Advertisement
Agentia de presa pentru romanii de pretutindeni
redactia@rgnpress.ro


Menu Principal
Home
- - - - - - -
Arhiva 2006 - listing
- - - - - - -
Arhiva 2006
<<
Noiembrie 2006
>>
D
L
M
M
J
V
S
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30    
Cautare
 
Delegatia Comisiei Europene la Bucuresti are un nou reprezentantPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :200
Friday, 03 November 2006
{mosimage}Donato Chiarini (foto) este noul reprezentant al Delegatiei Comisiei Europene la Bucuresti.
Chiarini s-a nascut pe 19 mai 1942 la Teramo (Italia), a studiat ingineria civila si este master in Politici Internationale.Intre 1964 – 1968  Donato Chiarini a facut parte din echipa de asistenta tehnica pentru Guvernul Republicii Niger, ca reprezentant al COMTEC Roma, in acelasi an, 1968, lucrand si in Congo-Brazaville, ca reprezentant al companiei italiene ENI/AGIP.
In 1969 si-a inceput activitatea la Asociatia Europeana pentru Cooperare (EAC) a Comisiei Europene, facand parte din echipa de asistenta tehnica pentru Guvernul din Burundi. Intre 1975–1987 a fost consilier la Delegatiile Comisiei Europene din Mauritius, Reunion, Seychelles, Insulele Comore, Liban, Maroc, Kenia si in 1975 a devenit seful Antenei Comisiei Europene din Djibouti. Intre 1987 si 1990 a condus Delegatia Europeana in Somalia. In 1991 Chiarini a participat la misiunile pe termen lung din Kenia pentru organizarea operatiunilor de ajutor din Somalia, a fost trimis special pentru Operatiunile de Ajutor Umanitar ale Uniunii Europene din Somalia si Iran, a participat la misiunea ONU de evaluare a nevoilor si de revizuire a sanctiunilor in Iraq si a fost observator in cadrul Misiunii de Monitorizare a Comunitatii Europene in Iugoslavia. Din 1991 pana in 1993 a fost Sef de Delegatie in Mozambic. Intre 1993 si 1996, ca Sef de Departament in cadrul Biroului de Ajutor Umanitar al Comunitatii Europene (ECHO), Donato Chiarini a fost responsabil pentru America Latina, Africa de Nord, Orientul Mijlociu, Asia si NSI. Intre 1998 si 2002 a fost Sef de Delegatie in Cipru, dupa care a avut aceeasi functie in Fosta Republica Iugoslava Macedonia, la Skopje, intre 2002 si 2005. Din 2005 Donato Chiarini a lucrat in cadrul Directoratului General pentru Extindere din Bruxelles. De la 1 noiembrie 2006, Donato Chiarini si-a inceput activitatea ca sef al Delegatiei Comisiei Europene din Romania.
 
Reforma vinului din Romania trebuie sa parcurga si ultima suta de metriPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :219
Friday, 03 November 2006
Romania va definitiva, pana la sfarsitul anului, pozitia pe care o va adopta in raport cu variantele  europene in privinta reformei vinului.Aceasta trebuie pusa in concordanta cu rezultatele negocierilor din 2003, cand au fost obtinute sume importante pentru inlocuirea viilor hibride si promovarea vinului de calitate, informeaza Prompt Media.
UE urmareste reformarea sectorului vinului avand in vedere valoarea stocurilor deja exitente (peste 15 milioane de hectolitri, ceea ce reprezinta aproximativ 8,4 la suta din productia totala de vin), iar sectorul european face fata din ce in ce mai greu concurentei generale. Reforma vinului in Romania trebuie sa aiba in vedre, in principal, simplificarea prevederilor privind calitatea de extindere a rolului organizatiilor profesionale, alinierea la practicile oenologice internationale, simplificarea si adaptarea politicii privind etichetarea. Producatorii romani de vin sunt de parere ca in acest moment tara noastra poate promova mai multe soiuri de vin de calitate (Feteasca alba, Feteasca regala, Tamaioasa romaneasca, Grasa, Feteasca neagra, Babeasca neagra, Cadarca, Francusa, Busuioaca de Bohotin).
Reforma propusa de UE are in vedere in special acordarea de plati directe catre cultivatorii de vita de vie si liberalizarea totala a sectorului. Aceasta varianta ar urmari suspendarea bugetului si transferarea sumelor catre dezvoltare rurala. Printre masurile vizate se are in vedere si eliminarea sprijinului pentru distilarea sub-produselor din vin, pentru stocarea privata sau pentru mustul destinat sucului din struguri. Un buget pentru gestionarea crizelor ar urma sa revina fiecarui stat membru. Accentul spre dezvoltarea rurala ar urma sa fie crescut, vizand masuri precum pre-pensionarea, transferul fermei sau agro-mediu. In ceea ce priveste indicatiile geografice, ar urma sa existe doua tipuri de vinuri: cu si fara indicatie geografica (IG) (cele cu indicatie geografica pot beneficia de protectia IG sau a denumirii de origine). In ceea ce priveste imbogatirea vinului, s-ar putea viza stimularea utilizarii mustului in locul zaharului. In domeniul etichetarii, ar urma sa fie introdus un sistem mai simplu. De asemenea, masurile introduse de Organizatia Mondiala a Comertului trebuie luate in considerare.
In Uniunea Europeana, principalul producator de vin este Franta (30% din productia UE), urmata de Italia (28.5%) si Spania (23,2%). La nivel mondial, concurenta a crescut, Statele Unite devenind al patrulea producator de vinuri. Productia americana a crscut in ultimele doua decenii de aproape 20 de ori si ocupand din pietele traditional europne. Mai mult, statele europene au crescut importurile de vin, ajungandu-se ca aceste sa se apropie de nivelul exporturilor.
 
Intalnire intre sefii Serviciilor de Frontiera din Romania si BasarabiaPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :275
Friday, 03 November 2006
{mosimage}O intalnire la nivel inalt a avut loc astazi, 3 noiembrie, intre sefii Serviciilor de Frontiera din Romania si Basarabia, cu scopul de a semna planul privind dezvoltarea cooperarii institutiilor pe care le conduc.Planul privind dezvoltarea cooperarii institutiilor de frontiera ale Romaniei si Basarabiei pentru anul 2007 a fost semnat astazi, 3 noiembrie, de catre seful Politiei de Frontiera Romane, chestorul principal de politie Nelu Pop, si omologul sau basarabean – seful Serviciului Graniceri al Basarabiei, Igor Colenov (foto).
In cadrul intalnirii, a fost analizata situatia operativa la frontiera, si modalitatile cele mai eficiente pentru o colaborare cat mai buna la efectuarea controlului de frontiera.
In documentul semnat astazi, sunt prevazute o serie de masuri de consolidare a managementului frontierei, managementul supravegherii si controlului frontierei de stat romano-moldovene precum si directive clare referitoare la cooperarea dintre cele doua institutii cu atributii la granita comuna, anunta Biroul de Presa din cadrul Inspectoratului General al Politiei de Frontiera.
Pentru intensificarea eforturilor de combatere a fenomenelor infractionale la frontiera dintre cele doua state romanesti, partile au hotarat sa continue dezvoltarea lucrului in comun privind respectarea regimului frontierei, precum si coordonarea eforturilor de combatere a fenomenelor infractionale.
 
Un politist roman participa la Maratonul de la IstanbulPDF Print E-mail
Istanbul, Turcia/Romanian Global News
Accesari :310
Friday, 03 November 2006
In acest weekend se desfasoara la Istanbul o noua editia a Campionatului European de Maraton al Politistilor in cadrul celui de-al XXVIII-lea Maraton Intercontinental Istanbul Euasia.Romania va fi reprezentata de atletul Hristea Petre, sportiv care se va intrece cu alergatori din alte peste 20 de tari pe distanta de 42,195 kilometri, informeaza Amos News.
Campionatul European de Maraton al Politistilor s-a infiintat in 1950, o data cu infiintarea Uniunii Sportive a Politistilor din Europa, iar cea mai buna clasare romaneasca a reusit-o acelasi Hristea Petre, in urma cu patru ani, in Grecia, cand a terminat pe locul opt desi au participat sportivi din 25 de tari.
 
Uniunea Scriitorilor a lansat programul “Sa ne cunoastem scriitorii”PDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :300
Friday, 03 November 2006
{mosimage}Uniunea Scriitorilor din Romania a lansat printr-o dezbatere organizata  la Clubul Prometheus in colaborare cu revista Romania Literara pe 1 noiembrie,  programul “Sa ne cunoastem scriitorii“,  dedicat vizibilitatii scriitorilor romani contemporani.Genericul manifestarii a fost “De ce nu sint scriitorii VIP-uri?”. Prin acesta, organizatorii si participantii au tinut sa exprime dorinta lor ca scriitorii sa se bucure in societate de respectul cuvenit unor persoane foarte importante pentru cultura natiunii si nu neaparat sa cucereasca notorietatea trecatoare a vedetelor, transmite Horia Garbea pentru Romanian Global News.
Intilnirea s-a bucurat de prezenta unui public numeros. Au participat si au luat cuvintul Nicolae Manolescu, presedintele USR, Gabriel Chifu, secretar al USR, care au moderat discutiile, Gabriel Dimisianu, Alex Stefanescu, Horia Garbea, Mihail Galatanu, Nicolae Prelipceanu, Daniel Cristea-Enache, Doina Jela, Ioan Lazu precum si alte persoane din asistenta.
 
Man.in.Fest 2006 se desfasoara la ClujPDF Print E-mail
Cluj, Romania/Romanian Global News
Accesari :267
Friday, 03 November 2006
{mosimage}La Cluj se desfasura in aceasta perioada neconventionalul festival Man.in.Fest, eveniment ce isi propune de la an la an sa ofere un schimb de informatii, idei si experienta, sa sprijine initiativele indreptate catre experiment si inovatie. De asemenea, acesta isi doreste sa expuna noi fatete ale oamenilor de teatru; in genere sa incurajeze noi forme de expresie teatrala, fie ele si agresive sau socante.
Desfasurat in multiple locatii din orasul Cluj-Napoca, festivalul a oferit si in acest an, gratie a numeroase eforturi, cazare pentru participanti si o portie zdravana si deosebita pentru amatorii de teatru modern.
 
Muzeul National de Istorie a Romaniei se implica in proiectul ANTPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :256
Friday, 03 November 2006
Muzeul National de Istorie a Romaniei se alatura proiectului initiat de tanara generatie, care se refera la patrimoniul si activitatea institutiilor muzeale.In acest sens, Muzeul National de Istorie a Romaniei va asigura un program special de vizitare.
Astfel, sambata, 4 nioembrie, Muzeul National de Istorie a Romaniei va fi deschis in intervarul orar 12.00-20.00, accesul pentru vizitatori fiind gratuit.
 
In Cupa UEFA – Rapid la al doilea egal consecutiv, iar Dinamo invingatoarePDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :288
Friday, 03 November 2006
{mosimage}Echipele romanesti angrenate in Cupa UEFA, Rapid si Dinamo, au obtinut joi seara doua rezultate bune care le mentin cu sanse in cursa pentru calificarea din grupe, transmite Hotnews.

Rapid a avut nevoie de Viorel Moldovan si inspiratia lui Buga pentru a termina la egalitate, 2-2, pe terenul celor de la Hapoel Tel Aviv. Daca atacul si-a facut pe deplin datoria, apararea rapidista s-a dovedit extrem de vulnerabila fiind usor depasita de atacantii adversi.
Echipa lui Razvan Lucescu se afla la al doilea egal consecutiv iar lupta pentru calificare devina mai dificila.

Dinamo-Besiktas
Cu Ganea in formula de start, Dinamo a inceput ofensiv meciul, s-a insatalat in jumatatea de teren adversa si a reusit sa deschida scorul in minutul 20 prin reusita lui Adrian Cristea care a patruns frumos in careul advers, a driblat portarul si a trimis in poarta goala.
Besiktas a dominat repriza secunda cand a avut cateva mari ocazii de gol. Apararea dinamovista a cedat in minutul 58 cand Deivson patrunde si inscrie cu toata opozitia lui Gaev.
Norocul a fost de partea dinamovistilor. Astfel, cand meciul se indrepta spre un 1-1, Niculescu scapa singur cu portarul dar este faultat de un fundas advers. Arbitrul acorda penalty pentru Dinamo si cartonas rosu pentru fundasul lui Besiktas. Niculescu executa impecabil si aduce victoria pentru Dinamo.
Din pacate pentru echipa din Stefan cel Mare, Moti si Margaritescu au fost eliminati in mod stupid in finalul partidei pentru cumul de cartonase galbene.
Prin victoria din aceasta seara Dinamo poate scapa de una din principalele contracanditade la calificare, Besiktas aflandu-se la a doua infrangere consecutiva in grupa dupa cea suferita cu Tottenham pe teren propriu.

Hapoel Tel Aviv - Rapid Bucuresti 2-2
Inceputul de meci nu a fost unul prea fericit pentru echipa giulesteana, greseala grava a lui Rada la ajutat pe Barda sa deschida scorul pentru Hapoel inca din minutul 10. Doar cinci minute mai tarziu Rada si-a rascumparat greseala facand o cursa excelenta pe partea stanga si pasandu-i  lui Viorel Moldovan, acesta aducand egalarea.
Rapid a ratat ocazie dupa ocazie dar cei care au inscrisau fost tot jucatorii adversi, Hapoel intrand la cabine in avantaj.
Nici debutul reprizei secunde nu ne-a fost favorabil, apararea visatoare a Rapidul fiind depasita usor in cateva momente si doar imprecizia atacantilor adversi sau norocul au facut ca Rapidul sa nu fie condusa cu doua goluri diferenta.
Atacul a functionat bine si cel mai criticat jucator rapidist din ultimul timp, Mugurel Buga, a facut o incursiune frumoasa si a inscris pentru 2-2 in minutul 54.
Rapidul a pus stapanire pe joc, a fost echipa mai periculoasa, dar tabela a ramas neschimbata pana la finalul partidei.
A fost al doilea egal pentru echipa lui razvan Lucescu, iar lupta pentru calificare devine tot mai grea.

 
Conferinta pe teme de pedagogie militara s-a desfasurat la BucurestiPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :191
Friday, 03 November 2006
Cea de-a VII-a editie a Conferintei de Pedagogie Militara, cu tema "Educarea si instruirea ofiterilor pentru interoperabilitate", s-a desfasurat la Universitatea Nationala de Aparare "Carol I" din Bucuresti, in zilele de 2 si 3 noiembrie.Conferinta a fost organizata in colaborare cu Asociatia Internationala de Pedagogie Militara si a reunit 25 de cadre didactice si cercetatori de la institutii de invatamant din Austria, Cehia, Elvetia, Danemarca, Finlanda, Germania, Israel, Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, Norvegia, Suedia si Romania.
In cadrul conferintei s-a facut un schimb de opinii privind modul cum evolutiile strategiilor de securitate s-au reflectat in sistemul educational militar si indeosebi in programele de pregatire a militarilor in vederea participarii la misiuni internationale.
 
Rosia Montana Gold Corporation somata sa aduca documente suplimentarePDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :229
Friday, 03 November 2006
Agentia Nationala pentru Protectia Mediului a cerut societatii Rosia Montana Gold Corporation documente si informatii suplimentare referitoare la proiectul „Scoaterea definitiva din fondul forestier national a suprafetei de 255 ha, urmata de defrisarea vegetatiei forestiere”.Societatea a depus o solicitarea de obtinere a acordului de mediu pentru acest proiect in data de 2 octombrie 2006. In conformitate cu OM 860/2002, proiectul se incadreaza in lista activitatilor cu impact semnificativ asupra mediului care se supun evaluarii impactului asupra mediului si intra sub incidenta prevederilor Conventiei privind evaluarea impactului asupra mediului in context transfrontier. Ca urmare a evaluarii documentatiei si a procesului verbal de verificare a amplasamentului, ANPM a solicitat documente si informatii suplimentare necesare completarii memoriului tehnic si notificarii statelor potential afectate, informeaza Prompt Media.
 
Lucratura ucrainiana impotriva Basarabiei la GiurgiulestiPDF Print E-mail
Chisinau, Basarabia/Romanian Global News
Accesari :294
Friday, 03 November 2006
{mosimage}In temeiul editorialului “Cheile de la Gurile Dunarii”, publicat in Ziarul de Garda la 2 noiembrie, deputatul Gheorghe Susarenco a facut o interpelare Procuraturii Generale, solicitand initierea unei anchete penale ce ar permite identificarea “Cartii topografice” a delimitarii teritoriilor in zona de frontiera dintre Moldova si Ucraina, care, in 1998, “a disparut” din Arhivele de Stat ale Basarabiei. La 2 noiembrie, in cadrul sedintei plenare a Parlamentului, deputatul Gheorghe Susarenco i-a cerut procurorului general, Valeriu Balaban, sa dispuna initierea unei anchete penale pentru a descoperi locul aflarii “Cartii topografice” “disparute” si a persoanelor care au admis camuflarea acestui important document de Arhiva.
Deputatul Susarenco a citat din Ziarul de Garda: “Se stie ca Terminalul de la Giurgiulesti trebuia construit pe lungimea de 1150 metri — doar atat spatiu riveran Dunarii rezervase guvernul sovietic al RSS Moldovenesti printr–o hotarare de la 1951. Pentru a determina Chisinaul sa renunte la constructia Terminalului, la mijlocul anilor "90 Ucraina ocupa abuziv 450 de metri din spatiul santierului. Incep negocierile. Insa, in 1998, din Arhivele de stat ale R. Moldova "dispare" carta topografica a delimitarilor de teritoriu in zona de frontiera dintre Moldova si Ucraina. Fara a cauta solutii alternative, Chisinaul accepta inchiderea negocierilor in formula pretinsa de Kiev — minus 450 de metri la Dunare din cei 1150”.
Potrivit autorului articolului “Cheile de la Gurile Dunarii”, o ancheta penala ar permite elucidarea gravelor actiuni de coruptie prin care, in anii “90, R. Moldova a “cedat” din teritoriile sale cateva portiuni de importanta strategica. Regulamentul in vigoare stipuleaza ca procurorul general este obligat sa raspunda in termen de 10 zile la interpelarile deputatilor.
 
Comunistilor de la Chisinau nu le place sa mai se stie ce fac in ParlamentPDF Print E-mail
Chisinau, Basarabia/Romanian Global News
Accesari :352
Friday, 03 November 2006
{mosimage}Reprezentantii fractiunii comuniste insista asupra suspendarii transmisiei in direct a sedintelor Parlamentului la Teleradio Moldova. Ei motiveaza ca transmisiunile ar fi prea costisitoare, in consecinta, bugetul statului suportand prejudicii substantiale.Deputatii comunisti propun ca la Televiziune sa fie realizate doar „editii speciale” in care ar fi reflectata activitatea Legislativului. Desi deputatii din opozitie au argumentat ca suspendarea transmisiunilor in direct nu inseamna nimic altceva decat introducerea unei cenzuri si mai dure la Teleradio-Moldova.
„E o tentativa de a inchide gura opozitiei. PCRM incearca de a lipsi opozitia de singura sansa de a informa alegatorii, prin intermediul mass-media publice, despre situatia reala din domeniul agriculturii, despre incalcarile drepturilor omului, despre marginalizarea opozitiei si despre abuzurile guvernantilor... Cred ca regizorii acestui spectacol de prost gust nu-si dau seama ca ar putea provoca nu doar destabilizarea opozitiei, ci si a electoratului”, sustine deputatul AMN, Leonid Bujor, membru al Comisiei Juridice pentru Numiri si Imunitati. „In timpul sedintei in plen, vicepresedinta Parlamentului, Maria Postoico, mi-a inchis microfonul exact atunci cand intentionam sa comunic demersurile alegatorilor din raionul Rascani care sunt indignati de tentativele PCRM de a suspenda transmisiunile in direct ale sedintelor Parlamentului”, a mai adaugat deputatul AMN. Referitor la motivarea deputatilor comunisti, potrivit carora transmisiunile urmeaza a fi suspendate din motive economice, Bujor a spus ca „risipa de bani, de fapt, are loc in special in timpul deplasarilor deputatilor comunisti cu automobilele de stat”. „Aceste drumuri electorale costa mult mai scump”, sustine Leonid Bujor, precizand ca tentativa comunistilor de a limita accesul telespectatorilor si radioascultatorilor la dezbaterile legislative este o consecinta a votului din 4 aprilie 2005.
 
Schimbare in sistemul de imigrare din QuebecPDF Print E-mail
Quebec, Canada/Romanian Global News
Accesari :304
Friday, 03 November 2006
{mosimage}De prin 2005 se zvonea ca procedura de imigrare in Quebec se va reviziui, insa putini credeau ca se va si schimba ceva, vorba lui Caragiale. Si, culmea, nu numai ca s-a revizuit, dar s-a si schimbat, si nu doar pe ici, pe colo, ci chiar in ansamblu.O unda de soc a aparut la vestea ca provincia Quebec a anuntat intrarea in vigoare a unor modificari majore ale procedurii de imigrare. Sperante si dezamagiri. Revolta si teama. Pe de o parte, sunt dezamagirile celor cu dosare in curs de procesare, care au aflat cu stupoare ca au aparut schimbari aplicabile retroactiv. Pe de alta parte, sunt sperantele celor ce se regasesc pe noua lista speciala, care aduce puncte suplimentare in dosar, si anume pe asa-numita lista de domaines de formation.
Aceasta lista este marea surpriza a noilor schimbari. Ca un adevarat magician, Guvernul provinciei Quebec a scos din joben un tabel cu studii la care nimeni nu se gandea: „medecine“, „boucherie de detail“, „boulangerie“, „patisserie“, „plomberie et chauffage“, „peinture en batiment“, „matricage“, etc. Conditia pentru acordarea acestor puncte este ca studiile in cauza sa fie terminate in ultimii 5 ani sau sa existe o experienta profesionala de minimum 12 luni (in ultimii 5 ani) intr-o profesie care are legatura cu specializarile respective.
E posibil ca aparitia pe lista speciala a studiilor de medicina sa reprezinte un semnal ca se vor relaxa conditiile de acces la aceasta profesie si un semn de bun augur pentru medicii aflati aici sau pe cale de a sosi. Se poate spune deci ca provincia Quebec este prima care a deschis oficial portile pentru medici, avand in vedere ca acorda pentru aceste studii un numar de 5 puncte, la egalitate cu studiile in „genie chimique“, „mathematique“, „sciences de l'informatique“ etc. Trebuie facuta o precizare importanta: studiile in „medecine dentaire“, „medecine et chirugie experimentales“ si „medecine veterinaire“ primesc 0 puncte.
Cu o bagheta magica, acelasi Guvern a facut sa dispara niste studii foarte bine cotate pana mai ieri: „genie electrique et electronique“ si deci unii dintre marii perdanti ai acestei schimbari sunt „les ingenieurs electriciens et electroniciens “. (CNP 2133).
Lista de „domaines de formation“ se va aplica dosarelor depuse incepand cu 16 octombrie 2006. Trebuie mentionat ca vechile liste de „professions en demande“ si „formations privilegiees“ au fost modificate si se aplica numai dosarelor deja trimise. Cu alte cuvinte, Guvernul nu s-a multumit sa modifice niste criterii aplicabile viitorilor candidati, ci a vrut sa „zguduie” putin si actualele dosare aflate in procesare si, drept urmare, a modificat listele amintite, folosite de aplicanti atunci cand s-au autoevaluat.
In consecinta, in acest moment exista aplicanti care au mari „sanse” de a fi respinsi pentru ca noua lista de professions en demande nu mai contine „ingenieurs mecaniciens“, „ingenieurs chimistes“, „ingenieurs informaticiens“ etc. Atentie, e vorba despre o lista cu aplicabilitate retroactiva numai pentru dosarele depuse pana in 15 octombrie. Dupa 16 octombrie (inclusiv) lista de professions en demande nu mai exista.
Revenind la schimbarile care se vor aplica, este de remarcat ca nu se mai acorda punctul pentru prieten in Quebec. Acum se va puncta numai pentru rudele din Quebec (cu exceptia nepotilor/matusilor/unchilor). De asemenea, au disparut punctele acordate pentru studii in limba franceza, a aparut regula ca se puncteaza si existenta copiilor de maximum 21 de ani, a aparut un criteriu distinct in ceea ce priveste existenta unei oferte de munca si sunt punctate diferentiat unele diplome de studii, facandu-se o distinctie intre diplomele preuniversitare/postliceale tehnice si cele non-tehnice.
Un aspect foarte important este aparitia criteriului souscription d'un contract, materializat prin afisarea, pe site-ul oficial Immigration-Quebec.ca a unei declaratii-contract pe care aplicantii trebuie sa o semneze, reprezentand angajamentul ca vor intra in Quebec cu o anumita suma de bani, necesara supravietuirii in primele trei luni ale noii vieti.
(Un articol de Gabriel Hoidrag, „Pagini Romanesti”)
 
Spania si Italia isi impart muncitorii romani si dupa 1 ianuarie 2007PDF Print E-mail
Roma, Italia/Romanian Global News
Accesari :342
Friday, 03 November 2006
In ziua de azi peste 2 milioane de romani au emigrat in Spania si Italia, asta inseamna ca circa 80% din romanii care au emigrat in Europa au ales ca destinatie aceste tari. Tocmai din aceste motive Spania si Italia mentin contacte permanente in aceste zile cand mai multe tari au decis sa aplice restrictii pentru muncitorii romani odata cu 1 ianuarie 2007.
Desi Spania s-a pronuntat deja prin ministrul afacerilor externe Miguel Angel Moratinos pentru adoptarea unor masuri similare cu cele aplicate statelor care au aderat in 2004, comform unor surse din ministerul muncii condus de Jesus Caldera, Italia nu a agreat propunerea Spaniei de a fixa ca restrictie o perioada maxima de doi ani, sau chiar mai putin,si o serie de facilitati pentru muncitorii romani, cum ar fi contingente de muncitori pe diferite domenii si o serie de alte avantaje . Un lucru este clar niciunul din cele doua tari nu va renunta total la restrictii odata cu 1 ianuarie 2007, iar pozitia lor va fi aproape identica.
(comentariu de Spania Romaneasca)
 
Germania isi mentine restrictiile pentru muncitorilor romaniPDF Print E-mail
Berlin, Germania/Romanian Global News
Accesari :236
Friday, 03 November 2006
{mosimage}Romani care vor sa lucreze in Germania se vor supune acelorasi reguli impuse celor zece state care au aderat la UE in 2004. Anuntul a fost facut, joi, de cancelarul german, Angela Merkel (foto), in cadrul intalnirii pe care a avut-o la Berlin cu premierul Calin Popescu Tariceanu. "Nu sunt restrictii suplimentare pentru muncitorii romani. Nu este o situatie speciala pentru Romania", a explicat Merkel, adaugand ca Germania isi protejeaza astfel piata muncii.
Totodata, Germania a solicitat Comisiei Europene ca, pana la sfarsitul acestui an, sa fie intocmita o informare privind modul in care Romania a rezolvat deficientele semnalate in raportul Comisiei Europene. In functie de concluziile documentului, Germania ar putea cere masuri suplimentare de protectie, a explicat cancelarul Angela Merkel. Oficialul german a apreciat eforturile facute de Romania in vederea aderarii la UE si a declarat ca partea germana va urmari, in continuare, eforturile pentru indeplinirea tuturor conditiilor in domeniul justitie si afaceri interne.
„Am primit asigurari ca Romania va face toate eforturile pentru a indeplini criteriile si sunt convinsa ca ne putem baza pe sprijinul Romaniei, pentru ca semnele sunt foarte bune”, a spus cancelarul german.
In 25 octombrie, printr-o motiune redactata cu ocazia dezbaterilor din Camera inferioara a Parlamentului Germaniei pe tema ratificarii Tratatului de aderare la UE a Romaniei si Bulgariei, principalele partide parlamentare au cerut activarea clauzelor de salvgardare, de la 1 ianuarie, daca noile state membre nu indeplinesc conditii stricte.
"Bundestagul german considera ca masurile de salvgardare sunt necesare de la inceputul aderarii, daca lacunele enuntate de Comisia Europeana nu sunt eliminate pana la 1 ianuarie 2007", scria in textul motiunii.
Apelurile din Parlamentul german privind activarea clauzelor de salvgardare in cazul Romaniei si Bulgariei, la 1 ianuarie 2007 au fost insa respinse de Comisia Europeana.
Saptamana trecuta, Camera inferioara a Parlamentului german a ratificat Tratatul de aderare a Romaniei si Bulgariei la Uniunea Europeana, documentul urmand sa fie votat peste cateva zile de Camera superioara.
 
Intalnirea bianuala a memebrilor Asociatiei Romanilor din FinlandaPDF Print E-mail
Helsinki, Finlanda/Romanian Global News
Accesari :479
Friday, 03 November 2006
{mosimage}Intalnirea bianuala a memebrilor Asociatiei Romanilor din Finlanda (ARF) a avut loc recent la Helsinki.Potrivit vice-presedintelui ARF, Calin Hera, s-a discutat despre actiunile realizate in ultima jumatate de an, precum „Festivalul de film romanesc”, „Sarbatoarea romanesca” de la biserica din Tapiola, „Cursul de limba finlandeza pentru romani” si altele. Totusi, foarte mult accent s-a pus pe organizarea viitoarelor actiuni, luna decembrie dovedindu-se a fi foarte incarcata pentru romanii care locuiesc in „Tara celor 1000 de lacuri” (toate inghetate in aceasta perioada), in afara de traditionalul 1 Decembrie fiind, de asememena, organizat si un „Pikkujoulu (Micul Craciun) pentru romani”, precum si un „Craciun pentru copii romani”, pe 16 decembrie. Mai multe informatii pot fi gasite pe site-ul ARF, www.arofi.org.
 
Politia austriaca a descoperit o retea de trafic ucrainiana care trafica basarabeniPDF Print E-mail
Chisinau, Basarabia/Romanian Global News
Accesari :222
Friday, 03 November 2006
Un grup de cetateni ai Ucrainei au fost arestati in Austria, fiind suspectati ca au introdus ilegal in aceasta tara pe parcursul unui an zeci de cetateni ai Moldovei si Ucrainei.
Politia a decscoperit ca acestia au incasat de la fiecare persoana traficata cate 1200 dolari americani. Politia austriaca a declarat zilele trecute ca a arestat un grup de cetateni ucraineni suspectati de trafic de fiinte umane, transmite agentia Associated Press. In arestul politiei austriece sunt patru cetateni ai Ucrainei, cu varste cuprinse intre 26 si 41 de ani, care sunt in custodia autoritatilor din Austria.
Cei patru sunt suspectati ca ar fi introdus ilegal in Italia prin Austria din octombrie 2005 pana in octombrie current circa 200 de cetateni din Moldova si Ucraina. Dela 16 persoane au declarat ca au platit cate 1200 dolari americani celor patru ca sa fie transportati in Europa de Vest.
Pe de alta parte, Vladimir Turcanu, presedintele Comisiei Juridice pentru Numiri si Imunitati, sustine ca „transmisiunile trebuie suspendate, deoarece deputatii din opozitie folosesc acest spatiu de emisie pentru a se manifesta”. El sustine ca alegatorii cer suspendarea transmisiunilor. „Si-apoi, spune Turcanu, mos Ion nu are nevoie de aceste transmisiuni, pentru ca, oricum, el nu intelege nimic”. Contactat de Stirea de Garda, presedintele Companiei publice „Teleradio-Moldova”, Ilie Telescu, a declarat ca, in privinta suspendarii transmisiunilor prea putine depind de conducerea institutiei publice a audiovizualului. „Daca va fi adoptata o astfel de decizie, vom respecta-o”, a confirmat Telescu.
 
O noua intalnire culinara multiculturala pentru romanii din GenevaPDF Print E-mail
Geneva, Elvetia/Romanian Global News
Accesari :299
Friday, 03 November 2006
Asociatia Romanilor din Geneva, Maison Kultura si Maison du Quartier des Eaux-Vives din aceeasi localitate elvetiana continua vineri, 3 noiembrie, la sediul acesteia din urma, seria intalnirilor culinare interculturale „Saveurs du Monde”.Intrunirea va incepe la ora 19:00 si va fi o seara dedicata specialitatilor chiliene, dar si a cunoasterii intre culturi, informeaza organizatorii manifestarii. Pentru a putea participa la intalnirea gastronomica, doritorii trebuie sa achite o taxa de intrare de 7 euro. Pe langa preparatele culinare, la intrunire se va mai asculta si muzica apartinand culturii din seara respectiva.
Editia din aceasta toamna a actiunii Saveurs du Monde a demarat pe 6 octombrie, cu un bufet canadian, continuand pe 17 noiembrie, cu specialitati de pe Coasta de Fildes. Seria se va incheia pe 8 decembrie, cu o mare ceremonie de final la care se vor servi preperate canadiene si vor avea loc mai multe concerte.
 
Familia crestina, prezentata de parintele Nicolae Tanase in AmericaPDF Print E-mail
Troy, SUA/Romanian Global News
Accesari :315
Friday, 03 November 2006
{mosimage}Parintele Nicolae Tanase (foto), presedintele Asociatiei Pro Vita pentru Nascuti si Nenascuti din Valea Plopului, se afla in perioada 21 octombrie - 10 noiembrie pe continentul nord-american, unde sustine o serie de conferinte.Desfasurate sub genericul "Familia crestina in confruntarea lumii contemporane. Sotia ideala si sotul perfect”, conferintele din Statele Unite ale Americii si Canada au inceput in parohia Sf. Dumitru din Toronto si au continuat la Catedrala Sf. Imparati Constantin si Elena din Chicago si la Indiana University din Bloomington, informeaza Arhiepiscopia Ortodoxa Romana in America si Canada. Urmatoarea dezbatere va avea loc sambata, 4 noiembrie, de la ora 19:00, in parohia Sfanta Treime din orasul Troy, urmand ca restul conferintelor sa aiba loc duminica, 5 noiembrie,  de la ora 12:00, in Catedrala Sf. Gheorghe din  Windsor, marti, 7 noiembrie, de la ora 19:00, la parohia Sf. Arhangheli Mihail si Gavriil din Montreal, si vineri, 10 noiembrie, tot de la ora 19:00, la parohia Sfantul Nicolae din New York.
 
Ore de cateheza lunara pentru copiii romani din ClevelandPDF Print E-mail
Cleveland, SUA/Romanian Global News
Accesari :246
Friday, 03 November 2006
Lumea vazuta prin ochii icoanelor va fi tema de sambata, 4 noiembrie, a seminarului lunar de cateheza destinat copiilor, care va avea loc incepand cu ora 16:00, la biserica ortodoxa romana Sfanta Maria din Cleveland.Initiatorul acestui program, parintele Remus Grama, va incerca sa le explice copiilor cateva notiuni despre credinta prin intermediul icoanelor, primul exemplu find cel al fiului risipitor. Dupe terminarea orei de cateheza din aceasta saptamana va urma slujba Vecerniei, la care sunt invitati sa ia parte nu numai copiii, ci si adultii.
 
Si firme romanesti participa la expozitii de vin specializate in Kazahstan.PDF Print E-mail
Alma-Ata, Kazahstan/Romanian Global News
Accesari :322
Friday, 03 November 2006
{mosimage}In perioada 1-4 noiembrie 2006, la Alma-Ata, Kazahstan, la Complexul Expozitional Atakent, se desfasoara doua manifestari expoztionale internationale: “WorldFood Kazahstan 2006” si “Power Kazahstan 2006 ”.La “WorldFood Kazahstan 2006”, aflata la cea de a 9-a editie, participa, in premiera, alaturi de alte cca. 300 companii din 27 de tari, si producatorul de vinuri din Romania, S.C. ZAREA S.A. Compania romaneasca a expus intr-un stand propriu cele mai bune produse ale sale care se livreaza la export: vestitul spumant brut “Zarea”, alte vinuri spumante clasice sau aromatizate cu fructe, vinuri de Murfatlar albe si rosii, bitter-ul “Carpaten”, vermuturile “Zarea”, brandy “Olimpia” si gama de sampanie pentru copii “Robby Bubble”.
Pe parcursul a celor 4 zile de expozitie sunt asteptati peste 15 mii de vizitatori la aceasta expozitie. Directorul de export al ZAREA S.A., Dumitru Stancu, spera sa identifice unul sau mai multi parteneri kazahstanezi interesati in importul produselor ZAREA in Kazahstan, ceea ce ar insemna revenirea vinurilor si altor bauturi romanesti in acest spatiu.  Se stie ca, in perioada sovietica, vinul de Murfatlar avea mare cautare in Kazahstan, se servea in primul rand la casele de protocol ale partidului comunist sovietic din aceasta tara.
La expozitia “Power Kazahstan 2006”, editia a 5-a, participa tot in premiera, alaturi de alte 70 companii din 12 tari, compania romaneasca “Energobit” din Cluj-Napoca, specializata in executarea de transformatoare electrice de tensiune joasa si medie, in speranta identificarii de parteneri interesati de productia romaneasca.
Reprezentantul “Energobit”, Cristian Bordei, considera extrem de utila deplasarea si participarea la expozitia din Kazahstan, tara cu potential energetic extrem de mare si este de parere ca si alte companii romanesti ar trebui sa se orienteze spre spatiul ex-sovietic, unde exista multe oportunitati de afaceri.
De mentionat ca cele doua companii romanesti – ZAREA SA si ENERGOBIT Cluj-Napoca participa la expozitiile specializate din Kazahstan la indemnul si cu sprijinul sustinut al Ambasadei Romaniei la Alma-Ata, in special al ambasadorului Vasile Soare, care a organizat o serie de intalniri cu parteneri din Kazahstan pentru reprezentantii celor doua companii romanesti.
 
Clubul Bunicilor din Toronto, in cautare de voluntariPDF Print E-mail
Toronto, Canada/Romanian Global News
Accesari :226
Friday, 03 November 2006
{mosimage}Clubul bunicilor infiintat de Alianta Romanilor Canadieni din Toronto are nevoie de voluntari pentru organizarea activitatilor planificate. Acestia trebuie sa fie tot bunici, entuziasti, care sa  mearga la intalniri si sa ii anunte pe ceilalti membri ai clubului despre intalnirile ce vor urma, informeaza ARC. Persoanele care vor sa ajute sunt rugate sa trimita un mesaj in acest sens pe e-mail, la adresa info@arcweb.ca, sau sa sune la numarul de telefon  416-386-9751.
„Clubul Bunicilor” a fost infiintat cu scopul de a le oferi persoanelor de varsta a III-a posibilitatea de a se intalni si dialoga, iar pana in prezent are 30 de membri, numarul lor fiind in crestere.
 
Inca un simbol romanesc in MontrealPDF Print E-mail
Montreal, Canada/Romanian Global News
Accesari :227
Friday, 03 November 2006
Romanii din Montreal se pot mandri, de la mijlocul lunii trecute, cu un nou simbol propriu, un tei care a sosit din tara si care a fost plantat in Parc des Rapides din localitatea canadiana. Copacul a fost adus de biologul Daniel Manolescu si a fost instalat in parc in centrul unui soclu din piatra in forma de rotonda, ce duce cu gandul la Tropaeum Traiani de la Adamclisi, informeaza publicatia Pagini Romanesti. Teiul face parte din specia Tilia Americana, care, la maturitate, ajunge la peste 30 de metri inaltime, si se vrea a fi un omagiu adus poetului Mihai Eminescu, dar si un mod de a ne reaminti de Columna lui Traian, simbol al originii latine a poporului roman. Biologul Daniel Manolescu isi onoreaza, astfel, promisiunea facuta in aceasta vara, urmand sa realizeze, sub egida grupului pentru stiintele naturii Heritage Laurentien, si alte activitati pentru romanii de toate varstele, mai anunta revista romaneasca.
 
Concurs pentru afisul RombelPDF Print E-mail
Bruxelles, Belgia/Romanian Global News
Accesari :209
Friday, 03 November 2006
{mosimage}Echipa portalului romanesc Rombel are nevoie urgenta de un afis format A3 pentru reclama la Petrecerea Rombel din 9 decembrie, care va fi afisat la Ambasada Romaniei la Bruxelles, Consulat si in alte locuri publice.Textul anuntului este publicat pe pagina de start a site-ului romanesc, afisul urmand sa contina atat elemente de grafica, poze, cat si bannerul Rombel si eventualii sponsori. Concursul pentru alegerea afisului se va incheia luni, 6 noiembrie, la ora 17:00, iar propunerile pot fi trimise la adresa de e-mail dorin@rombel.com pana la acea data. Castigatorul va fi desemnat de un comitet organizator, care ii va oferi ca premiu intrarea gratuita la petrecerea de la inceputul lunii decembrie, informeaza portalul.
 
Romanii din Toronto, invitati la drumetiePDF Print E-mail
Toronto, Canada/Romanian Global News
Accesari :352
Friday, 03 November 2006
Alianta Romanilor Canadieni organizeaza sambata, 4 noiembrie, de la ora 09:15, o mini-excursie din Toronto catre Rattlesnake Point Conservation Area.Traseul pe care il vor parcurge romanii va avea o lungime de 14 kilometri. Persoanele interesate de drumetie se vor intalni cu organizatorii actiunii in parcarea de langa statia de metrou Islington, plecarea urmand sa aiba loc la ora 09:30. Pentru a putea participa la excursie, romanii trebuie sa plateasca suma dfe 4,5 dolari, informeaza ARC.
 
Lucrare semnata de Dimitrie Cantemir, donata BasarabieiPDF Print E-mail
Chisinau, Basarabia/Romanian Global News
Accesari :322
Friday, 03 November 2006
{mosimage}Lucrarea stiintifica "Istoria Imperiului Otoman", scrisa de Dimitrie Cantemir si editata la Hamburg in anul 1745, a fost donata Basarabiei de catre doi oameni de afaceri turci.Potrivit unui comunicat de presa emis de Presedintia Moldovei, Mete Bora si Selim Bora, conducatori ai companiei turce „Suma”, specializata in domeniul constructiilor, aflati in vizita in Basarabia, i-au inmanat presedeintelui Vladimir Voronon volumul respectiv, achizitionat de Mete Bora in cadrul unei licitatii, desfasurate in Turcia. Donatia investitorului turc a fost facuta cu prilejul implinirii a 333 de ani de la nasterea lui Dimitrie Cantemir.
 
Teatrul Ariel din Ramnicu Valcea la ChieriPDF Print E-mail
Chieri, Italia/Romanian Global News
Accesari :275
Friday, 03 November 2006
Teatrul Municipal “ARIEL” din Ramnicu Valcea a sustinut joi, 2 noiembrie, in Sala della Conceria 2 la Chieri spectacolul cu piesa “Giocondele” .Spectacolul, pe un text de Brigitte Louveaux, regia Sandy Maberley, este o productie a Teatrului Ariel din Ramnicu Valcea, in colaborare cu Teatrul Melange, si “face legatura intre teatru si imagine, conducand publicul intr-o calatorie suprarealista printr-un peisaj exploziv de arta vizuala moderna”.
Manifestarea a fost organizata de catre Asociatia culturala si sociala italo-romana “Ovidiu Onlus” si Primaria orasului Chieri. Teatrul Ariel se afla intr-un turneu european ce va  mai avea ca opriri: Torino (3 – 6 noiembrie); Viterbo – Italia (8 – 12 noiembrie), in cadrul Festivalul international de teatru “Est Theatre”; Sassari – Italia (14 – 19 noiembrie), Londra - Anglia (16 – 24 noiembrie).
 
Trio romanesc in spectacol la KolnPDF Print E-mail
Koln, Germania/Romanian Global News
Accesari :226
Friday, 03 November 2006
{mosimage}Actorii Mihai Bisericanu (foto), Radu Gheorghe si Georgeta Ciocarlan se vor afla sambata, 4 noiembrie, incepand cu ora 19:00, pe scena Burgerhaus Kalk din Koln, unde vor interpreta rolurile din piesa „Ludwig, Nicole & Jo”.Spectacolul este organizat de Institutul Cultural Roman din Bucuresti si Centrul Cultural Roman din Koln, scenariul si regia apartinandu-i lui Radu Gheorghe, informeaza portalul tinerilor romani din Germania. Aceasta nu este prima reprezentatie in Germania a piesei lui Radu Gheorghe, „Ludwig, Nicole & Jo” fiind prezentat cu succes si la „Euro Theater Central” din Bonn. Biletele se pot rezerva de la numerele de telefon 0221/60 85 744, 02174 / 494394, 0221/87 01 289 sau 0221/60 85 683.
 
Artisti romani, in concert la DublinPDF Print E-mail
Dublin, Irlanda/Romanian Global News
Accesari :267
Friday, 03 November 2006
{mosimage}Interpretii romani Laura Lavric si Gheorghe Gheorghiu (foto) sunt protagonistii a doua spectacole umoristico-muzicale care vor avea loc in perioada 4-5 noiembrie la Club A.L.S.A.A, in apropierea aeroportului din Dublin. Organizatorii celor doua seri romanesti, Comunitatea Romaneasca din Irlanda si Agero Stuttgart, au pus la dispozitia celor interesati un numar de telefon, 087 974 75 05, la care se pot face rezervari de bilete, sala in care urmeaza sa se desfasaore spectacolele avand o capacitae de 250 de locuri. Copiii cu varsta pana in zece ani beneficiaza de intrare gratuita, informeaza portalul comunitatii.
 
Seara romaneasca de insomnia la 32 Old BayleyPDF Print E-mail
Londra, Anglia/Romanian Global News
Accesari :222
Friday, 03 November 2006
Restaurantul romanesc din capitala britanica, 32 Old Bailey, ii asteapta in fiecare vineri de la ora 20.00 pe romanii din Marea Britanie la o petrecere adevarata. Si la finele acestei saptamani, vineri, 3 noiembrie, romanii pot simti distractia din plin, la fel ca si muzica noua, rafinamentul vinurilor romanesti si savoarea gustarilor din tara. Intrarea costa 5 lire sterline, dar pana la ora 9.00 se poate intra gratuit. Restaurantul romanesc 32 Old Bailey deschide, odata cu aceasta petrecere, sezonul petrecerilor de toamna pentru romanii din Marea Britanie.
 
top

(C) 2020 Romanian Global News - singura agentie de presa a romanilor de pretutindeni
Programare si design Ideal Data Solutions