita romanca povesteste despre experienta de pe platourile de filmare la productia recompensata deja cu doua premii la festivalul de la Venetia.
"Dupa 10 zile de filmare mi s-a dat alta rulota, dupa 2 zile in rulota era o lumanarica parfumata, dupa 3 zile a aparut o floricica. Sunt lucruri care te duc mai departe, iti dau incredere", spune actrita. In filmul care va avea premiera in Romania pe 17 noiembrie, Oana Pellea isi spune replicile si canta in limba romana.
 
Mihai Traistariu va canta in duet cu Al BanoPDF Print E-mail
Atena, Grecia/Romanian Global News
Accesari :86
Tuesday, 26 September 2006
{mosimage}Cantaretul italian Al Bano i-a facut o oferta de a canta in duet lui Mihai Traistariu.In uma acestei oferte cei dor vor intreprinde impreuna un turneu in Grecia. Al Bano a ramas impresionat cand l-a ascultat pe Mihai la finala Eurovision de la Atena. Apoi, auzind ca este foarte popular in Grecia, a luat legatura cu un manager de acolo, pe care l-a rugat sa-i trimita un CD cu Mihai. Dupa ce i-a ascultat si alte piese, i-a cerut acestuia sa-l puna in legatura cu Traistariu si sa-l invite sa cante alaturi de el in turneul pe care il va intreprinde in scurta vreme. Cei doi vor si inregistra o piesa impreuna, iar Mihai spune ca spera ca turneul cu Al Bano sa ajunga si prin cateva orase din Romania.
 
Ema Ilies, prima castigatoare a concursului „Miss Romani in UK”PDF Print E-mail
Londra, Anglia/Romanian Global News
Accesari :91
Tuesday, 26 September 2006
{mosimage}Prima editie a concursului „Miss Romani in UK” a avut loc in Marea Britanie, duminica, 17 septembrie.
Pentru prima data, peste 200 de romani au venit la restaurantul romanesc 32 Old Bailey's, gazda concursului, pentru a o alege pe cea mai frumoasa romanca in UK.
Concursul Miss Romani in UK a fost organizat de echipa Romani in UK. In luna iulie, ziarul „Roman in UK" impreuna cu website-ul www.romani.co.uk, lansau o serie de intrebari frumoaselor romance din UK. Cele mai indraznete, frumoase, tinere si talentate romance, unsprezece la numar, au asteptat cu emotii, mult doritul eveniment pentru a castiga unul dintre premii, si sansa de a lua acasa marele premiu, 1000 de lire englezesti si coronita Miss Romani in UK, prima editie.
Frumusete, gingasie, flori, baloane, mancare buna, vinuri alese, muzica excelenta a lui DJ Orlando, Daniel Furculesteanu ca prezentator, Inno Brezeanu coordonator de proiect si Cristina Irimie marketing manager, au creat o atmosfera excelenta pentru editia numarul intai a concursului „Miss Romani in UK”.
Juriul, format din Raluca Zdrenghea, maestrul Eugen Sarbu, Lucy Sarpe si Babet Culic impreuna cu publicul au trait intens cele cateva ore ale concursului, incercand sa hotarasca cine va fi purta coronita Miss Romani in UK . Intr-o atmosfera incendiara, cele unsprezece concurente au trecut cu brio probele concursului, oferind celor prezenti, alaturi de tanarul prezentator, imbracat in costum national, o seara cu adevarat romaneasca, o seara de neuitat.
Juriul alaturi de public, au decis acordarea primului titlu de “Miss Romani in UK” timisorencei Ema Ilies(foto). La numai 23 de ani, Ema a cucerit acest titlu prin frumusete, gingasie, simplitate si sinceritate, scrie publicatia „Romani in UK”.
 
Si in Olanda romanii tin legaturaPDF Print E-mail
Utrecht, Olanda/Romanian Global News
Accesari :73
Tuesday, 26 September 2006
O noua intalnire a romanilor din Olanda va avea loc sambata, 7 octombrie, in Stadscafe Broers, din Utrecht.Intalnirea va incepe la ora 20.00 si va dura pana la inchiderea localului. Sunt invitati sa participe atat romanii din Utrecht cat si din imprejurimi.
 
top

(C) 2017 Romanian Global News - singura agentie de presa a romanilor de pretutindeni
Programare si design Ideal Data Solutions