Advertisement
Agentia de presa pentru romanii de pretutindeni
redactia@rgnpress.ro


Menu Principal
Home
- - - - - - -
Arhiva 2006 - listing
- - - - - - -
Arhiva 2006
<<
Ianuarie 2006
>>
D
L
M
M
J
V
S
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        
Cautare
 
Iurie Rosca: Nu pot sa accept postura de critic steril, cinic si infantil PDF Imprimare E-mail
luni, 02 ianuarie 2006
Angela Arama in dialog cu Iurie Rosca, vicepresedinte al Parlamentului de la Chisinau, presedinte al Partidului Popular Crestin Democrat. - Cred ca nu voi exagera daca voi spune ca de aceasta data discut cu unul dintre cei mai controversati oameni politici din Republica Moldova. Ti se atribuie si calificativul „politician adevarat” , „de lider carismatic”, dar si etichete gen „tradator”. Cum explici aceasta multitudine de aprecieri contradictorii care ti se aplica cu generozitate? - Prezenta mea in viata publica provoaca doua tipuri de reactii categoric si diametral opuse: fie apreciere si adeziune, fie detestare si contestare. Probabil reusesc sa determin anumite evolutii politice, sa rastorn anumite situatii, sa declansez modificari surprinzatore in recoagularea unor combinatii politice. Poate ca si deoarece uneori, in cele mai critice momente, cand adversarii mei cred ca PPCD este inghesuit definitiv si nu mai are solutii de iesire din impas, echipa noastra da peste cap toate pronosticurile si aplica solutia optima, mai intotdeauna neasteptata. Apoi, ne injura cei care nu pot sa ne anihileze sau cel putin sa ne controleze actiunile, sa ne determine conduita politica. Capacitatea noastra de a lua decizii contrare asteptarilor nutrite de strategii oponentilor ii exaspereaza pe acestia. De aici si istericalele pe care le manifesta prin atacurile impotriva noastra, iar numele meu tine topul acestor atacuri doar pentru ca eu sunt coechiperul mai din fata al formatiunii noastre. Noi ii scoatem din sarite pe multi dintre vietuitorii faunei noastre politice intrucat ne-am pastrat independenta in luarea deciziilor. Aceasta apreciere neunivoca vine probabil si din placerea (pe care o resimt mereu) de a risca. Un politician reprezinta ceva in masura in care poate sa-si riste imaginea publica in favoarea unor optiuni politice serioase si a unor decizii responsabile. Incerc sa nu fiu victima inertiei de gandire pentru ca nu aplauzele interminabile ma intereseaza. Recunosc ca sunt si controversat si scandalos, dar asta nu pentru ca mi-ar placea sa fac pe teribilul. Vremurile sunt asa. Schimbarile politice sunt atat de vertiginoase incat daca nu esti pe faza, risti sa te lasi depasit de context. Eu caut sa influentez contextul sau cel putin sa valorific toate circumstantele care se creeaza intr-un moment anume si sa nu ma las dus de val. Altfel zis, sunt criticat pentru ca incomodez, sparg tiparele, iar uneori chiar apar in postura elefantului intr-un magazin de portelan. Zgomotul care se produce in jurul meu ma afecteaza, desigur. Dar ce sa fac, rabd si eu, nu pot sa ma conformez nici unor sugestii rauvoitoare, nici prejudecatilor. - Dar care sunt prejudecatile care domina societatea? Dupa parerea mea, unul din factorii ce ne mentin in stagnare sub aspect politic este faptul ca societatea noastra nu poate depasi faza de prosternare in fata mitului eroului. Avem nevoie de erou! Nu intelegem sa judecam decit in dihotomii: alb sau negru. Ne scapa nuantele... - E adevarat si nu tocmai. Orice societate are nevoie de modele superioare. Eu insumi sunt consumator de mituri. Optica aceasta care divizeaza lumea politica in alb si negru nu este caracteristica numai pentru societatea noastra. Pur si simplu cetateanul de rand priveste activitatea noastra ca pe un spectacol si atunci eficienta noastra se masoara dupa discursul public sau dupa aparente. Aici intervine confuzia de planuri intre comentatorul politic si actorul politic. „Facatorul” de politica nu este una cu cel care comenteaza fenomenul politic, desi uneori oamenii politici devin victimele propriilor imagini si mituri pe care si le creeaza (fara s-o doreasca) despre ei insisi. Eu resimt aceasta contradictie in aprecierea mea pe care o au oamenii obisnuiti cu a anume imagine a mea, care astazi li se pare mai putin spectaculoasa. Este o inadecvare a opiniilor cristalizate timp de azi de zile la noile realitati care impun alte rigori comportamentale, alt stil, daca vreti. Adica, imaginea de ieri uneori refuza sa se muleze pe cea de azi. - Ti-ai creat cumva deliberat o alta imagine? - Nu, niciodata nu m-am preocupat de slefuirea imaginii proprii. Eu sunt destul de constient de locul care-mi revine in societate pentru a nu ameti din cauza propriei importante. Pur si simplu pentru ca ceea ce fac este vizibil, palpabil, oamenii si-au creat un portret-robot: atunci cind spun „Iurie Rosca” , ei vad o persoana dura, un lider inconjurat de multimi in piata, un protestatar, un luptator ireconciliabil cu puterea. Sa ne intelegem, nu renunt catusi de putin la activitatea mea de ani de zile, la manifestatiile noastre de masa, dar nici sa nu uita ca ele au fost impuse de niste constrangeri care nu ne permiteau sa ne manifestam drepturile si libertatile, care nu pe lasau sa ne manifestam in Parlament, sa ne simtim liberi in afirmarea optiunilor noastre politice. Azi ceea ce noi formulam in mod revendicativ la mitingurile noastre de la megafoane, in rezolutiile din anii trecuti este formulat in practic aceeasi termeni, dar deja in acte legislative si luari de pozitie oficiale ale statului. Iata ca dupa ultimele alegeri noua noastra postura de factori de decizie, de demnitari, de politicieni care cauta compromisuri rezonabile cu adversarii politici de ieri de dragul promovarii reformelor, activitatea in domeniul elaborarilor legislative, care ar ajusta Republica Moldova la modelul european este mai putin uzuala pentru imaginea mea. - Sa mai „dezghiocam” putin imaginea „Iurie Rosca”. Chiar daca tu personal n-ai avut intentia sa ti-o schimbi, sa te repliezi pe alt model, au avut grija s-o faca altii in ceea ce te priveste. Dupa 4 aprilie acesti „altii” au depus mult efort sa-ti creeze un cu totul alt „mit”... - Probabil, dar daca suntem atenti la identitatea celor care emit mesaje acide si cauta sa diabolizeze imaginea mea, vedem ca ei reprezinta acelasi detasament propagandistic de pana la 4 aprilie, fie ca e vorba de politicieni, fie ca e vorba de gazetari care ii servesc. Dealtfel, ca sa mai glumim, ar trebui sa fiu mandru pentru performanta de a inspira cinematografia nationala in abordarea genului „horror”! In campaniile electorale din 2001 si 2005 au fost produse doua filmulete, intitulate, respectiv, „Opriti-l pe Iuda!” si „Opriti extremismul!” !” (cu mine ca protagonist alaturi de Ben Laden, cu incendii, aruncari in aer de cladiri si masini, fete incremenite de spaima, cu tot felul de trucaje terifiante). Sa vedem ce va produce imaginatia „polittehnologilor” in 2009...Sigur, au fost niste lovituri de imagine ticaloase, dar ele numai confirma si in acest fel faptul ca miscarea politica pe care o reprezint are o anumita relevanta, de vreme ce sunt aruncate atatea forte si mijloace pentru compromiterea ei. Important este ca atunci cand esti atacat sa reusesti sa ramai tu insuti, sa ramai fidel propriilor optiuni, indiferent daca esti sau nu inteles pentru moment de public sau de comentatori. - Apropo de „intelegere”. E clar ca placa „4 aprilie” nu s-a erodat inca si va fi invartita cu insistenta pentru a distorsiona imaginea ta si a PPCD in general. Chiar daca ai zis-o de mai multe ori, te rog sa te referi din nou la aceasta zi, pentru unii fatidica, iar pentru altii datatoare de sperante. - Initial as vrea sa spun ca ultimul sondaj de opinie organizat de IPP plaseaza PPCD pe a doua pozitie in topul preferintelor electoratului, chiar daca suntem la o distanta considerabila fata de partidul de guvernamant. Deci, PPCD nu si-a pierdut ponderea in societate si baza electorala. Acum sa revin la 4 aprilie. 4 aprilie a fost una dintre cele mai spectaculoase actiuni pe care a intreprins-o PPCD si cred ca aceasta data va ramane una extrem de importanta in istoria politica a Republicii Moldova. O spun in cunostinta de cauza, deoarece intre 6 martie si 4 aprilie s-a consumat o luna, perioada in care anumite forte din Federatia Rusa pregatea o actiuni de dinamitare a echilibrului politic in Republica Moldova. Iar pe post de „berbece” urma sa apara PPCD. Intentia era ca PPCD, avand un potential organizatoric deosebit, dar si raporturi incordate cu puterea, sa rastoarne guvernarea comunista, dar nu in favoarea crestin-democratilor si nu prin metode pasnice, ci prin presiuni stradale mai mult decat violente. Si toate acestea pentru a netezi calea spre putere a unor grupari politice controlate de serviciile speciale rusesti. Ei bine , eu nu puteam sa ma aliez cu neprietenii externi ai statului pentru a-l dobori pe oponentul meu politic. Am preferat sa creez o relatie de parteneriat care sa fortifice stabilitatea interna si vectorul proeuropean al tarii. In fata unei amenintari din exterior era necesara o regrupare a fortelor in interior care sa se bazeze pe interesele nationale. In acel moment se consumasera doua campanii electorale in tarile vecine, Romania si Ucraina. Cuvantul schimbare era pe buzele tuturor. Inainte de 6 martie eram ingrijorati de faptul ca guvernarea va truca alegerile si eram dispusi sa intreprindem actiuni de masa de tipul celor de la Tbilisi si Kiev pentru a determina organizarea unei campanii electorale repetate corecte. Dar in scurt timp am simtit ca in Republica Moldova se pregateste simularea unei „revolutii colarate” pentru rasturnarea situatiei politice. - Dar faptul ca „ai simtit” nu convinge din simplul motiv ca o asemenea expunere a firului evenimentelor de atunci trece (din „bunavointa” unor comentatori ai procesului politic, e adevarat!) drept o justificare inventata, drept „varianta Rosca”. - Pai, „varianta Rosca” se intemeiaza pe fapte concrete, pe elemente obiective care sunt la indemana oricui vrea sa le inteleaga. In Georgia si Ucraina organismele internationale, adica OSCE si CE, nu au recunoscut valabilitatea alegerilor, iar in Republica Moldova au recunoscut legalitatea si corectitudinea campaniei electorale. Nu le-a recunoscut doar Federatia Rusa prin gura ministerului de externe si nerecunoscuta administratie de ocupatie de la Tiraspol. In dimineata zilei de 7 martie, in momentul cand se astepta conferinta de presa organizata de reprezentantii OSCE si a CE, eu personal am fost invitat de reprezentantii BMD sa semnez o declaratie comuna (alaturi de de social-democrati, asa-zisii taranisti, cele doua grupari „Patria – Rodina” si alte grupuscule extremiste prorusesti!) prin care „noi, opozitia” sa nu recunoastem rezultatele votarii. Sigur ca in momentul acela am inteles exact ce se pune la cale. Am refuzat sa semnam si am facut o declaratie la conferinta de presa in aceeasi zi, pe 7 martie, unde am facut publice aceste detalii. Astfel, toata recuzita galbena a protestatarilor de opereta, a falcosilor opozanti a ramas neutilizata. Astia, cand au vazut ca PPCD nu se lasa atras in cursa, n-au mai intins corturile si nici nu si-au pus mantalele galbene. Culoarea a ramas doar pe fetele lor, ca pecete a panicii si a perplexitatii. Revolutia de carton, pusa la cale dinafara, a esuat. Papusarii de la Rasarit au avut neplacuta ocazie ca cei pe care au mizat sunt buni doar pentru a consuma fonduri astronomice, nu si pentru a se lua de piept cu stapanirea. In lipsa „detasamentului de sacrificiu al PPCD” care sa ia cu asalt puterea, opozitia nomenclaturista s-a pitit frumusel in iarba si a zis ca nici ea nu mai iese in strada. Vreau sa mai amintesc ca mie personal mi s-au oferit sume de bani considerabile din partea unor persoane influente venite de la Moscova pentru a organiza asa-zisa revolutie. Amintiti-va si de „militantii pentru drepturile omului”, sositi cu vagoanele din Federatia Rusa, in special de la Sanct-Peterburg, plus gasterbiter-ii de la Moscova, care erau incitati sa vina acasa pentru a rasturna puterea care nu-i da de lucru in tara. Fireste, nu puteam sa accept astfel de scenarii. - Sa mai persiste oare pericolul exportului unei false revolutii in Republica Moldova? - Se fac tot felul de incercari de a provoca destabilizarea politica a tarii la inceputul anului viitor sub pretextul scumpirii preturilor la resursele energetice si a specularii dificultatilor de ordin economic si social. Personal cred ca nu exista nici un temei pentru ingrijorari deosebite. Noi cunoastem fauna politica din Republica Moldova si nu vad cine ar fi „fruntasii” unor astfel de revolte. Una e sa faci declaratii de presa sau sa strecori aluzii veninoase in anumite gazete si alta e sa iesi in strada si sa te confrunti pieptis cu organele de forta. Cred ca pericolul este depasit. Desi trebuie sa fim cu ochii in patru, putina atentie nu strica. - Ce conteaza pentru un politician in situatii extreme precum cea creata imediat dupa alegerile parlamentare din primavara 2005? - Un politician responsabil trebuie sa aiba urmatoarea „scara valorica” in minte: pe locul unu tara, sus de tot, si abia pe locul doi, la o distanta considerabila, partidul. Daca interesele nationale cer sacrificarea unor aspecte de imagine si asumarea unor riscuri electorale din partea unui partid, acesta trebuie sa si le asume. Daca este un partid serios si nu o grupare clientelara care face politica pentru alte ratiuni decat interesele nationale. Fireste, campania electorala de artunci a fost marcata de cele doua optiuni: proruseasca si prooccidentala. Iar din noiembrie 2003, dupa ce a refuzat sa semneze memorandumul Kozak, Voronin s-a plasat pe linia de apropiere de UE. Prin urmare, inca de atunci s-a vazut ca avem mai multe coincidente in abordarea problemelor de baza ale societatii. Voronin si echipa lui au evoluat in sensul pozitiv si e de bun simt, dar si corect politic sa apreciem aceasta schimbare in bine, care e si in avantajul tarii. Fiecare dintre noi trebuie sa aprecieze calitatea celuilalt de a fi mai bun decat a fost ieri. Problema Transnistriei, care inseamna chestiunea vitala de supravietuire a Republicii Moldova ca stat independent, a fost cea care l-a determinat pe Voronin sa se manifeste ca un adevarat patriot. Deci, e firesc ca ne-am pomenit in aceiasi barca in fata unei presiuni politico-militare, economice si energetice extrem de dure. Iar institutiile internationale nu intamplator au recunoscut valabilitatea alegerilor si au salutat parteneriatul politic creat in Parlamentul Republicii Moldova. Daca prin votul pe care i l-am dat lui Voronin am reusit sa canalizam activitatea institutiilor statului pe o directie reformatoare, sunt convins ca a fost un pas necesar. Chiar daca de departe nu totul merge perfect, astazi noi putem influenta in cel mai direct si pozitiv mod activitatea puterii in interesul societatii. Intre o confruntare „perfecta”, dar contraproductiva pentru sociatate si o cooperare imperfecta, dar benefica pentru societate, noi am ales cooperarea. - Ei, uite aici intervine momentul cand foarte multi nu se mai obosesc sa inteleaga importanta acestui pas, glisand la nesfarsit pe un act inexistent de tradare. Importanta pasului in aspect reformator, aici vreau sa ajungem in discutia noastra. - Da, mergand dupa logica astora, am tradat interesele unui stat strain, cu intentii deloc binevoitoare in raport cu Republica Moldova, am tradat gasca de profitori care se pregatea sa ne scoata in piata pentru a ne folosi in calitate de carne de tun si spargatori de ziduri, in care sa patrunda spre jilturile moi sezuturile lor de saslacari. Cat priveste efectele zile de 4 aprilie, caci despre ele trebuie sa vorbim, mentionez ca intr-o perioada care nu cuprinde nici macar un an de zile noi am reusit sa operam mai multe modificari legislative decat am facut-o in trei Parlamente succesiv. Ma refer la anii 1994-2005. Reformele din justitie, din legislatia electorala, serviciile speciale, la Curtea de conturi, transmisiunea in direct a sedintelor Parlamentului la TV si radio, actele legislative cu privire la diferendul transnistrean si alte domenii au fost votate in unanimitate. La 4 aprilie noi am propus zece reforme concrete. Iar seful statului a spus in fata intregii opinii publice nationale si internationale ca proiectul propus de PPCD este unul necesar si ca dansul se angajeaza sa-l realizeze impreuna cu noi. Ce este condamnabil in conjugarea unor eforturi in baza interesului national? Eu colaborez cu alti oameni politici nu in functie de supararile mele personale, de invidie sau moft, ci in functie de capacitatea fiecaruia dintre noi de a contribui la efortul comun de a schimba in bine mersul lucrurilor. Nu pot sa accept postura de critic steril, cinic si infantil, care contempleaza cu satisfactie maladiva insuccesele guvernarii. Eu prefer sa inlfuentez in bine situatia, atata cat e posibil, in fiecare zi. Criticii nostri, opozantii ireconciliabili ar mai avea obraz sa ne tot atace pentru parteneriatul cu puterea daca de la 4 aprilie si pana azi nu am fi reusit sa promovam nici o reforma. Dar atunci cand am reusit sa elaboram o multime de legi impreuna cu deputatii din majoritate, legi care au fost salutate de partenerii nostri occidentali, e ridicol sa tot batem apa in piua pe seama cooperarii dintre comunisti si crestin-democrati. Apropo, din cele zece puncte au mai ramas sa fie finalizate trei: reformele in audiovizual, in procuratura si a autoritatilor publice locale. Si cred ca actualul legislativ e capabil sa le opereze. Parlamentul actual are sarcina sa sara etapele, sa faca intr-o luna cat n-au facut in 12 ani legislatorii de pana acum. Daca suntem atenti la evenimentele din tarile Europei centrale si de est, multe dintre ele fiind deja membre ale UE si NATO, observam ca in situatii de genul acesta Parlamentele tarilor respective votau unanim pachete intregi de legi. Si noi suntem abea la inceput de cale. Trebuie sa votam inca zeci si sute de acte legislative care deriva din angajamentele noastre internationale, din Planul de actiuni UE – Republica Moldova. Statul nostru este in proces de constituire, il constituim si il fortificam acum, cu efortul nostru, cu mainile noastre. Cei care nu au inteles pana acum fenomenul „4 aprilie” se impart in doua tabere mari: naivii (acestea pot fi scuzati) si fatarnicii. Unii oameni de rand isi pot permite sa manifeste anumite naivitati, dar politicienii nu prea. Daca unii dintre ei neaga evidentele, nu cred ca merita prea multa apreciere. - Sincera sa fiu, am avut intentia sa dialogam in alta cheie, dar se pare ca politica oricum si-a mentinut primatul. Probabil, intr-adevar, asa sunt timpurile... - Da, dupa cum spunea un prieten de-al meu care nu prea se preocupa de lecturi: „Iurie, dar de ce vorbim noi atata despre politica, hai sa mai vorbim despre literatura.” -Apropos de literatura, incepusem discutia cu mitul eroului. Tu esti omul care consuma la greu carti bune si „la vreme”. Te raportezi cumva la vre-un mit, model in literatura sau in istorie? - Daca imi amintesc bine, Mircea Eliade spunea undeva ca orice civilizatie umana se intemeiaza in fond pe doua idei directorii: nostalgia Paradisului si cultul stramosilor. Fiecare dintre noi se raporteaza tocmai la aceste dimensiuni. Nostalgia Paradisului ca memorie a originii noastre extramundane (aceasta ne tine verticalitatea spirituala si vocatia noastra de a avea o ascensiune interioara continua din care deriva fapta buna, esteticul, curajul, jertfirea de sine) unii o formuleaza doct, in termeni teologici, altii o simt, dar toata lumea o traieste. Cultul stramosilor este valabil pentru orice societate, fie ca e vorba de un trib cu traditii totemice, de o societate preistorica sau moderna. De exemplu, care sunt miturile fondatoare ale SUA? Parintii fondatori, in primul rand. Asadar, cinstirea inaintasilor ca element de baza al conceptiei asupra lumii si asupra valorilor este foarte pronuntata si la americani. - Crezi ca in sensul cultului stramosilor SUA este cel mai fericit exemplu? - Eu cred ca noi avem o perceptie inexacta asupra traditiei americane. Am fost de mai multe ori acolo si cred ca americanii sunt unul dintre cele mai traditionale si religioase popoare. Dar apropo de modele. Stii de ce lui Dumitru Matcovschi la un moment dat i s-a interzis sa apara la televiziune pe timpurile sovietice? Pentru ca intr-un interviu, aparut prin 1985-86 in revista „Moldova” , a spus ca modelele istorice care il fascineaza sunt Spartacus si Ioan Voda cel Cumplit. Daca spunea „Maiacovski si Marx”, de exemplu, ar fi avut toata libertatea sa se manifeste in continuare. Acum, spre deosebire de anii de atunci, suntem liberi sa ne afirmam modelele si nu avem probleme sub acest aspect. Eu nu sunt original in sensul aderarii la modele. Conceptual si afectiv, ca orice crestin, caut sa alung din mine mitul antropocentrismului de care m-am contaminat fara sa vreau pe cale culturala prin consumarea literaturii de o anumita valoare estetica, dar fara nici o relevanta conceptuala. Si cand spun ca ma raportez la hristocentrism, ma refer la sentimentul aflarii in sanul bisericii. Si al raportarii la Hristos element central al viziunii noastre asupra lumii, unde omul este creatura a divinitatii, a Creatorului nostru, care n-i s-a aratat in chipul Fiului sau. Alta optica ordonatoare, organica, profunda si adevarata asupra vietii este himerica si deopotriva caricaturala. Agnosticismul ateu este demn de toata mila, fiindca nu are cum sa inteleaga ce e cu lumea din jur si se multumeste cu satisfactia de a jigni fiinta umana cu povestea evolutionismului si al provenientei om ului de la maimuta. Pe de alta parte, ma raportez si eu la modelele istorice de varf, Stefan cel Mare si Mihai Eminescu. Sunt doua mituri tutelare in sensul cel mai frumos al cuvantului. Mihai Eminescu nu doar ca ganditor, gazetar si expresie de varf a culturii si spritualitatii romanesti, dar si ca persoana care a influentat puternic mediul politic din acea vreme, persoana angajata politic. Mihai Eminescu e conservator. Atunci cand spunem ca ne raportam la modele de fapt incercam sa nu ne lasam coplesiti de platitudine si de automatisme, de comoditate si inertie in gindire. Dar fiecare dintre noi mai are modele si in preajma sa. Pentru mine acestea sunt Ion Moraru de la Mandac, Valentin Mandacanu din Chisinau, parintele Mina Dobzeu de la Husi, regretatul Octavian Ghibu, Vladimir Bukovschi (celebrul rus stabilit de multi ani in Marea Britanie) si Stephan Curtois de la Paris. - Cu toate argumentele tale, in finalul dialogului nostru imi voi permite sa cad in platitudine si sa te intreb ce crezi ca ne va duce noul an si ce le urezi celor care vor avea bunavointa sa citeasca randurile insiruite mai sus? - Cred ca ne asteapta vremuri mai frumoase. Republica Moldova va avea mai multe prilejuri de a se manifesta ca un stat viabil. UE se extinde pana la gardul nostru si sunt convins ca in anul care vine fascinatia „pro Europa” va cuprinde din ce in ce mai multa lume. Le doresc tuturor pace si speranta, caci e foarte important sa pastram nadejdea. La multi ani! - La multi ani! (preluare din cotidianul Flux
 
top

(C) 2018 Romanian Global News - singura agentie de presa a romanilor de pretutindeni
Programare si design Ideal Data Solutions